Reflectie de Toamna

Toamna iar…

Parcă acelaşi vânt îmi ciufuleşte părul ca în urmă cu 3 ani…

Era o toamnă asemanatoare. Vântul începuse să împrăştie frunzele care foşneau în jurul meu parcă şoptindu-mi ceva. Sub picioarele mele alte frunze îşi arătau probabil nemulţumirea faţă de obiceiul meu de a-mi târâi picioarele. Oricum nu-mi păsa. Viaţa mea era ca şi acele frunze ce zburau haotic.

Mergeam tăcut încercând să găsesc un motiv pentru care viaţa mea ar avea sens. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple

Atunci am găsit Cartea. O carte fără coperţi din care prima pagină sfâşiată îmi spunea doar : “cartea care îţi va schimba viaţa”

Hmm. Viaţa mea nu mai putea fi schimbată. Era o viaşă terminată iar toamna nu făcea decît să accentueze acel sentiment de deznăgejde şi lehamite.

Deschizând totuşi cartea am încercat să citesc mesajul literelor inegale, aruncate parcă de cineva neglijent. Însă vântul îmi aducea mereu frunze în faţă şi nu reuşeam să descifrez nimic.

Paginile parcă se dădeau singure şi dintr-o dată cartea a rămas deschisă la o pagină albă cu amprenta unei mâini pe ea. Nu ştiu ce anume m-a făcut să fiu curios dacă acea urmă se potrivea mâinii mele şi încet mi-am pus palma peste formă.

Atunci a început.

Simţeam cum palma îmi trece prin carte scufundându-se în ceva  rece… şi oricât încercam să îmi trag mâna, nu reuşeam. Încet cartea m-a absorbit cu totul.

Dincolo era o linişte deplină. Mă aflam printre foi scrise, multe foi care erau într-un oarecare fel ordonate. Foile erau mari cât mine şi puteam să le ridic uşor.

M-am oprit deasupra unei pagini din care un nume de fată parcă mă chema. Casandra.

“ … la 15 ani ai săi Casandra îşi pregătea planul sinuciderii sale ignorând veselia din jurul ei…” mai jos cu câteva rânduri. “… ochii i se închideau încet în timp ce oamenii se străngeau în jur ...”

M-am cutremurat şi în acea clipă am simţit o dorinţă imensă de a o salva pe Casandra. Încet literele s-au dat la o parte făcându-mi loc să intru în foaie.

Într-adevar Casandra părea ruptă de realitate, cu o privire care arăta destulă suferinţă interioară încât să îţi doreşti să faci ceva pentru ea. Era asemenea unui copil rătăcit. Cei din jur păreau că nici nu o observă.

M-am apropiat fără să îmi dau seama ce voi spune şi am început să-i vorbesc.

Eu. Care nu puteam să duc un subiect la capăt fără să mă bâlbâi şi care de fiecare dată găseam scuze ca să părăsesc conversaţia cât mai repede…

..Şi de-atunci viaţa mea s-a schimbat.

Am intrat în multe cărţi şi am schimbat vieţile multor oameni, însă de anul acesta am început să schimb vieţile oamenilor din jurul meu.

De aceea a început să îmi placă toamna. Şi de aceea sunt aici. Pentru a căuta Cartea. Pentru  a o duce în alta parte. În locuri mai umblate. Unde cineva cu o viaţă fără sens o poate găsi.

*****
Povestea cu care am castigat concursul de proza pe blogul Nervi de toamna