joi, 8 august 2013

Frumusetea vazuta prin ochii de copil

Intamplarea de mai jos a avut loc intr-una din zilele frumoase din viata mea, intr-un oarecare timp. Spun oarecare timp, deoarece in ultima vreme notiunile de putin timp si mult timp si-au cam incurcat valorile, si nu mai stiu prea bine diferenta dintre ele.
Veneam intr-o zi calduroasa de la o plimbare lunga pe malul Begai. Cei doi copii ai mei zburdau in jurul meu veseli, eu aveam flori in par, la urechi si in poseta, o tricicleta si o plasa de banane. Din cand in cand unul din copii ramanea in urma gasind pe jos tot felul de pietricele iar celalalt mergea si incercuia cu creta comoara gasita.
Fiind in apropierea liniei de tramvai mi-am zis ca ar fi mai bine daca ne-am opri in statie sa asteptam tramvaiul pentru a ajunge mai repede acasa. Asa ca am directionat echipa catre statia de tramvai bucuria lor fiind si mai mare deoarece pe zona verde se aflau mai multe comori de gasit :)
Veneau pe rand la mine sa imi aduca floricele si sa ma pupe in timp ce eu vedeam cum se apropie tramvaiul de statie. mi-e asa de impregnata in minte imaginea asta de parca s-ar fi repetat multe zile la rand...
Fiul meu fusese ultimul care venise cu cateva floricele, incantat de comorile lui in timp ce din tramvai coborau deja oamenii. M-am agatat de plasa cu banane si de tricicleta luand-o cu o mana pe zana mea mica. In acelasi timp i-am zis fiului meu sa urce iar eu intr-un moment in care credeam ca nu ma vede nimeni am aruncat jos acele ultime floricele primite. Erau cu codite scurte si cam ingramadite asa ca am zis ca ele nu mai conteaza avand vedere ca deja imi dadusera atatea flori.
Da de unde. fiul meu a vazut gestul meu si i s-a schmbat mimica.
"Mami, da de ce le arunci? Sunt asa frumoase. le-am cules pentru tine."
In timp ce el se apleca sa le culeaga de pe jos am simtit un icnet in inima mea. Nu am vazut repros in privirea lui sau in vocea lui, ci doar parere de rau. si neintelegere de ce fac eu asta...
Am pus tricicleta si plasa cu banane jos si am inceput sa culeg de pe asfalt floricelele aruncate. Imi venea sa plang. vroiam sa dau timpul inapoi si sa nu fi facut acel gest.


Copiii adunau cu grija floricelele punandu-le in palma mea. "uite mami ce frumoase sunt"
Eram coplesita. le puneau in palma mea si imi dadeau pupe. Cu o voce sugrumata raspundeam si eu "da. sunt foarte frumoase."
Tramvaiul nu a plecat ci a stat acolo pana ne-am urcat noi. Cand m-am asezat pe scaun simteam nevoia sa tip. Mi-am trans copiii in brate multumindu-le pentru cadourile frumoase ce mi le ofera.
Inocenta si sinceritatea lor ma fac sa privesc mai mult in mine. sa vad cum percep eu lumea si cum ma raportez la ea. Niste flori. niste flori simple, care nici macar nu stiu cum se numesc, m-au facut sa plang si sa fiu recunoscatoare pentru copiii mei, pentru lectiile pe care le invat alaturi de ei.
Mi-am privit baietelul in ochi si i-am spus: "iarta-ma, iubitule. iarta-ma ca ti-am aruncat floricelele." m-a mangaiat si mi-a spus "stiu ca iti pare rau. mami, floricelele se vor ofili si ai sa le arunci atunci. pana atunci, le ti la tine" :)
Desi aveam flori si in par si la urechi si in poseta, astea din palma imi erau cele mai dragi flori.
A fost o lectie foarte importanta pentru mine, despre frumusetea vazuta prin ochii copilului meu. acea frumusete care la mine, adultul, s-a lasat atat de mult pacalita de standardele promovate in jurul meu.
A fost o lectie folositoare deoarece intr-o anume zi am mai primit cateva floricele, tot cu codite scurte, insa de data asta m-am bucurat de ele, si le-am pastrat pana s-au ofilit


18 comentarii:

  1. FFF frumos subiect si mai ales concluzia trasa! si eu am patit-o (cu flori de "basina porcului " :P :P si "... tigancii" :P pe care le-am mirosit, admirat,.."miam,miam"...apoi le-am aruncat,iar in momentul in care eu le-am aruncat, el si-a intors privirea catre mine. M-am simtit aiurea rau de tot...

