Cum de stiu ca ma iubeste... ?

Stiu ca ma iubeste
...pentru ca imi arata ca are indredere in mine chiar si atunci cand eu nu mai am
...pentru ca atunci cand imi deschid sufletul in fata lui stiu ca nu sunt judecata
...pentru ca dimineata cand suna alarma el se ridica si o opreste inainte ca eu sa ma enervez
...pentru ca, chiar si atunci cand imi incalc principiile nu ma condamna.. ci imi vorbeste despre persoana care sunt eu cu adevarat, si despre ce pot repara
...pentru ca se uita in ochii fetitei mele si ii spune "esti cea mai frumoasa. tu si cu mami sunteti frumoasele mele"
...pentru ca atunci cand i-am spus secretele mele si cele mai mari sau mai mici temeri, nu m-a luat in ras si nici nu ma facut sa ma simt rusinata
...pentru ca desi nu sunt o frumusete rapitoare el imi admira, chipul, trupul, si imi spune vorbe care ma fac sa ma simt bine
... pentru ca uneori cand se uita in ochii mei, nici nu e nevoie de cuvinte pentru a comunica cu inima mea
...pentru ca petrece timp jucandu-se cu copiii ca eu sa ma pot odihni, sa pot termina un proiect sau sa plec de casa doar pentru mine
...pentru ca atunci cand am dat gres, sau am fost invinsa, mi-a dat mana sa ma ridic si mi-a fost alaturi
...pentru ca sunt oameni care atunci cand ii intalnesc imi spun ce frumos vorbeste el despre mine
...pentru ca atunci cand avea ocazia sa plece si sa renunte la mine, nu a plecat
...pentru ca stie sa tina un secret si e in stare sa mobilizeze si alti oameni pentru a imi face o surpriza ca sa ma simt fericita
...pentru ca mi-a fost alaturi pe drumul cunoasterii de sine si chiar daca nu i-a placut intotdeauna ce a intalnit, nu a dat bir cu fugitii.
...pentru ca desi nu ii place sa scrie (si asta nu e unul din talentele lui), a facut eforturi si mi-a scris scrisori de dragoste, biletele, si alte mesaje emotionante
...pentru ca atunci cand ne certam si suntem suparat unul pe altul, nu ma umileste
...pentru ca a fost dispus sa invete alaturi de mine ce inseamna sa fi parinte si chiar daca am facut si greseli, am cautat impreuna solutii.
...pentru ca imi spune lucruri pe care nu le-ar spune la nimeni altcineva si are incredere in mine
...pentru ca nu se preface in fata mea ci mi se arata exact asa cum e
...pentru ca desi imi stie (aproape) toate minusurile alege sa stea alaturi de mine

credeti ca e perfect? ca avem o relatie de poveste? ca suntem cel mai minunat cuplu?
nu e asa. doar ca aleg sa ma uit la ceea ce imi da curaj, la ceea ce ma tine la suprafata, la ceea ce face ca acest drum intunecat pe alocuri, sa fie ... umblabil..
imi dau seama ca (,)cateodata chiar uit ca sunt iubita. nu intotdeauna simt, si am nevoie din cand in cand sa primesc confirmari si dovezi de iubire. insa, cumva, le primesc la timp, desi timpul asta e relativ.


          

Felicitari handmade pentru ziua indragostitilor (sau pentru orice zi de declarat iubirea)

N-am sa intru in polemici cu nimeni referitor la ceasta zi, cat de importanta e ea sau nu; spun doar ca ar fi bine sa pretuim relatia de dragoste pe care o avem in fiecare zi, si sa nu asteptam o zi speciala. Dar daca totusi vine acea zi, si avem ocazia sa ne facem o reevaluare a relatiei de dragoste, eu zic cel mai important e sa vedem ce am facut cu iubirea noastra declarata si ce avem de gand sa facem de acum incolo cu ea. Pentru ca, nu e asa? nu e usor sa recunoastem ca vrem mai mult sa fim iubiti decat sa iubim... chiar daca pe gura ne ies declaratii siropoase. Si totusi, masura finala a tuturor lucrurilor e dragostea. nu dorinta, nu convingerea, nu puterea, nu realizarile.
Nu am eu pretentia ca stiu reteta dragostei -chiar daca cei din jur cred asta :) -  insa stiu ca e mai usor sa gasesti pe cineva cu care sa impartasesti iubirea decat sa reusesti sa il pastrezi.
Am scris un pic mai mult despre asta acum doi ani de ziua indragostitilor indragostiti :)

Si acum sa revenim la felicitarile facute pentru iubitul meu sot in anii trecuti, ca in ultimul an ne-am scris doar scrisori, iar anul acesta, adica azi, am de gand sa realizez inimioara terapeutica.
Inimioara este de fapt o inima mare, care la inceputul ideii a fost o stea dar acum m-am gandit ca ar fi mai bine sa fie inima. Deoarece inima noastra are nevoie de vindecare.
Sper sa o termin pana iseara si sa ii gasesc un loc strategic in sufragerie :)

Prima felicitare e simpla, un carton rosu indoit si decupat in forma de inima cu un mesaj ... surprinzator ;)
Lasata pe patul de camin, dupa orele de curs, si-a atins scopul :)

Vreti sa stiti ce scrie inauntru?
sa nu radeti :)

Pe perna i-am lasat scrisoarea de doua pagini :)

 Felicitarea a doua e facuta tot asa demult, intr-o graba mare realizata dintr-un carton roz scos cu greu de pe fundul cutiilor cu bagaje proaspat mutate in noua chirie. Pe cartonul indoit am desenat doua inimi suprapuse pe o parte si am decupat astfel incat felicitarea sa stea in picioare asa

si continuarea in interior

Am mai scris si pe spate ceva dar nu va arat :)

Si daca tot vorbeam de reteta dragostei va arat un filmulet amuzant care nu are nevoie de cuvinte ;)


Ei? Ce parere aveti? Poate fi aceasta o reteta a dragostei? :)

Four years ago...

... I was laid down on a table...
(... surgery table... )
... looking for my husband's eyes
... praying God to see my son healthy and unharmed...

As fi vrut sa fi fost scrisa altfel povestea nasterii fiului meu. dar oricum imi imaginez acum ca ar fi fost nu ma ajuta la nimic. Poate doar la hotararea de a promova mai mult nasterea naturala la fel ca cea de aici, aici sau aici. Si la speranta ca fiica mea, nora mea vor avea parte de nasteri asa cum isi doresc. adica frumoase. Eu toate nasterile le-am avut cu cezariana.
Cand privesc acum frumusetea asta de baiat si ma topesc de dragul lui, nici nu mai conteaza asa de mult cum a fost venirea lui pe lume avand in vedere rezultatul final. Oricate evenimente am avut de infruntat impreuna in acesti 4 ani, si oricate experiente ne-au transformat existenta, nu au facut decat ca aceasta dragoste sa se amplifice. E greu sa folosesc cuvinte ca sa creasca sau sa se adanceasca, pentru ca dragostea mea pentru el nu poate fi masurata, nu a pornit de la o dimensiune si a ajuns la alta. Singura explicatie ptr folosirea cuvantului amplificare este faptul ca odata cu copilul meu, eu mi-am iesit din matca. mi-am amplificat trairile, mi-am amplificat existenta, m-am expandat as putea spune, si mi-am spart barierele.

Cu ce nu ma mai impac eu acum, e trecerea timpului. sau mai bine zis petrecerea lui in alt fel decat as vrea eu. Anul trecut i-am scris o scrisoare frumoasa care de fiecare data cand o citesc, lacrimez. In fiecare an am facut un mic videoclip cu poze de-ale lui reprezentative.
Anul acesta nici tort n-am mai apucat sa fac. nici filmulet. ce sa mai zic de scrisoare. ce sa mai zic de petrecere :(
Asemenea fetitelor din filmul Maria Mirabela ma vad si eu incercand din rasputeri sa-l adorm pe Mos Timp, doar ca mie nu-mi prea reuseste.
Sper din toata inima sa compensez in alte aspecte aceasta lipsa de timp ce ma marcheaza si sa fac ca timpul petrecut impreuna sa fie excelent de fiecare data.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca a trimis in viata mea acest dar, acest copil minunat si Il rog sa ma ajute sa fiu acel parinte de care are nevoie el.

