„Povestea prietenilor din
pădure” și „Rime pentru cei mai mici”. Vol2
Două noi titluri în colecția de cărți educative pentru copii,
Cărțile Lucia Muntean.
În această toamnă, Cărțile
Lucia Muntean adaugă doua noi volume colecției deja existentă, ajungând
astfel la 17 titluri pentru copiii preșcolari, între 2 și 7 ani. Cărțile
Lucia Muntean contribuie cu o componentă puternic educativă în dezvoltarea
carierei de cititor a piticilor, dar și cu sfaturi practice adresate părinților.
Fiecare titlu are o pagină unde autoarea inițiază un dialog cu părintele, le
povestește rolul pedagogic al cărții, ideea ce a stat în spatele ei și le
împărtășește metode prin care părintele poate folosi cartea în relația cu cei
mici. Cărțile Lucia Muntean devin astfel prietenii cei mai buni ai copiilor
și trădeaza vasta experiență de educator iubit, a autoarei.
„Atunci când copiii mei m-au întrebat ce anume mă ține încă în priză ca educator, după aproape 40 de
ani de activitate, m-au pus puțin pe
ganduri. Am realizat că răspunsul la această întrebare s-a schimbat de-a lungul
timpului, odată cu vârsta. Le-am răspuns, dupa un timp, că acum ceea ce mă ține în priză e privilegiul de a fi martora, în fiecare zi, a firescului cu care copiii
abordează situațiile de viață și relațiile dintre ei. Așa am ajuns să scriu "Povestea prietenilor din pădure", o carte despre firescul și naturalețea formării unei prietenii, dincolo de caracteristicile
individuale ale fiecărui
copil. Am continuat cu volumul 2 al “Rimelor pentru cei mai mici” pentru că este unul din cele mai apreciate titluri
ale colecției și pentru că toți copiii s-au atașat spontan de ea și deja îi cunosc, pe de rost, toate poeziile“ declară autoarea, Lucia Muntean.
"Povestea prietenilor
din pădure" este o carte
despre prietenie, așa cum este ea descoperită spontan de către copii. Deși sunt
diferite unele de celelalte ca obiceiuri și preferințe de joacă, personajele
adorabile ilustrate de Oana Ispir se întrec în propuneri năstrușnice și fapte
bune până când, la finalul unei zile pline de aventuri, realizează că a fi
împreună e mult mai interesant decât a fi la fel.
Volumul 2 din "Rime pentru cei mai mici" continuă seria titlurilor gândite special pentru a-i
captiva pe copii, de la prima lor întâlnire cu cartea. Veți descoperi între
paginile acestei cărți versuri instructive și amuzante despre familie, frați
mai mici, jucării, anotimpuri, animale și personaje de poveste care își dau
mâna cu cititorii și cu desenele încântătoare realizate de Livia Coloji pentru
o aventură care se termină invariabil cu rugămintea: "Mami, hai s-o mai
citim o dată!".
|
Se afișează postările cu eticheta evenimente Timisoara. Afișați toate postările

vineri, 4 octombrie 2013
O carieră de cititor începe de mic - Hai să o cunoşti pe Lucia Muntean la Timişoara
duminică, 26 mai 2013
Ziua Parintilor de Ingeri - editia a VI-a (update)
Update- poze de la Ziua Parintilor de Ingeri - Timisoara
Duminica 26 mai 2013 de la orele 17, 30 va avea loc cea de-a sasea editie a evenimentului intitulat Ziua Parintilor de Ingeri, un eveniment dedicat comemorarii copiilor plecati mult prea curand din aceasta lume.
Ziua Parintilor de Ingeri se va desfasura simultan in 21 de orase din Romania si din strainatate in care sute de parinti vor aprinde lumanari in memoria copiilor pierduti si vor inalta la cer baloane colorate ca un ritual simbolic de despartire.
In Timisoara parintii copiilor decedati si cei care vor sa fie alaturi de ei se vor intalni in Piata Crucii.
Voluntarii E.M.M.A vor fi in Parcul Crucii de la ora 14 pentru cei care au nevoie de ... orice.
