marți, 29 octombrie 2013

luni, 28 octombrie 2013

Cuvinte din suflet

ce bine e să ai pe cineva care să îţi spună următoarele cuvinte:

~ ~ ~ ~ ~
Sunt aici pentru tine. nu esti singură. dacă ai nevoie de cineva pentru a-ţi alina durerea sau pentru a te descărca, sunt aici. eu sunt acel cineva.
Aş vrea să îţi întind mâna pentru a te ajuta să ieşi din groapa durerii tale.
Dar dacă nu vrei ajutorul meu, şi vrei doar să rămâi acolo, să îţi trăieşti suferinţa şi să urli, mă ofer să stau aici jos cu tine, să plâng împreună cu tine. sau doar să tac împreună cu tine. te-aş putea lua în braţe ca să simţi că nu eşti singură.
Dar dacă nu ai nevoie de companie, şi braţele mele nu-ţi pot lua din povara prea mare, sunt aici ca să îi chem pe alţii în ajutorul tău. am fi mai mulţi şi am putea face fiecare câte ceva pentru tine. şi chiar dacă nu îţi putem lua din durere, ţi-am arăta că te iubim şi că nu eşti singură.
Şi dacă nici asta nu ar fi bine să fac, atunci stau doar aici, rugându-mă în tăcere pentru tine.
Şi dacă simt că mi-am pierdut chiar şi credinţa, si tot ceea ce fac acum e să încerc s-o regăsesc, şi chiar daca mă simt neputincioasă si inutilă, totuşi stau aici. în umbră. aşteptând. poate va veni ziua când vei avea nevoie de mine. şi atunci îţi voi putea fi de folos.
Sunt chiar aici.
Nu eşti singură.


miercuri, 23 octombrie 2013

Activitati de toamna in aer liber

Pentru ca anotimpul toamna vine la pachet cu frumusetile sale unice, m-am gandit sa adun intr-un articol activitatile noastre preferate de toamna.
Cat inca mai e vreme favorabila ne-am propus sa stam mai mult pe afara si sa ne bucuram de ceea ce toamna ne ofera din plin: aceasta atmosfera incarcata de culori, dar si de un sentiment de nostalgie, de scufundare in amintiri, de regasire (sau fuga) de sine.
Bucuria copiilor m-a adus mereu cu picioarele pe pamant chiar daca in sinea mea zburdam printre nori sau pe prin alte colturi ale sufletului meu suferind.
Pentru acest articol am ales poze si din anii trecuti, chiar daca unele nu sunt chiar atat de clare.
tema principala bineinteles - joaca in frunze
iar parcul din apropiere, in fiecare toamna ne-a oferit posibilitatea sa ne zbenguim printre frunze

1. ploaia de frunze la discretia copiilor


2. tavalire generala in frunze


3. flashmob in frunze :) un triunghi, un patrat, o casuta sau alte forme alese ad hoc.
dupa atata tavaleala copiii nostri au fost foarte incantati sa formeze impreuna o stea:
a 2-a stea a fost realizata numai de fete :)

 4. bataie cu frunze


5. sarituri pe gramada de frunze si ingroparea in frunze:


6. facem impreuna o coronita de frunze

 si purtam coronita pe rand :)


7. mergeti la un picnic de toamna. la padure sau chiar in parc, vremea inca ne permite sa savuram gustarea preferata in natura atat de frumos colorata.
de la picnic imi pare rau ca nu am poze, dar cu urmatoarea ocazie promit ca fac. noi am iesit la picnic cu o tava de placinte cu dovleac, si cu galuste cu prune.

8. si daca vremea nu mai e potrivita pentru activitatile de mai sus, ci ploua si se fac balti, nu va demoralizati. va puteti diastra topaind in balti, alaturi de copii.



Sper ca v-au placut aceste idei de petrecere a timpului liber toamna, si daca mai aveti altele de adaugat va astept cu drag sa le impartasiti.

marți, 22 octombrie 2013

Copacel de toamna - pictura pe geam

Cu mai bine de doua saptamani in urma (re)incepeam activitatile pe tema toamnei cu fiul meu, cu acest copacel tomnatic pe usa. Asa ii era de drag, ca a 2-a zi a venit cu propunerea sa facem un copacel si pe perete. cu regret i-am spus ca nu, deoarece peretii nu sunt ai nostri, si nu vrem sa ajungem la conflicte (din nou) cu proprietarul. Insa, asa cum ii sta bine unui copil istet, a venit cu ideea sa facem un copacel pe geam.
Da , ok, am zis. geamul se spala, noi stim asta deoarece am mai pictat pe geam si cu alte ocazii.
Doar ca de data asta voiam sa facem ceva diferit asa ca am folosit pensula nu ca sa pensulam, ci ca sa stampilam geamul. cu pensula inmuiata in culoare se apasa pe geam si rezulta niste arici mici :)
se folosesc pensule de diferite marimi, si culori diferite pentru a creea un efect special.