Va las cu o vorba de-a lui Octavian Paler care spunea asa: "Am învăţat că nu contează CE AI în viaţă, ci PE CINE AI"
Si cu un videoclip drag mie si baietelului meu (ma pune sa il cant tradus in romaneste) si pe care il dedicam tuturor mamicilor de baietei.
V-am tzucat :-*

Movie time

Anul trecut prin decembrie circula o leapsa cu filme de nevazut care s-a transformat intr-o leapsa cu filme de revazut si care eu n-am mai ajuns sa o fac. Insa avand in vedere ca eu zilele astea sarbatoresc iubirea (da, si va sfatuiesc sa nu sariti pe mine) m-am gandit sa o transform intr-o lista de filme care le consider eu neaparat de vazut in doi, in perioada asta sau in orice alta vreme.
Eu doar va spun ca maine am program de filme de dragoste cu al meu sot :)
Nu conteza cum se numeste ziua cu pricina (14.02, 24.02, etc) conteaza ca este inca un moment in care prinsi in valtoarea asta a vietii ne hotaram sa ne indragostim si mai tare. O sa trec (deocamdata) peste faptul ca am doua restante, ca taxele comune au sarit de 500 lei si ca pe langa ferestre trage curent,
si o sa ne bucuram de o seara de cinemateca rontaind naut crocant, band ceai, etc, etc, etc... :)

Primul film pe lista mea Casa de pe lac
Nici ca se putea mai bine ca doi dintre actorii mei preferati Keanu Reeves si Sandra Bullock, sa joace in el. Povestea este croita frumos dar nu simplu, mesajul este profund si dovedeste ca dragostea trece dincolo de timp si spatiu. Casa de pe lac este intr-adevar o casa frumoasa asa cum imi doresc eu :) Nu va spun mai multe; va recomand doar sa aveti langa voi servetele, bratele partenerului si timp berechet dupa aceea ca sa "dezbateti" filmul

If Only pe care sunt sigura ca multi dintre voi l-ati vazut datorita povesti motivante. Te face sa traiesti fiecare scena intens, sa iti doresti cu adevarat sa pretuiesti timpul care il ai alaturi de persoana iubita. Muzica din film e foarte frumos aleasa. Vai ce-am mai plans si la filmul asta. Din nou: servetele, iubitul foarte aproape, time to debate :)
Nu ma pot abtine sa nu pun un link catre o scena muzicala din film :)

Kate si Leopold un film exceptional care imbina frumos comedia cu romantismul si care atunci cand l-am vazut prima oara atata am ras, si am ras, cel mai mult pentru ca in personajele principale ne vedeam pe noi doi.
me & my husband.
Leopold,(Hugh Jackman) un gentlemen desăvârşit, fermecator, mmm, nu mai zic nimic :)) ajunge cumva, in epoca asta si o cunoaste pe -imprastiata, as spune eu- Kate ( Meg Ryan) si de aici incolo secventele sunt asa de frumoase ca nu mai pot fi comentate. Pana la sfarsit am ras cu lacrimi :)

What Dreams May Come este iarasi un film care cred ca l-ati vazut deja mare parte dintre voi. Trairile personajelor, imaginile, muzica, efectele si Robin Williams fac ca povestea de dragoste sa fie una fermecatoare. Dureros de frumos cum spunea o prietena de-a mea. La sfarsitul filmului iti doresti sa ai puterea de a (re)crea totul in jurul tau si de a vedea dincolo de aparente. Da, servetele neaparat. prezenta partenerului, indispensabila. De vorbit, dupa film, n-o sa prea vreti. E bine de vizionat si daca sunteti singur. Face bine la sufletel.
Tot cu Robin Williams de vazut si Bicentennial Man

50 First Dates
Dupa atatea lacrimi se cuvine sa pun si o comedie romantica. Despre cum indragosteala iti da peste cap planurile de viitor sau ce ar face un barbat pentru femeia iubita zi de zi :)
Adam Sandler si Drew Barrymore se potrivesc perfect in rolurile acestea, dialogurile si fazele comice, decorul exotic, animale dragute. nota 10. Finalul e... nu va spun, ca plangeti
Va invit doar sa-l vedeti


Cu multa placere v-as fi spus mai multe amanunte despre filmele acestea dar ma abtin :) chiar vreau sa va fac curiosi sa le vedeti nu doar sa ascultati parerea mea despre ele. As mai vrea sa stiu ce filme imi recomandati voi pentru vazut in doi :)
Puteti sa imi lasati aici parerea voastra in comentarii sau puteti sa scrieti pe blogurile voastre.
De ce nu sub forma de leapsa ;)
Ia sa vedem pe cine lepsuim de data aceasta fara sa suparam:
Dia, Gabi, Simona, Raluca, MoniQ, Andreea, Butterfly, MariaB, Federova, Simona, Ralus, Loredana, Alexandra
Daca nu doriti sa scrieti pe blogul personal despre aceasta, puteti sa-mi lasati recomandarile voastre in comentarii.

Va multumesc ca m-ati urmarit pana la final si va doresc o seara frumoasa.
Eu ma duc sa fac o felicitare-scrisoare pentru al meu sot ;)

Importanta iubirii

Azi am avut ultimul examen din sesiune. Stau asa in fata monitorului si parca nu-mi vine sa cred ca ochii mei nu mai citesc cursuri. Si inca nu stiu ce sa aleg sa fac in urmatoarele momente. sa ma pun sa dorm? sa ma arunc in vana? sa dau drumul la un film care l-am toooot amanat?
Pana ma hotarasc o sa pun aici un text valoros gasit intr-unul din cursurile care le aveam de citit pentru examen deoarece se potriveste perfect cu planurile mele de a transmite un anumit mesaj despre dragoste in saptamana aceasta cand se flutura tot felul de mesaje de dragoste.
Am ramas uimita sa-l citesc intr-o carte care (aparent) n-avea legatura cu dragostea; De fapt chiar asa incepe cartea:

~ ~ ~ ~ ~ ~
Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu inainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti.
Gabriel Garcia Marquez

In loc de introducere...
Vă propun o scurtă reflecţie pornind de la o poveste interesantă, auzită de la un om simplu care, deşi prezenta o dizabilitate severă, işi trăia cu demnitate viaţa de zi cu zi şi avea acea forţă interioară a caracterului care il făcea fericit şi impăcat cu propriul destin.

A fost odată o insulă unde trăiau toate sentimentele şi valorile umane: Buna Dispoziţie, Bogăţia, Orgoliul, Tristeţea, Inţelepciunea... şi, ca toate celelalte, Iubirea. Intr-o bună zi sentimentele şi valorile au fost anunţate că insula este in pericol să se scufunde. Imediat toate şi-au pregătit navele şi bărcile, căutand să plece cat mai repede. Doar Iubirea a rămas pană in ultimul moment. Cand insula era pe punctul să se scufunde, Iubirea a decis să ceară ajutor. S-a intamplat ca Bogăţia să treacă pe langă Iubire cu o barcă luxoasă. Atunci Iubirea, cu o voce sfioasă, ii zise:
- Bogăţie, mă poţi lua cu tine ?
- Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint in barca mea şi nu mai am loc şi pentru tine. Deoarece pericolul era din ce in ce mai mare, Iubirea s-a hotărat să ceară şi ajutorul
Orgoliului care se apropia intr-o superbă navă :
- Te rog, mă poţi lua cu tine ?
- Nu te pot ajuta, Iubire, răspunse Orgoliul, aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava.