    P.S: Floricelele albe din poza ta cred ca se numesc traista ciobanului ;).

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh....cand eram mica, am patit si eu asta cu mama mea...ii culesesem 3 floricele micute, care de la caldura palmei se ofilisera imediat si la intrarea in casa, mama le-a aruncat spunand incet ceva de genul :asta de camp oricum nu rezista". Nu i-am spus nimic, dar atat de tare m-a durut incat am tinut minte, si acum, de cate ori imi aduce fetita mea o floare de prin parc, o pretuiesc foarte mult, si ma revad pe mine copil. Ioana Mihai N

    RăspundețiȘtergere
  3. Indradevar, de cand o am pe fetita numai lectii de viata am primit. Am inceput sa fiu foarte atenta la detalii dar pe ea tot nu o pot depasii.
    O poveste frumoasa. Ei cunosc fericirea mult mai bine decat noi. Adevarata fericire.

    RăspundețiȘtergere
  4. inocenta celor mici ne darama de multe ori pentru ca primim multe lectii de la ei si de la sufletelele lor curate
    pupici va trimitem <3

    RăspundețiȘtergere
  5. Al meu mi-aduna pietricele, floricele, crengute, castane...cam tot ce i se pare interesant pe jos. Si eu am invatat sa le pastrez un timp, pana uita el de ele.

    RăspundețiȘtergere
  6. minunata poveste :) Te pupam (Mihaela si Paul)

    RăspundețiȘtergere
  7. Și eu am pățit așa cu floricelele cu codițe scurte! Acestea sunt momentele pe care parcă vreau să le îngheț și să le păstrez pentru totdeauna acolo în inima mea! Scumpe momente!

    RăspundețiȘtergere

  8. Scumpul tau este un baietel tare sensibil....i-ai crescut asa de frumos...
    Si eu plang pentru ca acum sunt singura si mi-e dor de ai mei si de manutele lor mici ce ma cuprind seara inainte de culcare....pentru ca mi-ai umplut inima de o emotie de nedescris...pentru ca mi-am adus aminte de momente in care nu am apreciat cum trebuie "gesturile" lor mici si pline de dragoste..
    Va iubesc mult!

    floricelele se pot presa intr-o carte veche ce nu ne mai trebuie si asa nu se "ofilesc" niciodata :) avem multe flori presate, pe care le folosim apoi sa facem felicitari...sa le lipim pe te miri ce...

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ideea Cocai cu presatul,la asta m-am gandit in timp ce citeam...si eu primesc flori de la ai mei,mai rup si de prin gradina sau imi fac biletele.
    Florile din prima poza sunt coada soricelului si papadie,iar in a doua e o margareta,campanula(clopotelul mov),o rudbeckia(cea galbena),cea roz ciclam cred ca e petunie si cea mica de tot e o paraluta.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce credeti ca a facut azi fiul meu de 4 ani si jumatate?a venit cu cateva fire de coada soricelului si mi-a zis ca mi le-a adus pentru ca ma iubeste.Noroc cu aceasta postare ca uitam.