Inima unor parinti care si-au pierdut copilul este greu inteleasa de societate. Nu doar pentru ca suntem obisnuiti si indemnati sa ne ascundem durerea, sa o minimalizam, sau chiar sa o ingoram ci si pentru faptul ca insasi cursul firesc al vietii spune ca se sting din viata prima data parintii si apoi copiii. Este groaznic pentru un parinte sa isi inmormanteze copilul si de obicei in perioada aceea se pune accentul mai mult pe "a merge mai departe", a "fi tare pentru cei ce au ramas in viata", sau pe speranta nasterii altor copii. De aceea durerea este de multe ori reprimata si astupata. insa afactele ei sunt devastatoare nu doar asupra parintilor ci si a celorlalti membrii ai familiei indoliate. Numai cine a trecut print-o asemenea experienta poate intelege ce e in inima parintilor ramasi fara copil. Insa chiar si daca am trecut pe acolo nu inseamna ca stim cum sa facem fata acestei tragedii sau cum sa ne purtam cu cei indurerati.
Fondatoarea organizatiei E.M.M.A este binecunoscuta actrita Bianca Brad, care in urma unei triste experiente a realizat ca pierderea unui copil este un subiect tabu in Romania si cat de ignorat este acest fenomen. Din durerea ei a rezultat o ampla campanie pentru ajutorarea parintilor ramasi fara copii. Povestea Biancai o puteti citi aici iar pentru cei care cauta sprijin, compasiune, indrumari, le recomand organizatiaemma.ro
Comunicatul de presa il puteti citi aici
Aceasta este dedicatia mea pentru toti parintii care si-au pierdut copii:
Duminica 26 mai 2013 de la orele 17, 30 va avea loc cea de-a sasea editie a evenimentului intitulat Ziua Parintilor de Ingeri, un eveniment dedicat comemorarii copiilor plecati mult prea curand din aceasta lume.
Ziua Parintilor de Ingeri se va desfasura simultan in 21 de orase din Romania si din strainatate in care sute de parinti vor aprinde lumanari in memoria copiilor pierduti si vor inalta la cer baloane colorate ca un ritual simbolic de despartire.
In Timisoara parintii copiilor decedati si cei care vor sa fie alaturi de ei se vor intalni in Piata Crucii.
Voluntarii E.M.M.A vor fi in Parcul Crucii de la ora 14 pentru cei care au nevoie de ... orice.
Fondatoarea organizatiei E.M.M.A este binecunoscuta actrita Bianca Brad, care in urma unei triste experiente a realizat ca pierderea unui copil este un subiect tabu in Romania si cat de ignorat este acest fenomen. Din durerea ei a rezultat o ampla campanie pentru ajutorarea parintilor ramasi fara copii. Povestea Biancai o puteti citi aici iar pentru cei care cauta sprijin, compasiune, indrumari, le recomand organizatiaemma.ro
Comunicatul de presa il puteti citi aici
Aceasta este dedicatia mea pentru toti parintii care si-au pierdut copii:
vineri, 24 mai 2013
Piața Lucrurilor Libere – ediția a IV-a
Sâmbătă 25 mai 2013 va avea loc în Timişoara cea de-a 4a ediţie a evenimentului Piaţa Lucrurilor Libere, în Parcul Botanic de la ora 10 la 16
Ce este această piaţă liberă? Este un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu lucruri încă folositoare și în stare bună, cu idei, meșteșuguri, zâmbete, talent, prietenie, bucurie, discuții și multe altele; lucruri pentru care noi, ca și comunitate, ne putem întâlni pentru a le împărtăși.
Piața lucrurilor libere înseamnă că totul e 100% gratuit și necomercial, organizat de participanți ca și tine.
Fără bani. Fără troc. Doar cadouri.
E o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului ca alternativă la modelul de distribuire a resurselor bazat pe bani sau schimburi.
Iniţiativa aparţine celor de la Timișoara în Tranziție, cu ajutorul dincolodebani.ro, al Fundației Rubin, Atelier D.I.Y., Comunitatea Stanciova și R9 TM
Pentru cei care vor să se implice şi să dea o mână de ajutor la Piaţa Lucrurilor Libere, aici este lista cu ce este nevoie şi puteţi să vă treceţi numele pe listă.
Mai multe amănunte găsiţi pe pagina evenimentului de Facebook unde vă puteţi anunţa şi participarea sau pe dincolodebani.ro

sâmbătă, 27 aprilie 2013
Cum a fost la Piata Lucrurilor Libere - Timisoara editia a 3-a
Tocmai ne-am intors de la Piata Lucrurilor Libere ce a avut loc azi pe o straduta din Unirii
Initiativa acestui eveniment apartine celor de la Timisoara in tranzitie, dincolodebani, si Comunitatea Stanciova. Am avut placerea sa cunosc si sa intalnesc la eveniment cativa dintre acesti oameni minunati care au darul de a influenta vietile celor din jur. nu numai ca il au dar il si folosesc.