In acele condiţii Iubirea a decis să apeleze şi la ajutorul Tristeţii, care tocmai se apropia de ea:
- Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
- Oh, Iubire, răspunse Tristeţea, sunt atat de tristă, incat vreau să stau singură. Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe acolo, dar era atat de mulţumită de sine, incat nu a auzit cand Iubirea o strigă neajutorată. Deodată o voce spuse:
- Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un bătran cel care vorbise. Iubirea se simţi atat de recunoscătoare şi plină de bucurie, incat, după ce au ajuns la ţărm, a uitat să-l intrebe pe bătran care ii este numele. Iubirea şi-a dat seama cat de mult ii datora şi intrebă Cunoaşterea :
- Cunoaştere, imi poţi spune cine m-a ajutat ?
- Era Timpul, răspunse Cunoaşterea.
- Timpul ? Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat ?
Cunoaşterea, plină de inţelepciune, ii răspunse :
- Pentru că numai Timpul poate fi in măsură să inţeleagă cat de importantă este Iubirea in viaţa noastră.

~ ~ ~ ~ ~

Cartea se numeste Sinteze de  psihopedagogie speciala- Alois Ghergut

Despre iubire

Dupa atata frig si ceata (proiecte si examene) astazi m-am gandit eu ca ar fi timpul sa imi reiau activitatea aceasta placuta de a scrie pe blog. Am atatea de impartasit cu voi incat mi-e greu sa aleg din toate cate le-am adunat intre timp.
Insa pentru ca suntem in saptamana in care se vorbeste foarte mult despre iubire am hotarat eu ca cel mai bine e sa va arat si voua ce text frumos am primit eu pe email de la fratele meu. Este un interviu cu Ovidiu Bujor, care arata exact parerea mea despre iubire, acea iubire in care eu cred.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
Despre iubire cu Ovidiu Bojor

Este academician, farmacist de renume si autor a zeci de carti si tratate de fitoterapie. Alpinist incercat in Himalaya si iubitor al lumii plantelor in toata profunzimea ei, Ovidiu Bojor e si un exemplu de viata. Are aproape 87 de ani, un tonus de invidiat si-un zambet care incalzeste inimi. Secretul lui? O iubire mare cat soarele, veche de 52 de ani

- Se sopteste pe la colturi ca aveti o casnicie de invidiat.
Domnule Bojor, povestiti-ne, va rugam, cum ati cunoscut-o pe sotia dvs.

- Ne-am cunoscut cand eram studenti, in trenul Bucuresti - Gheorghieni. Eram responsabil cu sportul, la Comitetul Sindical al Facultatii de Medicina din Bucuresti si organizasem o excursie, cu studenti si profesori, in Muntii Suhard, la schi. Plecaseram toti, cu un tren personal, de noapte. Nu erau multe locuri de dormit, asa ca in compartiment i-am lasat pe ceilalti sa doarma pe locurile de dedesubt, iar noi doi ne-am suit, ca niste alpinisti, tocmai... in plasa in care se puneau bagajele. Acolo, la inaltime, am povestit jumatate de noapte si am si adormit la un moment dat. Cand am ajuns insa la cabana, si toti au fost repartizati in camere, s-a dovedit ca eu am ramas fara pat. Asa ca fetele m-au luat in dormitorul lor. Eram eu si opt fete, ca un sultan cu opt cadane. Nu m-au lasat pana nu mi-au legat un turban pe cap, iar ele si-au legat cearsafuri albe. (rade) Atunci s-a nascut frumoasa poveste de dragoste dintre mine si Mioara. Ani de-a randul apoi am tot urcat pe culmi amandoi. Eu ma ocupam si cu cartarea muntilor. Plecam si, cate sase, sapte zile, nu intalneam picior de om. Jumatate din Carpati i-am facut impreuna.

- Ati implinit, nu de mult, 50 de ani de casnicie. Cum e dragostea la varsta asta?

- E o dragoste platonica, frumoasa, tandra si inteleapta. E o iubire foarte spiritualizata. Acum doi ani, am sarbatorit nunta de aur la Manastirea Pangarati, o cetate din secolul 14, din judetul Neamt. O prietena foarte buna de acolo, Iulia Barbu, care a vrut sa fie si nasa noastra, a organizat totul absolut minunat. Am avut 25 de invitati. S-a facut o slujba frumoasa, in biserica, si apoi am fost la masa. Au fost clipe extraordinare, care ne-au inaltat spiritual, ne-au facut sa continuam drumul nostru cu fruntea sus, cu bucurie si totdeauna cu fata la lumina. La varsta noastra, e mai important ca oricand sa mergi cu fata spre lumina, spre bucurie, spre Dumnezeu.

- Ati gasit in toti anii acestia reteta unei casnicii care sa nu schiopateze?

- Secretul sta ascuns in anii de dinainte de casnicie. Eu le recomand tuturor sa nu se aprinda la prima scanteie Si sa fie prieteni- doi, trei, patru ani inainte.Sa nu se arunce intr-o valtoare pasionala, din care nu se alege nimic. In anii acestia de prietenie, se verifica totul si se calmeaza toate conflictele: diferentele financiare, ca unul are mai multi bani, ca altul are mai putini, ca unul e mai cheltuitor, ca altul e mai dezordonat sau mai incapatanat, si asa mai departe. La fel si cu cele intelectuale si spirituale. Noi, inainte sa ne casatorim, ne-am si certat, ne-am si despartit, pana ce am lamurit absolut toate lucrurile intre noi. Eu eram o fire mai iute, un scorpion ardelean mai agresiv, ea era mai blanda, mai intelegatoare. Casatoria, sa stiti, nu rezolva asperitatile, ci le accentueaza. De aceea, cand intri in ea, iubirea ta trebuie sa fie limpede si curatata, nu tulbure si maloasa. Casnicia nu se face cu gandul ca unele lucruri se rezolva pe parcurs. Casnicia e un pas definitiv, care nu trebuie facut in pripa, ci cu seriozitate. Daca ai luat drumul asta, trebuie apoi sa-l urmezi cu devotament, concesie si intelegere permanenta pentru cel de langa tine. In epoca moderna, casniciile esueaza adesea, pentru ca s-au estompat foarte mult preludiile. Preludiul e foarte important in dragoste. Asteptarea e cea care face lucrurile sa creasca, le umple de mister si de farmec, le da greutate. Astepti, cu emotie, sa afli daca femeia pe care o placi va fi tandra sau jucausa, daca va sti sa te mangaie.

Cand aveam 14 ani, am plecat la pescuit pe valea Bistritei si am poposit sa dormim la unul din cei unsprezece frati ai familiei Chirileanu (fratele cel mare a fost editorul operelor lui Ion Creanga). In seara aceea se adunasera acolo vanatori si pescari sa-l asculte pe scriitorul Mihail Sadoveanu.

Imi aduc si acum aminte cum povestea cu vocea lui groasa si leganata: "Mai, copii, maaaaai, sa stiti un luuuuucru: la pescuit, la vanatooooare si in draaagoste, preliminariile sunt totul!". (rade)
Ai tras glontul, ai doborat caprioara! Actul sexual, in sine, reduce totul la nimic. Mai ales ca dupa aceea, in loc sa mai stea sa-si mangaie sotia, sa o copleseasca de afectiune, cei mai multi se intorc pe spate si sforaie.

- Totusi, de-a lungul unei casatorii, oamenii se schimba, nu mai traiesc emotia de la inceput, ca atunci cand si-au jurat credinta. Prietenia preliminara nu garanteaza mereu fericirea.

- Oamenii nu se schimba fundamental, ei raman aceiasi, ce se schimba sunt niste preocupari exterioare. Iar daca intr-adevar se schimba, raceala care apare e cel mai adesea din vina amandurora, ca n-au stiut cum sa hraneasca focul de la inceput si ca focul lor nu a avut si suport spiritual, in credinta. Oamenii ii acuza pe ceilalti ca s-au schimbat cand, de fapt, ei asa fusesera dintotdeauna, doar ca valvataia de la inceput i-a orbit. Si apoi se trezesc ca nu le mai place de cel pe care si l-au ales si incearca sa-l modifice dupa gustul lor. Asta e semnul ca lipseste iubirea adevarata. De aceea, repet, nu-i decat o solutie: deschideti bine ochii, inainte sa va legati la cap.