      Ștergere
  10. Cu cata gingasie descrii intamplarea! Foarte frumos! Emotionant!
    Mona M

    RăspundețiȘtergere
  11. Noi avem la usa de la intrare un coltisor unde fetele au construit un cuib pentru o familie de ... pietricele. :) Pe unele le-au pictat, le-au facut ochi, nas, gura, altele sunt pietrecele-bebelusi. Acolo se aduna florile culese pentru mami care nu au codite sau sunt prea blegite pentru a fi puse intr-o vaza sau un pahar cu apa. Din cand in cand, adunam florile uscate si le punem in compost sau in gradina direct. Am inteles ca e un obicei budist, micul altar cu flori si pietre, doar ca fetele mele l-au imaginat ele. Pana la urma e doar un fel delicat de a nu refuza ofrandele lor ... primesc atentia cuvenita, si gesturile, si micile lor atentii. A, si cand se aduna prea multe pietricele sau betigase, le folosim si pe ele tot prin gradina, decoram rondurile de flori. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. O amintire foarte frumoasa. Multumesc ca ai impartasit-o cu noi. M-a emotionat si mi-am amintit de cate ori am carat "buruieni" daruite cu dragoste de puii mei.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cuvintele vin gramada.Pe care sa le aleg?Te las pe tine sa alegi ce crezi ca ti-ar ostoi sufletul acum!

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc Ludmila pentru poveste...o sa fiu mai atenta pe viitor daca imi vine sa fiu mai mult practica decat cu recunostinta...in situatii din astea
    Claudia

    RăspundețiȘtergere
  15. am invatat si eu lectia asta... aproape aceleasi flori, cu la fel de scurte codite... si eu le-am cules imediat dupa ce le-am aruncat si i-am spus copilului meu ca-mi pare rau. in inocenta lui, nu s-a suparat, imi aduce in continuare flori, alaturi de fratele sau, cu codite mai mici sau mai mari.

    RăspundețiȘtergere
  16. va multumesc tuturor pentru comentariile lasate.
    majoritatea dintre voi sunteti mame (doar doua nu sunt. inca) si stiu ca v-ati aflat deseori in situatii asemanatoare cu copiii vostri. e bine sa tinem minte ca fiecare gest conteaza pentru ei si contribuie la formarea increderii in sine de care mai tarziu vor avea parte in viata.
    asta pe langa insemnatatea momentului prezent ptr noi. copilaria trece foarte repede si intr-o zi ne vom trezi ca isi gasesc alte preocupari

    si eu, adult fiind, m-am aflat intr-o zi in situatia de a oferi cuiva un cadou si mi s-a raspuns intr-un mod ... negativ. m-am intristat de parca m-ar fi refuzat pe mine, ca si persoana.
    :(

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu stiu cum sa incep. Am un copil bolnav. Stiu ca niciodata nu imi va darui flori, nu va alerga si nu voi auzi din gura lui cat de mult insemn pentru el. Insa il iubesc si iubirea asta am invatat-o de la el.
    In primii ani eram mahnita si invidioasa de-a dreptul pe celelalte mame care aveau copii normali. Ma tot gandeam cu ce am gresit eu de am facut un copil asa. Incercam sa ma conving si sa conving pe toata lumea, ca daca il voi iubi suficient, si daca ma voi preocupa sa ii gasec medici buni, voi avea si eu parte de o relatie normala cu copilul meu.
    Dar nu a fost asa. Si am inteles asta destul de tarziu. Plina de frustrari, mi-am asumat destinul dat si am inceput sa imi privesc copilul dincolo de ceea ce se vede si dincolo de ceea ce nu poate. Acum am inteles ca viata e mai mult decat ceea ce primesti, e ceea ce traiesti, in interior, si acum ma uit cu drag la copilul meu, la mamele care au copii normali, si la acei copii normali.

    Sa sti ca te admir din toata inima. Lumea mea s-ar darama complet daca ar muri copilul meu, desi eu nu am cu el amintiri asa frumoase ca tine cu copiii tai. Nu stiu cum rezisti. Te vad ca o persoana foarte puternica dar numai tu sti ce e in inima ta.

    Atata timp cat e in viata, sunt dispusa sa traiesc fiecare zi din plin, asa cum vad ca ai facut tu cu copiii tai.
    Cand se va sfarsi, se va sfarsi, dar nu vreau sa privesc in urma cu regret ca nu am trait din plin cu el.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...