S-au oferit tot felul de lucruri si servicii. haine, mancare, carti, cd-uri,
Va las cu poze de la eveniment
Ceaiuri de diferite soiuri, foarte bune, indulcite cu rapadura sau cu miere; mai tarziu cand soarele si-a aratat , s-a servit limonada. proaspata. facuta pe loc de patru manute harnice si frumoase carora n-am apucat sa le fac poza.
O formatie ad-hoc ne-a oferit muzica liva
Coltul copiilor a fost plin nonstop :) coltul copiilor si mamicilor of course. cateva doamne dragute au pus la dispozitie materiale de lucru pentru desen, puzzle-uri si carti cu povesti
Seminte de plante si sfaturi pentru gradinarit, bonsai.
Am gustat din fiecare dintre aceste unatati: sacusca, dulceata de trandafiri, de merisoare de corcoduse, painici din seminte cu pasta de leurda, de spanac, sirop de urzici..
Pictura pe fata
Asa arata galeria cu creatii ale copiilor cand am plecat noi.
Mai multe informatii despre ce inseamna aceasta piata si posibilitatea de a se repeta in viitorul apropiat gasiti pe pagina evenimentului

sâmbătă, 17 noiembrie 2012
Cum a fost la lansarea cartii "Conceptul Continuum"
Au fost copii, emotii, prajituri si voie buna.
Si multe mamici curajoase. si vorbarete :))
Atmosfera a fost una destinsa, copiii s-au simtit in largul lor, mamicile au incercat sa auda cat mai clar despre ce se vorbeste - avantajul celor care stateau mai in fata :)
Claudia Neacsu e o scumpa si m-a impresionat prin stilul ei de a vorbi. O vorbire calda, duioasa pe care iti doresti s-o tot auzi :) A povestit despre cum a ajuns ea sa traduca aceasta carte si ce a insemnat pentru ea scrierea cartii, despre importanta alaptarii, a purtarii copilului, a comunicarii.
Desi am intarziat, am prins locuri in fata :) asa ca am facut si poze, unele chiar clare. Ce m-a bucurat, pe langa prajituri si cartea care o am cu autograf, a fost faptul ca ne-am facut timp sa stam mai mult de vorba. La celelalte intalniri, eram tot pe fuga si nu apucam sa povestim mai mult. De data asta insa ne-am intins la vorba, am cunoscut mamici noi iar pe cele care le stiam doar din vedere am aflat si cum le cheama :))
Silvia si Oana, gazdele evenimentului au vorbit frumos despre ce a insemnat pentru ele citirea acestei carti cu emotiile aferente dar tocmai aici a fost frumusetea momentului :)
Le apreciez foarte mult nu numai pentru organizarea evenimentului acesta ci si pentru implicarea lor in vietile fetelor care ajung pe diferite cai in grupul lor.
Doamna doctor Raluca Pavlisan, specialista in medicina de urgenta a relatat cateva experiente din cariera sa in care s-a demonstrat importanta teoriei atasamentului iar Angela Telbisz m-a impresionat pana la lacrimi prin ce a spus din experienta ei de mama.
A fost frumos deci. Femeile minunate cu care am interactionat mi-au confirmat inca o data ca atunci cand ne intalnim si ne aratam asa cum suntem, cand avem un scop comun si invatam una de la alta, rezultatele se vor vedea in vietile nostre si in relatiile noastre. Si nu ma refer doar la relatiile cu copiii nostri ci si la relatiile cu sotii, prietenii, si cel mai important, la relatia fiecareia cu sine insasi.
Au fost persoane din public care au vorbit despre felul cum citirea acestei carti le-a schimbat perspectiva in vederea conceperii/cresterii copiilor si m-am bucurat sa aflu ca persoane care nu au copii si care nu prea isi doreau au considerat-o o carte importanta in viata lor.
Am asadar in mana aceasta carte valoroasa si ma bucur ca am cunoscut-o pe autoarea ei, si prin intermediul ei am ocazia sa le cunosc pe celelalte femei date ca exemplu in carte. Este o carte a schimbarii, asa cum spune autoarea ei, o carte a inceputurilor noi.