"Vibratia iubirii rezista si in moarte"

- Ce e de facut cand incep sa apara conflictele, cand intre soti intervin raceala si tradarea?

- Daca ai neglijat preludiul casatoriei, conflictele apar mai mult ca sigur!
Noi, in 52 de ani de casnicie, nu ne-am certat niciodata! N-am avut nici un conflict. Stiu ca pare greu de crezut. Am functionat numai pe concesie si intelegere reciproca. Dar pot intelege ca se intampla la altii si ca viata devine atunci insuportabila. Eu sunt pentru separare, nu pentru divort! Tu mergi pe calea ta, eu merg pe calea mea. Dar nu cu scandal, nu cu certuri, nu cu suferinta. Astepti si cugeti in liniste si tihna, vorbesti totul cu calm, fara nervi, iar despartirea sa fie in luciditate. Apoi, daca se ajunge la tradare, e si mai trist.
Libertatea e una, libertinajul e alta. Si libertinajul calca libertatea. De la tradare incep sa se strice toate.

Se sfarma si increderea, si misterul, si bucuria. Unii o fac pentru ca sunt inconstanti si in viata de zi cu zi, pentru ca se lasa foarte usor prada placerii si nu au suportul afectiunii spirituale, pentru ca sunt obisnuiti sa consume, nu sa daruiasca. Altii, pentru ca nu se potrivesc din punct de vedere sexual. Nu-i poti lua omului dorinta de mai bine, de o legatura mai stransa, de o intimitate mai profunda. Va cauta intotdeauna ceva mai adevarat, care sa-l implineasca mai adanc, care sa-i acopere golul pe care il are. Trebuie sa avem rabdare sa gasim pe cineva din acei 5% din oameni care gandesc la fel cu noi. In toata istoria civilizatiilor, oamenii nu au avansat prin gloata, prin turma, ci prin unicitate, prin singularitate. Apoi, nu suntem numai creier, nici doar spirit, nici doar trup. Suntem toate trei si avem nevoie in egala masura de toate trei. Fara una dintre ele, nu e intalnirea adevarata! Si va spun eu ca nu e minciuna, intalniri din astea chiar exista.

- Credeti ca e importanta potrivirea sexuala intre doi oameni?

- E foarte importanta! Face parte din natura umana. La toate animalele exista o perioada de rut, primavara sau toamna. Noi nu avem o asa perioada. Pentru ca noi, oamenii, dincolo de perpetuarea speciei, in lupta aceasta acerba pentru existenta, avem nevoie si de relaxare. Iar actul sexual e una din cele mai frumoase si mai depline desfatari. Dar sexualitatea nu e totul. Ca dovada ca atunci cand inaintezi in varsta si ea se stinge, ramane caldura acumulata a dragostei din toti anii de dinainte, e ca un cont in care ai facut economii. Raman tandretea, atingerile, mangaierile, luatul in brate si vibratia aceea profunda a unei iubiri care va rezista si in moarte. Pentru ca doua suflete care se iubesc se vor iubi la fel si dincolo. Viata adevarata nu e aici. Viata adevarata incepe de-abia dupa moarte. Iar eu sunt convins ca si acolo voi fi cu Mioara de mana.

- Ati avut, cu siguranta, si momente de cumpana. Cum mai poti pastra taina dragostei, cand viata te pune in situatii dificile?

-Daca trebuie sa treci un rau mare si involburat peste o punte foarte ingusta si il treci tinandu-te de mana cu celalalt, ajungi dincolo cu bine si ai cu cine sa te bucuri ca ai infruntat provocarea. Daca fiecare trece puntea singur, riscurile sunt si ele impartite. Se va simti fiecare lasat la greu, fiecare il va acuza pe celalalt, frustrarea va creste si o mare singuratate isi va face cuib intre ei. De dezamagire, vor impartasi tot mai putine lucruri, vor ajunge dincolo fiecare pe cont propriu, nu vor mai avea motiv sa se bucure si nici chef de vorba, o vreme vor mai merge poate alaturi, dar apoi fiecare va lua alt drum.

Si noi am avut foarte multe momente dificile de trecut. N-am fost o familie bogata. Tatal meu, desi fusese profesor de Stiinte Naturale (avusese doua catedre), a pierdut tot. Toata averea noastra a fost nationalizata. Socrul meu era mecanic pe locomotiva cu aburi. La inceput, de exemplu, cand Mioara era inca studenta, locuiam intr-un apartament din acela colectiv stalinist, alaturi de alte trei familii, cu baie comuna si toaleta comuna. Si am hotarat sa strangem bani, sa depunem la primarie, ca sa primim casa cu ajutorul statului. Au fost ani grei, in care ne-am rupt de la gura distractiile, placerile. Dar am ramas uniti, nu ne-am dezbinat. Mai tarziu, cand eu am devenit consilier si expert pentru dezvoltare industriala al Natiunilor Unite, in Katmandu, ca sa pot definitiva ultima faza a unui proiect de constructie a primei industrii farmaceutice pe baza de plante medicinale din flora nepaleza, a trebuit sa locuiesc acolo doi ani de zile. Baiatul meu era mic, avea 12 ani, nu puteam sa ma vad cu familia decat o luna pe an, cand ma vizitau ei acolo. Ne era foarte dor unuia de celalalt. Dar cand legatura spirituala e puternica, nici distanta nu te poate indeparta. Nu casnicia e grea, viata e grea! Si fiecare trebuie sa invete sa-si duca crucea. Efortul depus in viata asta nu ne coboara, ne face mai puternici, ne purifica, ne ajuta sa gasim in noi resurse continue, sa devenim mai buni, mai creativi. Totul e sa nu intri in starea de depresie, de deznadejde, de indiferenta. Sa suferi cu speranta, cu credinta, ca numai atunci suferinta are un folos. Exista si o ruga care mie imi e foarte draga:

"Doamne, fa din suferinta
pod de aur, pod inalt.
Fa din lacrima velinta
Pentru un pat afund si cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din cadere - scari si trepte
Pentru un urcus alpin

Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier
Fă din fiecare rană
O cădelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru
Si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
Si fă zâmbet înţelept."
- Metanie (versuri Radu Gyr)

Sa nu uitam ca viata noastra e un urcus pe munte. Cu cat urci mai sus, cu atat orizontul se largeste si cuprinzi din ce in ce mai mult.

"Dragostea este un miracol. Casnicia, nu"

- Exista gesturi care pot inalta o iubire si pot s-o coboare?

- Orice gest care izvoraste din dragoste, din adancul sufletului, ridica iubirea. O pietricica, o frunza, un avion de hartie pe care il daruiesti cu toata dragostea e impregnat de tine. Altminteri, poti darui cadouri scumpe, golite de orice semnificatie. Mi s-a intamplat de multe ori sa nu am bani, si cand coboram de pe munte, sa aduc o floricica mica, presata, sau o crenguta inflorita. Primavara, ii aduceam Mioarei liliac de munte. Liliacul de munte e destul de rar in muntii nostri. E mov si alb, mai mic decat cel obisnuit, infloreste cand inca e zapada, nu are frunze, apar doar florile, in schimb ii simti parfumul de la o suta de metri. La inceputul verii, ii aduceam rododendron inflorit. Mai tarziu, aparea ghintura cu flori albastre. Dragostea e un miracol lasat de Dumnezeu pe pamant. Dar casnicia nu e un miracol. O casnicie fericita e o armonie care se cladeste in fiecare an, caramida cu caramida. Trebuie continuata pana la ultima clipa a vietii.
E o constructie, nu e o joaca. Nimic nu e dat de la sine.

