Îmi scria mai demult cineva, într-un comentariu pe blog, chiar și psihoterapeutul meu imi spunea într-una din ședințe, că nu toți oamenii care vor sa intre în viața mea vor sa mă cunoască, sau să și facă parte din realitatea mea. ceea ce e foarte bine pentru toți. nu toată lumea are același rol în viața noastră. Unii vor să intre doar de curiozitate, alții ca să îți împlinească niște nevoi sau să și le împlinească pe ale lor, alții ptr că sunt interesați de ce le poți oferi tu și văd în tine o oportunitate de dezvoltare personală, profesională sau financiară. Și da, am mai învățat ca niciunul din cei care intră nu e obligat să si rămână. Fiecare are un drum personal în viață și se intersectează cu al nostru ptr o anumită perioadă de timp - mai mare sau mai mică în funcție de muuulți factori.
Prin viața mea au trecut mulți oameni și cine mă cunoaște, știe că eu nu mă atașez de lucruri ci de oameni. Unii au plecat prea devreme din ea, alții - zic eu - au plecat la timp, alții prea târziu și deja relațiile erau stricate, alții încă au rămas ptr diferite motive. sau au revenit după o perioadă de timp. Le mulțumesc tuturor. și celor ce au plecat și celor ce au rămas ptr că fiecare m-a făcut să mă simt deosebită la un moment dat. și a avut un impact în viața mea. De la fiecare am avut de învățat câte ceva. Pe unii dintre ei, mi-ar plăcea dacă i-aș reîntâlni la un moment dat în viață, altii - ptr starea mea mentală și emoțională - ar fi mai bine să rămână acolo, în trecutul acela așa cum a fost. Celor care au rămas, le sunt recunoscătoare. știu că uneori (de cele mai multe ori) nu a fost ușor cu mine. Sper doar că părțile mele bune le-au îmbogățit și lor viețile așa cum părțile lor bune mi-au îmbogățit-o pe a mea.
Încă mai avem drum în față, nu știm cât de lung sau de lin, nu știm în ce situații ne mai pune viața. știu doar atât: faptul că eu azi trăiesc și mă și bucur de asta, se datorează unui șir luuuuung de oameni care au fost alături de mine, în realitatea mea, atunci când am avut nevoie, poate fără ca eu sa știu și în mod aproape sigur fără ca (unii dintre) ei să știe. Vreau doar și sper și îmi doresc ca atunci când va veni vremea, să pot sa fiu și eu ptr alții ceea ce au fost acești oameni ptr mine. poate fără să știm nici unii nici alții, că acela e un moment important care contribuie la alinarea sau înveselirea unei vieți care trece printr-o realitate dureroasă sau o perioadă mai dificilă. Nimeni nu e așa invincibil, puternic, de ne înfrânt, etc... încât să nu aibă nevoie în momentele de slăbiciune pe cineva care să îi fie sprijin, să îl ajute să treacă peste/ prin situațiile grele. sau pur și simplu când o ia razna din diferite motive.
Mă uit în jurul meu și îmi umplu brațele, mintea, sufletul și toate simțurile cu tot ce mai am, cu tot ce mi-a rămas și cu tot ce am primit între timp și sper ca să le pot aprecia la adevărata lor valoare: oameni, lucruri, locuri, amintiri, provocări, reușite, eșecuri, dezamăgiri, planuri, vise, dorințe, lacrimi, zâmbete, cuvinte scrise și poze pe facebook, telefoane și mesaje din telefon ...
Da, sunt conștientă că toate acestea vor trece, că totul e efemer, relativ și într-o continuă schimbare dar aleg să mă bucur de toate acum cât ele există.