Copacelul acesta l-am facut amandoi
 asa se vede copacelul noaptea

Si ca si cum n-ar fi fost de ajuns doar un copacel, pana s-a lasat seara am mai inceput unul, pe geamul celalalt. de data asta fara pensula ci prin dactilopictura. Despre dactilopictura am mai vorbit aici.
cu degetelul inmuiat in diferite culori a apasat pe geam pentru a forma coroana. ce e frumos la pictura pe geam e faptul ca se poate oricand sterge, corecta, daca ceva nu iese pe placul artistului :)


asa se vede copacelul dimineata cand ne trezim noi

 frunzele acelea roz care se vad cazute sunt frunzele surioarei lui, iar, spre uimirea si placerea mea, acele doua crengi care le-a pictat de la inceput in pomisor sunt pentru a-i pune un leagan. tot pentru ea <3

Cam asa am stiut noi sa ne jucam de-a pictorii in ultimul timp :)
V-ar tenta si pe voi sa va pictati geamurile?
:)


joi, 17 octombrie 2013

Frunze de hartie - model simplu

Pentru ca frunzele de hartie de aici au avut asa mare succes dar le-au dat si mult de munca catorva persoane, am ales pentru azi acest tutorial pentru frunze din hartie mult mai simple.
Modelul acesta de frunze il poate face si un copil pentru ca sansele de nereusita sunt foarte mici. chiar daca cu taie drept, frunza tot iese.

Pentru inceput avem foaia de hartie A4 pe care o indoim in doua, si asa indoita in doua trasam pe ea o diagonala la fel ca in imagine

apoi taiem, desfacem foaia si obtinem un triunghi care il facem acordeon.

 strangem acordeonul, tinand mijlocul strans ridicam marginile in sus. legam cu sarmulita sau banda de hartie

lipim partile din interior si gata frunza

si pentru ca am vrut sa avem frunze multicolore, ia uitati ce am reusit sa facem vopsind frunzele cu tehnica buretelui.

asa am pictat cu buretele :)

aici demonstratia video:

vineri, 11 octombrie 2013

Pomisor de toamna de toamna - coperta de caiet

Ne-am apucat de copacelul acesta cu cateva zile in urma dar abia aseara a fost gata.
Nu a fost greu de facut insa nu am tinut noi ritmul deoarece am petrecut aproape toata ziua afara, din pricina timpului frumos, si pomisorului ii acordam timp dooar seara. de aceea si unele poze sunt neclare.
Pomisorul acesta de toamna reprezinta de fapt coperta unui caiet de amintiri. coperta realizata de fiul meu. In el vom scrie amintirile noastre: eu voi scrie cum am petrecut noi timpul iar el le va desena. Acesta e un proiect mai  vechi de-al meu, de care insa nu m-am apucat la timp..
As fi vrut sa fac acest lucru cu amandoi copiii mei. am in schimb multe foi desenate si pictate pe care voi scrie amintirile de atunci. sper sa imi mai aduc aminte..
Cu aceasta coperta de caiet participam la concursul  de creatie Ghiozdanelul Creativ de pe blogul Talente de nazdravani
Pozele arata exact etapele realizarii
din hartie glasata maro a fost facut trunchiul pomului:


 Din hartiile pictate ramase dupa decuparea frunzelor de aici, cu ajutorul perforatorului au fost facute frunzele
 lipit trunchiul
 prima frunza din copacel:
 dupa ce pomisorul a fost infrunzit, au fost desenate cerul si soarele:
 si apoi au aparut si norisorii. pufosi. din vata:
 apoi a fost pusa si iarba. din hartie quiling ramasa de la activitatile cu martisoare si de la alte tablouri
iata coperta finala

si pentru ca ieri am uitat, azi i-a pus si eticheta cu numele lui.
dintre frunza si norisor a ales eticheta in forma de norisor :)
si am scos caietul afara la pozat.

Poate ati observat deja ca frunzele din pomisorul nostru nu cad pe jos. ele cad in sus :)
Cad in sus pentru ca frunzele reprezinta amintirile noastre care nu cad in jos ci merg in sus. zboara la cer :)

Speram ca v-a placut pomisorul nostru si poate va incumetati sa ii inscrieti si pe copiii vostri la concurs.


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...