"Lipiti-va de oameni bogati spiritual" .........................!

- Vorbeati la un moment dat de suportul spiritual. V-a ajutat credinta pe care o aveti amandoi in Dumnezeu?

- Credinta in viata vesnica esecretul oricarei iubiri si secretul tineretii la orice varsta. Cred in tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o tine de intelegerea vietii ca o piramida in varful careia se afla Dumnezeu. Eu nu sunt religios, dar sunt foarte credincios. Crezul meu, spre stupefactia multora, se opreste brusc.

"Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute." Punct. De aici incolo incepe religia. Pe Dumnezeu l-am simtit de zeci de ori, la marile inaltimi, acolo unde nu eram decat eu, El, bolta instelata si linistea universului. L-am mai simtit cu adevarat aproape in Himalaya, la ultima mea expeditie, in 1985, cand urcam varful Ganesh Himal (7300 m), Muntele Sacru, Lacasul Zeilor. Am fost primul european caruia i s-a dat voie sa patrunda acolo. Am dormit in cort, la baza muntelui, la 5000 de metri. M-am trezit noaptea pe la ora doua, cerul era plin de stele si luna plina. La noi nu se vede asa ceva, cand luna e plina, stelele se estompeaza. Am luat aparatul, l-am pus pe trepied si am facut o fotografie lenta. Am lasat zece minute diafragma deschisa. Cand am developat-o, se vedea in ea tot universul: stelele care erau aproape de centrul obiectivului erau puncte, cele care erau aproape de margini iesisera raze. Am pierdut fotografia la o expozitie, dar o am vesnic in minte. Pentru ca atunci am inteles ce inseamna divinitatea, fuga aceasta dupa cunoastere si perfectiune. Pe masura ce ajungi mai aproape de Dumnezeu, si El mai face un pas inainte. Si devenirea ta e continua. Apuci o cale care nu se epuizeaza niciodata, te creeaza si te innoieste continuu. La fel e si in iubirea adevarata. Nu-l poti epuiza pe celalalt, decat daca vezi din el doar exteriorul, daca divinitatea din el ti-e indiferenta. Atunci cand pornesti impreuna la drum, descoperi in fiecare zi alte frumuseti, alte bucurii, alte valori, care nu te despart de celalalt, ci te unesc si mai tare. Peste flacara aia a dragostei de la inceput se adauga intelegerea, prietenia, iubirea.

Exista trei mari virtuti: credinta, speranta, iubirea. Cand le ai pe toate, evoluezi spiritual alaturi de celalalt. Si atunci e splendid!

- Traim o epoca in care totul pare posibil, dar avem tot mai putine modele si suntem tot mai dezorientati. Poate de aceea si casniciile esueaza!

- Tinerii au nevoie de modele. Eu insumi am avut trei mentori, de la care am invatat lucruri esentiale. Primul a fost doctorul Victor Bojor, fratele tatalui meu, de la Gherla, Episcop de Cluj. Al doilea a fost parintele Suciu, de la Targu Mures, preot tanar si filosof, ajuns Episcop, a facut puscarie comunista si a fost asasinat in Sighetul Marmatiei. De la ei am inteles cat de important e sa-ti traiesti viata in vecinatatea lui Dumnezeu. Cat de important e sa nu uiti ca in spatele tuturor lucrurilor care ne inconjoara, in spatele tuturor fiintelor, se afla El.

Bucuria de-a trai n-are varsta. Ca cel mai important lucru e sa iubesti si ca bucuria nu vine decat prin iubire. "Dieu donne a ceux qui se donnent". Dumnezeu daruieste celor care se daruiesc! O vorba pe care o stiu de la monseniorul Ghika, cel de-al treilea mentor spiritual al meu. Cunostea opt limbi, stia biologie, chimie, medicina. Era dotat cu toate calitatile si virtutile si era foarte credincios. Eram surprins sa ascult de la el niste lucruri formidabile, despre sufletul plantelor, despre afectiunea lor, despre o spiritualitate care exista in natura, la orice nivel. Imi vorbea despre terapia florala, despre energiile plantelor si despre comunicarea spirituala intre floare si om, lucru pe care il intuise in vremea aceea doctorul Edward Bach, care instituise terapia florala. Oameni ca ei au dus lumea inainte. Trebuie sa intelegem ca nu mai avem prea mult timp pentru evolutie. Suntem pe buza prapastiei, lumea sta sa se prabuseasca moral, etic si spiritual. Lipiti-va de oameni bogati spiritual! Si ancorati-va in franghiile puternice ale iubirii si credintei, in valorile adevarate si neschimbatoare ale vietii.
Si nu mergeti chiar la marginea prapastiei, veti vedea de departe cum multi vor incepe sa cada.

- Daca inchideti ochii cateva secunde, si va ganditi la iubirea pe care ati trait-o, ce imagine va vine in minte?

- O vad pe sotia mea, care e de o delicatete si de o finete deosebite. O vad tinandu-ma de mana, in vacantele noastre. Nu le-am intrerupt niciodata. Si anul acesta am fost la Vatra Dornei, am fost la Balcic si acum vom pleca la Malaga, in Spania. Ii vad gesturile ei de tandrete, grija pentru sanatatea mea, pentru ce pun in farfurie, ingrijorarea pentru excesele mele de scorpion, o vad cu cat drag ma tempereaza. Si ii vad lumina iubirii din ochi.
~ ~ ~ ~ ~ ~

Slow Motion

Bine v-am regasit in noul an dragilor. Va multumesc pentru toate urarile si va doresc din inima sa fiti binecuvantati.
Ce repede a trecut timpul. asa-i? A trecut deja o saptamana din anul acesta, an care cu toti speram sa fie mai bun. Eu am asteptari mari. si de la anul in sine si de la mine :)
Si asta nu doar pentru ca mi-am facut intrarea in noul an frumos, ci pentru ca tind mai sus, vreau sa-mi valorific mai intelept potentialul pus in mine de Dumnezeu si sa imi implinesc scopul pentru care am fost creata. Nu, nu sunt la intrecere cu nimeni si nici macar perfectionista nu sunt insa stiu ca sunt si pot mai mult de atat, si mai stiu ca drumul asta spre descoperire este acompaniat de frumusetea celor din jurul meu si a bunatatii lui Dumnezeu.

Va spuneam ca am petrecut revelionul frumos, a fost cel mai frumos revelion de pana acum, cu persoanele care le pretuiesc cel mai mult, intr-o atmosfera plina de dragoste. Am dansat, am facut poze, ne-am uitat la filme. Cu 15 minute inainte de miezul noptii dansam cu sotul si copiii mei pe un cantec de-a lui Abba si in acea veselie si frumusete am avut un moment de detasare parca. Ca si in filmele acelea cand se aud doar cateva zgomote de fond, doar ecoul vocilor al rasetelor, imaginea curge incet, asa slow motion; asa-mi vedeam eu copiii leganandu-se si topaind, sotul invartindu-i pe cate unul, rasete, piruete, beteala in par, O stare de fericire ma umplea pe dinauntru, si asemeni unei fantani arteziene vroia sa iasa la suprafata si sa raspandeasca in jur tot ce sufletu-mi simtea. Eram inconjurata de dragoste, pluteam in ea, o respiram si o simteam cum imi incalzeste toata fiinta mea.

"Sunt fericita" gandeam
Privirea mea s-a oprit asupra sotului meu si am vazut in ochii lui acea stare de fericire care o simteam eu. Copiii vroiau la noi in brate. Pupaturi. piruete. Privirea sotului meu ma fixa si de-abia atunci acea arteziana din mine a tasnit in jur imprastiind scantei de dragoste, artificii de recunostinta. sub forma de lacrimi. Era atata fericire, atata implinire, atata frumusete, ca nu stiam s-o exprim altfel decat razand si plangand. Ma simteam ca o printesa. Inconjurata de printi la un stralucitor bal. Nici nu conta ca fiul meu ma calca pe rochie, fiica-mea ma tragea de cercei, beteala si freza facuta intr-un minut si-au schimbat locul initial, manute mici erau la mine in decolteu cautand o bucurie. Tot acest tablou al nostru as fi vrut sa existe un aparat de filmat undeva sa-l inregistreze. sa-l imortalizeze.