Imi doresc sa nu uitam ca suntem pe un drum al descoperiri. Al ReDescoperirii de sine, al descoperirii rolului personal si al descoperirii vietii. Nu e usor dar daca pornesti pe acest drum, vei avea surprize si te vei transforma.
Cartea "Conceptul Continuum. In cautarea fericirii pierdute" o puteti cumpara de pe site-ul Claudiei, Cuibarel.ro :)
Atmosfera a fost una destinsa, copiii s-au simtit in largul lor, mamicile au incercat sa auda cat mai clar despre ce se vorbeste - avantajul celor care stateau mai in fata :)
Claudia Neacsu e o scumpa si m-a impresionat prin stilul ei de a vorbi. O vorbire calda, duioasa pe care iti doresti s-o tot auzi :) A povestit despre cum a ajuns ea sa traduca aceasta carte si ce a insemnat pentru ea scrierea cartii, despre importanta alaptarii, a purtarii copilului, a comunicarii.
Desi am intarziat, am prins locuri in fata :) asa ca am facut si poze, unele chiar clare. Ce m-a bucurat, pe langa prajituri si cartea care o am cu autograf, a fost faptul ca ne-am facut timp sa stam mai mult de vorba. La celelalte intalniri, eram tot pe fuga si nu apucam sa povestim mai mult. De data asta insa ne-am intins la vorba, am cunoscut mamici noi iar pe cele care le stiam doar din vedere am aflat si cum le cheama :))
Silvia si Oana, gazdele evenimentului au vorbit frumos despre ce a insemnat pentru ele citirea acestei carti cu emotiile aferente dar tocmai aici a fost frumusetea momentului :)
Le apreciez foarte mult nu numai pentru organizarea evenimentului acesta ci si pentru implicarea lor in vietile fetelor care ajung pe diferite cai in grupul lor.
Doamna doctor Raluca Pavlisan, specialista in medicina de urgenta a relatat cateva experiente din cariera sa in care s-a demonstrat importanta teoriei atasamentului iar Angela Telbisz m-a impresionat pana la lacrimi prin ce a spus din experienta ei de mama.
A fost frumos deci. Femeile minunate cu care am interactionat mi-au confirmat inca o data ca atunci cand ne intalnim si ne aratam asa cum suntem, cand avem un scop comun si invatam una de la alta, rezultatele se vor vedea in vietile nostre si in relatiile noastre. Si nu ma refer doar la relatiile cu copiii nostri ci si la relatiile cu sotii, prietenii, si cel mai important, la relatia fiecareia cu sine insasi.
Au fost persoane din public care au vorbit despre felul cum citirea acestei carti le-a schimbat perspectiva in vederea conceperii/cresterii copiilor si m-am bucurat sa aflu ca persoane care nu au copii si care nu prea isi doreau au considerat-o o carte importanta in viata lor.
Imi doresc sa nu uitam ca suntem pe un drum al descoperiri. Al ReDescoperirii de sine, al descoperirii rolului personal si al descoperirii vietii. Nu e usor dar daca pornesti pe acest drum, vei avea surprize si te vei transforma.
Cartea "Conceptul Continuum. In cautarea fericirii pierdute" o puteti cumpara de pe site-ul Claudiei, Cuibarel.ro :)
marți, 13 noiembrie 2012
Lansare de carte "Continuum Concept" la Timisoara
Pentru acei care cred intr-o lume mai buna si intr-o altfel de crestere a copiilor am de facut un anunt frumos frumos.
Joi, 15 noiembrie de la ora 17,30 va avea loc la Liceul Waldorf in sala festiva lansarea cartii " Conceptul Continuum. In cautarea fericirii pierdute" scrisa de Jean Liedloff si tradusa in romaneste de Claudia Neacsu.
Eu pe Claudia nu o stiu decat din on-line din ceea ce a scris Raluca aici, si din ce am vazut chiar pe site-ul Claudiei, Cuibarel.
Cate ceva din carte am citit datorita acestei postari, insa va marturisesc ca atunci cand am aflat ca se va lansa "Continuum Concept" si in Timisoara n-am mai putut de bucurie.
De bucurie ca voi tine in mana aceasta carte valoroasa si de bucurie ca o voi cunoaste personal pe aceasta mamica dedicata.
Asadar va invit la acest eveniment minunat unde vom avea ne vom bucura de un timp excelent impreuna si vom avea ocazia sa apreciem oamenii de langa noi.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
.jpg)