A mai trecut un an prin noi...

... a fost si soare au fost si ploi
dar important este ca ai stat cu mine.. :)
M-am gandit eu sa reformulez niste versuri dintr-un cantec binecunoscut deoarece azi vreau sa multumesc pentru anul care a trecut in toate aspectele lui.

Ca si familista convinsa ce sunt, recunosc ca fara sprijinul sotului meu, n-as fi reusit sa fac multe in 2012. Faptul ca mi-a tinut locul in zilele cand am fost la servici si a avut grija de copii, ca m-a carat cu o amarata de dacie printr-un oras aglomerat ca sa ajung la intalniri, prezentari de carte sau examene, ca a schimbat scutece cu miros de otet cand copiii aveau febra sau ca a facut mancare si curatenie sunt doar cateva aspecte in plus fata de toanele mici si marunte de zi cu zi.

 Am privit in urma la anul care a trecut si verdictul e ca a fost greu pentru mine. S-au aglomerat terminarea facultatii, inceperea serviciului, licenta si operatia fiului meu dar cu toate astea am simtit si ajutorul celor din jur: colegele mele, profesorii, prietenii mei, familia si cel mai mult si cel mai mult ajutorul primit de la Dumnezeu in momentele mele de rugaciune sau de disperare. Lucrurile in viata mea s-au aranjat bine nu fara greutati si suspans dar la finalul anului am putut spune ca sunt multumita.
Stiu ca anul ce vine va aduce noi provocari. Dar, cum spunea cineva mai destept ca mine, atitudinea face diferenta. Uneori nu putem schimba circumstantele din viata noastra dar ne putem schimba atitudinea.
Poezia de care va spuneam la sfarsitul anului reprezinta exact parerea mea in legatura cu viata traita de mine in anul care a trecut.
Pot sa zic ca am crescut alaturi de copii mei in tot acest timp si am fost martora la propriile-mi transformari in toata cresterea asta. Pe un grup de mamici dragi mie vorbeam despre apucaturile noastre de a ne pupa copiii si de a-i mociofli tot timpul si ma gandeam ca mai coplesitor decat asta e atunci cand vin ei si ne pupa. asa fara sa aiba aparent nici un motiv :) Dar asta e un subiect pentru alta postare.

Sarbatorile de la sfarsitul anului acesta m-au transpus intr-o stare de profunda multumire, ca atunci cand esti indragostit si simti ca toaaaata lumea se invarte in jurul axei tale, ca universul intreg iti zambaste si iti face cu ochiul.
IMPREUNA. Impreuna e cuvantul cheie pentru noi. Am trecut prin incercari impreuna, ne-am bucurat impreuna, ne-am creat si rezolvat conflictele impreuna.

Copiii mei sunt in jurul meu chiar acum si imi canta colinde tinand in brate un bebelus si un dinozaur. Si inca o data realizez cat de mult copiaza copiii comportamentul nostru. Mi-as dori asa de mult ca greselile sa le treca cu vederea si sa ia doar partile bune... Cresc vazand cu ochii si ne minuneam seara cand ii adormim de cat de inventivi si energici au fost peste zi.
V-am zis oare ca de sarbatorile acestea m-au ajutat la toata mancarea care am facut-o? Singura surpriza care am reusit sa le-o fac a fost cadourile de sub brad. in rest aproape totul am facut impreuna. ba, am reusit sa fac cateva bai singura deoarece i-a fermecat tatal lor cu niste jocuri :)
Vreti sa va arat tortul de tapioca pe care l-am facut impreuna?

A fost o minunatie de tort. A fost rapid de preparat dar a trebuit sa stea o ora in cuptor.

Dar s-a meritat asteptarea. Oricum intre timp am facut poze si am dansat pe tot felul de muzici.

In noaptea de revelion am vrut sa facem ceva diferit de anii trecuti asa ca pe cand in jurul nostru se tragea cu artificii, noi lansam lampioane.
Nu a fost chiar usor deoarece batea vantul, era frig si ceata iar fiica mea se speria de bubuiturile artificilor de langa noi asa ca doar cu sanul in gura se mai calma.

Deci, pe final de an a fost totul bine, pe inceput de an totul bine.

Am recitit acum prima postare din ianuarie anul trecut si m-am emotionat din nou la citirea ei. pe atunci credeam ca am atins maximum de fericire. Dar se pare ca era de-abia inceputul :)