Incet timpul a reinceput sa curga normal. Am fugit repede si m-am schimbat de rochia care cu catva timp in urma mi se paruse o idee buna, ne-am luat gecile pe noi, mi-am pus zana in sling si am fugit afara la artificii. Fiul meu a fost extaziat vazand atatea "explozii de bombe colorate" si dupa ce am intrat in casa i-am pus pe calculator videoclipuri cu artificii ca sa-si astampere pofta :)
Tortul a fost foarte bun, de fapt au fost doua torturi foarte bune deoarece fratele meu a facut si el un megatort cu mere. Apoi dans si filme pana cand am adormit inghesuiti unul intr-altul in timp ce spuneam povesti :)
Spuneam ca as fi vrut sa fie filmata acea noapte dar acum cand scriu aici mi-am dat seama ca toata filmarea e in inima mea. am butonul de start aici in mintea mea si apoi filmul se desfasoara incet, reactivand din nou emotiile, simtindu-ma coplesita de tot acest har care il am.

Stiu ca timpul trece si aduce cu el alte amintiri. Prezentul este format din viitoruri trecute. Cine stie ce v-a mai urma. Aleg sa ma bucur de prezent, de mine si de oamenii din jur, sa privesc in trecut atat cat sa fiu recunoscatoare si/sau sa invat ceva, si visez la un viitor in care persoanele dragi mie sa fie fericite & sa se bucure de viata.
Sunt recunoscatoare ptr tot ce sunt si tot ce am; am scris despre asta cand inca nu se incheia anul, si daca ar fi sa mai adaug ceva ar fi persoanele deosebite care le-am cunoscut si prin intermediul acestui blog si de la care am avut de invatat. Va multumesc tuturor ca v-ati facut timp pentru mine.
Anul acesta va fi unul provocator ptr mine. Pana in vara va trebui sa iau niste decizii importante deoarece termin facultatea, am de dat o licenta, fiica-mea implineste 2 ani si eu trebuie sa imi gasesc de munca :)
toate in acelasi timp :(
asta daca nu mai pun in calcul si o chirie mai buna si mai ieftina.

Dar despre ce-mi doresc punctual ptr anul acesta, intr-o postare viitoare deoarece acum ma pregatesc sa ies la joaca in zapada cu ai mei printi.
Va imbratisez pe toti, asta daca nu cumva veniti si voi la bulgareala :)

Leapsa muzicala.

Daa. Alta leapsa. M-am incaltat zilele trecute cu o leapsa de pe blogul Ralucai si acuma ptr ca am terminat de vazut un film m-am gandit sa-i dau drumul
;)
Asadar melodii cu o insemnatate aparte, melodii care ne leaga de anumite evenimente din viata noastra, deci nu cele preferate.

Nr 1. From This Moment On
Our wedding song. Melodia pe care mi-am facut eu intrarea :)
Nu am vrut traditionalul mars nuptial ci am vrut acesta melodie care exprima exact ceea ce era in inima mea. Vroiam o nunta in aer liber cu soare, viori, flori, pomi infloriti, libertate de miscare, oameni fericiti, fotografii in natura,.. dar.. Dar mi-a placut si asa cum a iesit. cu toate ca vremea nu ne-a prea ajutat. Partea frumoasa a fost ca am ajuns in fata mirelui meu exact cand Shania Twain canta: i give my hand to you before my heart..." ohh ohh. M-as casatorii din nou in fiecare an cu acelasi barbat cu care am rostit juramintele de casatorie.
Doar ca as schimba complet decorul.

cantecul original aici

Nr 2. Can't Live A Day
Cand a implinit fiul meu 1 an am facut un filmulet cu fotografii din anul acela si am pus aceasta melodie care i-o cantam seara/noapea/ziua cand il leganam, cand il alaptam. Desi nu-mi ieseau toate armoniile a fost cantecul cu care l-am inconjurat de fiecare data pe fiul meu, si va ramane "cantecul nostru". mai sunt si altele dar asta este "cantecul"


Nr 3. Because you loved me
Special pentru mine si sotul meu am avut mereu niste melodii superbe care ni se potrivesc ca manusile. Aici m-e greu sa ma opresc doar la una dar v-o prezint pe cea mai cantata de mine -cine ma stie, ma cunoaste :)
Da stiu. nici cu vocea acestei artiste nu ma pot compara, dar ce sa fac dac mie melodiile astea imi plac.
Initial am vrut sa fie asta melodia noastra de la nunta, dar m-am razgandit si am zis ca va fi melodia de la nunta de argint, sau de aur, care o fi prima :)


Nr4 Amazing grace este melodia mea si numai a mea. O melodie deosebita care o cant de aproape 10 ani de cand mi s-a descoperit dragostea lui Dumnezeu. De atunci zi de zi imi dau seama ca traiesc doar prin Maretul Sau Har. Imi place foarte mult aceasta versiune, insa ma bucur si de alte voci care o interpreteaza si chiar vreau sa cred ca cei care o canta, cu adevarat si cred ceea ce canta. Pe mine muzica gospel ma defineste. pe viata.

alta varianta care imi place aici

Nr 5 Daca ai sti Melodia inceputurilor noastre :) Aceasta melodie mi-o punea s-o ascult la munca colegul meu (care a devenit intre timp prietenul meu si apoi sotul meu)
Culmea era ca toti ceilalti colegi si-au dat seama ca el era indragostit de mine numai eu habar n-aveam. Zi de zi punea acest cantec (si altele cu mesaj asemanator), dar eu nu pricepeam. Intr-un tarziu am aflat si eu ceea ce toti stiau deja si ceea ce si inima mea isi dorea, ca el e indragostit de mine. Maaai, ce mai amintiri...

versiunea live aici

Nr 6 You Will Always Be A Child
De-a lungul vietii mele am avut parte de multe schimbari in fiinta mea insa asa de dramatice, importante, inaltatoare au fost de-abia in acesti ultimi 10
Credeam ca viata este intr-un anume fel. asa cum mi-o imaginam eu. raportat la experientele mele/imaginatia mea. De-abia dupa ce am inceput sa iubesc cu adevarat si sa ma dedic sufleteste am inceput sa traiesc profunzimea vietii cu consecintele de rigoare. Eu cea care credeam eu ca sunt , nu mai eram. Ma transformam intr-o alta fiinta. Mai bine zis, ieseam la lumina, ma cunosteam, ma descopeream; din interiorul meu, fiinta care eram destinata sa fiu cu adevarat incepea sa traiasca din ce in ce mai intens viata. O astfel de secventa de metamorfozare (nu-mi vine cuvantul) a fost si cand am nascut-o pe fiica mea cea mica. Crezi ca sti cu toate simturile tale ceva care e indeajuns, insa Dumnezeu iti pregateste clipe speciale in care te lumineaza si aceasta lumina patrunde inauntrul tau aducand un nou nivel al cunoasterii, al simtirii. bineinteles ca odata cu aceasta intelegere vine si responsabilitatea. Un copil este o minune, si e felul lui Dumnezeu de a iti spune ca te iubeste. Mai jos e o melodie care m-a lovit pe mine intr-o zi cand imi priveam fiica dormind la pieptul meu. stiam doar cateva acorduri si cateva cuvinte care mi le aminteam asa vag, parca demult, dintr-o alta viata. Doua zile am tot cautat informatii despre cantec si cand l-am primit pe mail l-am ascultat intr-una cateva zile

versiunea in limba romana aici

Nr 7 Et Si Tu N'Existais Pas
Tot legat de textul de sus, de cunoastere, de dragoste, de apreciere, de felul lui Dumnezeu de a-mi spune ca ma iubeste, nu ma pot abtine sa nu pun si melodia aceasta superba care e reprezentativa pentru momentele noastre de tot felul: certuri, impacari, mesaje, intalniri, surprize, etc, etc. Dupa prima nostra cearta zdravana asta a fost cantecul impacarii.


