sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Reflectie de Toamna

Toamna iar…

Parcă acelaşi vânt îmi ciufuleşte părul ca în urmă cu 3 ani…
Era o toamnă asemanatoare. Vântul începuse să împrăştie frunzele care foşneau în jurul meu parcă şoptindu-mi ceva. Sub picioarele mele alte frunze îşi arătau probabil nemulţumirea faţă de obiceiul meu de a-mi târâi picioarele. Oricum nu-mi păsa. Viaţa mea era ca şi acele frunze ce zburau haotic.
Mergeam tăcut încercând să găsesc un motiv pentru care viaţa mea ar avea sens. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple

Atunci am găsit Cartea. O carte fără coperţi din care prima pagină sfâşiată îmi spunea doar : “cartea care îţi va schimba viaţa”
Hmm. Viaţa mea nu mai putea fi schimbată. Era o viaşă terminată iar toamna nu făcea decît să accentueze acel sentiment de deznăgejde şi lehamite.
Deschizând totuşi cartea am încercat să citesc mesajul literelor inegale, aruncate parcă de cineva neglijent. Însă vântul îmi aducea mereu frunze în faţă şi nu reuşeam să descifrez nimic.
Paginile parcă se dădeau singure şi dintr-o dată cartea a rămas deschisă la o pagină albă cu amprenta unei mâini pe ea. Nu ştiu ce anume m-a făcut să fiu curios dacă acea urmă se potrivea mâinii mele şi încet mi-am pus palma peste formă.

Atunci a început.
Simţeam cum palma îmi trece prin carte scufundându-se în ceva  rece… şi oricât încercam să îmi trag mâna, nu reuşeam. Încet cartea m-a absorbit cu totul.
Dincolo era o linişte deplină. Mă aflam printre foi scrise, multe foi care erau într-un oarecare fel ordonate. Foile erau mari cât mine şi puteam să le ridic uşor.
M-am oprit deasupra unei pagini din care un nume de fată parcă mă chema. Casandra.
“ … la 15 ani ai săi Casandra îşi pregătea planul sinuciderii sale ignorând veselia din jurul ei…” mai jos cu câteva rânduri. “… ochii i se închideau încet în timp ce oamenii se străngeau în jur ...”
M-am cutremurat şi în acea clipă am simţit o dorinţă imensă de a o salva pe Casandra. Încet literele s-au dat la o parte făcându-mi loc să intru în foaie.

Într-adevar Casandra părea ruptă de realitate, cu o privire care arăta destulă suferinţă interioară încât să îţi doreşti să faci ceva pentru ea. Era asemenea unui copil rătăcit. Cei din jur păreau că nici nu o observă.
M-am apropiat fără să îmi dau seama ce voi spune şi am început să-i vorbesc.
Eu. Care nu puteam să duc un subiect la capăt fără să mă bâlbâi şi care de fiecare dată găseam scuze ca să părăsesc conversaţia cât mai repede…

..Şi de-atunci viaţa mea s-a schimbat.
Am intrat în multe cărţi şi am schimbat vieţile multor oameni, însă de anul acesta am început să schimb vieţile oamenilor din jurul meu.
De aceea a început să îmi placă toamna. Şi de aceea sunt aici. Pentru a căuta Cartea. Pentru  a o duce în alta parte. În locuri mai umblate. Unde cineva cu o viaţă fără sens o poate găsi.


*****
Povestea cu care am castigat concursul de proza pe blogul Nervi de toamna

14 comentarii:

  1. Am mai scris. dar pentru copiii mei :)

    multumesc
    voi scrie si despre premiu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Superba povestea ta,Sacura.Nu stiu ce au trimis altii ,dar povestea ta e una de top.Mi-ar fi placut sa scriu si eu,dar nu am stiut de concurs.Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Angi. Am "scris-o" pe tramvai :)
      Vroiam sa merg pe jos prin parc si mi-am dat seama ca sunt in intarziere, asa ca am luat tramvaiul. si mi-am scris povestea in minte :)

      Daca urmaresti blogurile cu specific pe carti ai sa gasesti fel de fel de concursuri.

      Ștergere
  3. Imi place mult cum scrii....atat de profund...ai un mare dar de a folosi cuvintele. ti-am mai spus eu atunci cand ne-am "intalnit" .
    eu mi-as dori tare mult sa ne destainui, atunci cand vei dori o poveste scrisa pentru copilasii tai:).
    felicitari pentru ca ai castigat la concurs! ai meritat premiul din plin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohh, multumesc draga mea :)
      Povestile ptr copiii mei sunt de-alea lacrimogene. aici pe blog am scris doar vreo doua poezii
      http://dpnori.blogspot.ro/2012/07/poezie-pentru-fata-mea.html
      http://dpnori.blogspot.ro/2011/10/purtat-si-alaptat.html
      si o scrisoare copilului meu:
      http://dpnori.blogspot.ro/2011/03/copilului-meu-iubit.html
      si...
      http://dpnori.blogspot.ro/2012/11/ochii-tai.html

      dar inspirata de pevestea ta cu dovlecii, si de inca doua postari din blogosfera, am scris si eu una, tot cu dovleci, la cateva zile. insa cred ca e tarziu s-o pun acum, le-a cam trecut timpul dovlecilor :)

      Ștergere
  4. FELICITARI,DRAGA MEA ,IMI PLACE FOARTE MULT,MA UIMESTI DE FIECARE DATA,SUNT DE ACORD CA AI UN HAR ,TE PUP,ABIA ASTEPT SA CITESC ALTA OPERA TA...)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc draga mea Kati.
      Esti generoasa cu mine, si aprecierile tale sunt o placere ptr mine.
      Te tzuc :*

      Ștergere
  5. Superb!superb!felicitari din suflet!....astept ziua in care voi cumpara din librarie un roman de-al tau!!!voi fi foarte mandra sa-l am!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aaaa. ce compliment :)
      ma faci (inca) sa visez.
      trebuie sa imi cotrobai prin sertarele mintii sa vad daca mai gasesc insemnari.. :)
      Multumesc, Margareta. esti o scumpa :*

      Ștergere
    2. complimentul a fost sincer si din suflet,sa stii!chiar am vorbit serios! esti deosebita! <3

      Ștergere
    3. Te cred, Margareta.
      sti doar si tu, ca persoanele care se aseamana se aduna. (pe undeva. chiar si prin locuri virtuale )

      Ștergere
    4. oooo,draga de tine!asa e, si ma bucur din tot sufletul ca am avut ocazia sa te cunosc,fie si virtual...ma gandesc mult la persoanele pe care le iubesc , fie ca le stiu doar prin intermediul retelei virtuale,ma simt atat de bogata sufleteste incat nu am cuvinte ca sa exprim acest lucru...dar pana la urma nici nu trebuie neaparat,pt.ca sunt sigura ca gandurile sufletului se intalnesc cu cele ale persoanelor la care tinem!!! <3 <3

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...