Da. stiu ca am scris mult :)
Dau leapsa mai departe la Primavara de poveste, Diana, Ralus, Miriam, Ama, Descude, Coco, Loredana, Alexandra, Federova, Strumfita
Din experientele trecute am observat ca nu toti cei nominalizati fac lepsele asa ca va invit pe toti care sunteti dispusi sa va impartatiti anumite evnimente din viata voastra sa preluati aceasta leapsa.

Dragostea şi sărbătoarea

1 CORINTENI 13

VERSIUNE DE CRĂCIUN (sau, de ce nu, în ajun de orice mare sărbătoare!)

(autor necunoscut)

Dacă îmi împodobesc casa ca nimeni altcineva, cu panglici de mătase, cu seturi de beculeţe ce-ti iau ochii cu pâlpâirea lor sau cu baloane vesele ce-ţi aduc zâmbetul pe buze, dar nu-mi exprim dragostea faţă de familia mea, nu sunt decât un alt decorator, mai mult sau mai puţin talentat.

Dacă robotesc până la epuizare în bucătărie, pregătind mese îmbelşugate, frământând cozonaci pufoşi si înmiresmaţi şi aranjând apoi ca nimeni altcineva masa de sărbătoare, dar nu-mi exprim dragostea faţă de familia mea, nu sunt decât un simplu bucătar.

Dacă mă ofer să ajut la cantina socială, să duc Vestea Bună la azilul de bătrâni şi dacă dau tot ce am în scopuri caritabile, dar nu-mi exprim dragostea faţă de familia mea, nu-mi foloseşte la nimic.

Dacă împodobesc bradul cu îngeraşi argintii şi fulgi de zăpadă confecţionaţi cu migală (sau masa cu aranjamente florale inspirat si iscusit alcătuite), dacă particip la o serbare după alta, onorând nenumăratele invitaţii ce mi se fac, dacă nu lipsesc la nici o repetiţie de cor pentru marea Sărbătoare, dar în toate acestea nu mă concentrez în primul rând asupra lui Cristos, nu-mi foloseşte la nimic şi nu am pătruns adevăratul sens al Sărbătorii.

Dragostea se opreşte din gătit ca să îmbrăţişeze copilul.

Dragostea se opreşte din împodobitul casei ca să-i dea un sărut soţului şi să-i spună te iubesc.

Dragostea este plină de bunătate, deşi grăbită şi obosită.

Dragostea nu pizmuieşte casa celui care a pus pe masa împodobită festiv farfuriile din cel mai fin porţelan şi tacâmurile de argint.

Dragostea nu ţipă la copii să nu-i stea în cale, ci este plină de mulţumire că îi are, chiar dacă i se împletesc printre picioare.

Dragostea nu le face daruri numai celor care pot să dăruiască la rândul lor, ci se bucură să le pregătească daruri în primul rând celor care nu au din ce să dăruiască.

Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieste totul, suferă totul.

Dragostea nu va pieri niciodată.

Suesa heartstrings

Despre copii şi violenţă

Zilele trecute a fost ziua internaţională împotriva violenţei domestice. Recunosc că eu m-am gândit cel mai mult la copii şi la violenţa asupra lor aşa că am hotărât să scriu ceva pe tema asta până nu trece prea mult timp.
Înainte de a trece mai departe vă rog să citiţi pe blogul Ralucăi un articol tulburător. Selectez doar următorul fragment:

"Incetul cu incetul iesirile mele deveneau tot mai justificabile si tot mai accentuate. Ajunsesem sa cred ca orice neascultare imi dadea dreptul sa ma port asa. Ca doar eu sunt parintele si nu tolerez neascultarea, nu? Adevarul e ca nu imi pasa de ce nu ma asculta sau de ce are un anumit comportament ci imi pasa doar sa-mi exercit eu rolul de corector."

V-am recomandat să citiţi postarea Ralucăi înainte de a viziona filmuleţele pentru că scenele care urmează sunt mai dure decât povestea acelei mămici.
Filmuleţele sunt luate de pe salvaticopiii.ro organizaţie neguvernamentală unde în anul 1 de facultate am fost la practicî. Pe atunci nu eram atât de atentă la ce se întamplă în jurul meu, toată atenţia era acordată copilului meu ţi nevoilor lui. Citeam materialele celor de la asociaţie şi ascultam ce spuneau însă nu acordam prea mare interes acestui fenomen. Poate pentru că nu era aşa mediatizat. sau pentru că trăiam eu prea în lumea mea. Între timp părerea mea asupra acestui lucru s-a schimbat. Mi-am dat seama că importanţa creşterii şi educaţiei pozitive a copilului este esenţiala şi nu este îndeajuns mediatizată. nici însuşită.

Statisticile deşi nu reprezintă exact cifra reală (ea este mult mai mare) arată aşa
~86% dintre copiii cu vârste cuprinse între 2-14 ani sunt dispiciplinaţi prin utilizarea de tehnici violente (pedeapsă corporală, abuz psihologic) de către parinţi sau alţi aparţinători. 2 din 3 copii sunt bătuţi acasă.
~17% dintre copii sunt victimele măsurilor severe de disciplinare corporală (bătăi repetate, lovire peste cap, urechi şi faţă în mod repetat, lovire cu obiecte).
Poate unii dintre voi nu cred asta dar de-abia când intri în contact cu acest fenomen ajungi să cunoşti amploarea lui.

Unii părinţi se plâng de oboseală, stres, sărăcie, lipsă de timp, probleme de sănătate, etc, şi folosesc asta drept scuză pentru a se purta violent faţă de proprii copii. sau faţă de ai altora. Nu neg că acestea nu sunt motive reale care dau bătaie de cap parinţilor, însă bătaia nu este o soluţie pentru educarea şi disciplinarea copiilor. Zicem că iubim dar nu manifestăm dragostea faţă de cei care au nevoie mai mult. Adevarul este ca noi toţi avem nevoie de dragoste pentru a trăi frumos indiferent că suntem mari sau mici. Numai că noi, adulţi, pe măsură ce am crescut ne-am dezvoltat un sistem propriu de ignorare a acestei nevoi. am îngropat-o undeva sub celelalte griji, motivaţii, valori, sau am găsit tot felul de substitute ptr această dragoste. Dar nu e totul pierdut. Mai există oameni care sunt dedicaţi recuperării celor ce suferă. Există programe de consiliere a părinţilor, servicii de parenting, si pe site-ul lor puteti citi mai multe despre educatia pozitiva a parintilor, copiilor, invatatorilor.
Salvati copiii au initiat si un manifest din care o sa copiez aici principiile de baza

* Copiii sunt buni - eventuale comportamente nepotrivite sunt de fapt expresia unor nevoi, frustrări, stări pe care altfel el nu ştie să le exprime.
* A creşte un copil înseamnă a construi un destin şi a forma un adult - aşadar metodele violente şi agresive de creştere a copiilor le afectează evoluţia şi comportamentul lor ca viitori oameni maturi.
* A creşte un copil este o Responsabilitate – iar aceasta revine tuturor adulţilor şi membrilor societăţii.
* A educa un copil înseamnă a-l învăţa cum să trăiască printre oameni, astfel încât să fie în pace cu sine însuşi şi să-şi găsească locul care i se potriveşte în societate: Bătaia, umilirea, agresivitatea verbală şi emoţională, lipsa respectului nu educă un copil. Doar îi distrug sufletul. Violenţa nu corectează niciodată un comportament negativ, ci inhibă reacţiile fireşti. Copilul ajunge să experimenteze dezechilibre în relaţia cu sine şi cu ceilalţi.
* Un copil porneşte în viaţă fără un bagaj de cunoştinţe, el urmând să înveţe pas cu pas de la adulţi cum să se comporte. >>>






O să continui cu alte forme de violenţă: violenţa psihologică, verbală, emoţională. Care unii parinţi o consideră acceptabilă: insultele, ţipetele, ameninţările, critica neconstructivă, umilirea, învinuiri şi reproşuri repetate, manipulare emoţională, discreditarea. Toate acestia îşi pun amprenta în formarea copilului, în stima lui de sine, în relaţiile lui.

Imaginile mi-au sfâşiat inima. E necesar aşa ceva? Vă spun că nu. Dragostea e ingredientul absolut necesar în creşterea copiilor noştri.

Noi adulţii nu suportăm ca cineva să se poarte aşa cu noi. Copiii de ce ar suporta?

Copiii care trec prin asemenea experienţe ajung la rândul lor să se comporte la fel ca adulţi. Uneori nici nu e nevoie să ajungă adulţi ci umările se văd încă din şcoală: comportament agresiv, abandon şcolar, delicvenţă, sau depresie, anxietate, comportamente auto-distructive, tulburări de alimentaţie, de relationare, psihice ...
Despre forma de violenţă numită neglijare o să vorbesc altă dată deoarece pentru astăzi mi-a fost de-ajuns.

O dragoste totală

Precum v-aţi aşteptat uni dintre voi, nu vreu să las să treacă duminica aceasta fără să vă arăt ceva frumos.
 
                          

Astăzi am ales acest cântec care este unul din preferatele mele (cele multe), însă videoclipul este cel care îmi aduce aminte mereu că Tatăl meu mă poartă zi de zi în carul Său de biruinţă oricât de grea cred eu că este viaţa uneori, şi că fără El nu aş fi nimic. Nu am nimic care să nu-mi fi fost dat, tot ce am, am de la Dumnezeu şi dacă sunt aici în punctul ăsta din viața mea e pentru că El vrea să fiu aici şi îmi dă putere să fiu aici.
Mi-e greu să mă încred în El de multe ori, crezând că eu ştiu mai bine. dar abia atunci când mă abandonez cu totul în dragostea Lui o scot la capăt biruitoare.

În filmuleţul de mai sus este vorba despre un tată Dick Hoyt şi un fiul său Rick care concurează împreună în diferite competiţii de maraton, triatlon şi povestea lor chiar vă rog să o citiţi aici
Ei sunt o echipă, un exemplu de dragoste care multora le e greu să o înţeleagă. Şi eu de-abia după ce am devenit părinte am experimentat cu adevărat dragostea necondiţionată sau măcar o frântură din ea.

În momentul naşterii lui Rick s-a întâmplat ceva şi creierul său a fost privat de oxigen. Doctorii în urma diagnosticului de tetraplegie spastica i-au dat foarte puţine şanse lui Rick de a trăi o viaţă "normală". Însă părinţii lui au văzut dincolo de limitările fizice ale lui Rick şi la vârsta de 10 ani i-au făcut rost de un calculator interactiv. Rick a fost admis la vârsta de 13 ani în şcoală publică iar în 1993 a absolvit Universitatea din Boston cu o diplomă în educaţie specială.

La varsta de 15 ani Rick i-a spus tatălui său că vrea să participe la o cursa de 5 mile. Departe de a fi un alergător pe distanţe lungi, Dick fost de acord să-l împingă pe Rick în scaunul cu rotile şi au terminat in penultima pozitie. În acea noapte, Rick a spus tatălui său: "Dad, when I'm running, it feels like I'm not handicapped."
De atunci au participat împreună la peste 1000 de curse.

Ptr cine cunoaşte sau a urmărit vreodată competiţiile de triatlon, ştie că acestea sunt foarte grele. Acest tată a participat cu fiul său trăgându-l la probele de nataţie cu un cablu de bungee ataşat la vesta sa şi la partea din faţă a bărcii, la probele de ciclism pedalând la o bicicletă specială cu 2 locuri, şi la probele de alergare îl împinge pe Rick în scaunul său special cei 40 km la competiţiile de Ironman.

Ştiţi, de multe ori noi spunem că Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat şi ne poartă de grijă indiferenr de situaţiile prin care trecem, dar adevărul e că noi nu înţelegem această dragoste decăt atunci cand o experimentăm, ne întâlnim cu această dragoste răscumparatoare la un moment dat din viaţa noastră sau o vedem manifestată la persoane reale care pot fi un exemplu pentru noi.
Respect şi admir acest tată, acest om dedicat care a înţeles cine este şi care este scopul vieţii lui care nu s-a lăsat învins de circumstanţe şi aşa cum arătam şi în videoclipul cu Nick, a învăţat să traiască viaţa din plin.

Închei acestă poveste de azi spunând că Rick a fost întrebat odată, dacă el ar putea da tatălui său un singur lucru, care ar fi acela? Rick a răspuns: "The thing I'd most like is for my dad to sit in the chair and I would push him for once."

Purtat şi alăptat

Ce drag îmi eşti copil purtat

în scutece înfăşat,

şi la ţâţa-mi alăptat.

Ce dragă-ţi sunt, eu mama ta

o simt deplin, doar stănd aşa

cu mâna ta în mâna mea.

Ce drag îmi eşti, ce dragă-ţi sunt

nu-s alţii ca noi pe pământ

aş vrea să mă crezi pe cuvânt.

Capul ţi-l pui pe pieptul meu

aşa mă cucereşti mereu

cu gura cauţi sânul meu.

Căci tu de mine eşti legat

în siguranţă eşti purtat

de orice rău eşti apărat.

Te ştiu demult din alte dăţi

când te chemam să te răsfăţ

şi tu veneai să mă desfeţi

În pântecul meu locuiai

În dragostea mea te-ncâlzeai

şi zi de zi mare creşteai.

Şi tu mă şti tot de atunci

cănd răspundeai la vorbe dulci

grijile tu ştiai s-alungi.

Da, de pe-atuncea te purtam

în burta mea te legănam

şi tot mereu te alintam,

Cu trupul meu te apăram

cu dragoste te-nvăluiam

cu rugăciuni te ocroteam.

Tu inima îmi auzeai

şi respiraţia mi-o ştiai

şi glasul tu mi-l cunoşteai.

Pe numele tău te strigam

cu mâna burta mângâiam

răspunsul tău îl aşteptam.

Ştiam că va veni o zi

când tu pe lume vei veni

şi eu în ochi te voi privi,

Când cu drag te voi alapta

şi fruntea ţi-o voi săruta

când zi de zi te voi purta..

...Şi a venit şi ziua când

pe lume ai venit plângând

iar eu te aşteptam ...dormind

Aş fi vrut să te-aştept râzând

sau trează să fi fost, plângând,

să-ţi spun un "bine-ai venit" blând...

...eu aş fi vrut. cât mi-am dorit...

numai eu ştiu ce am simţit...

ce-a fost a fost. s-a ispravit.

Dar am recuperat apoi

când am rămas doar amândoi

aşa cu ştiam numai noi.

Eu te-aşteptam cu mare dor

iubitul mamei puişor

erai cel mai dorit odor.

Ce bucurie am avut

când şi tu m-ai reunoscut

chiar fără să mă fi vazut.

Cu gura-ţi mică mă chemai

şi sânul meu îl căutai

şi doar aşa te linişteai.

A trecut mult timp de-atunci

la mine-n braţe te arunci

şi-mi spui vorbe atât de dulci;

La sânul meu te linişteşti

purtat mereu cu mine eşti

cu ochii tăi mă cucereşti.

Copil ca tine altul nu-i

să stea mereu la mama lui

să bea nectarul sânului,

Şi fără cel mai mic efort

mama să-l poarte peste tot

ţinându-l mereu în confort.

Ştiu că te simţi protejat

cănd de mine eşti legat

şi la pieptu-mi alăptat.

Cu braţele mă înconjori

cu privirea-ţi mă-nfiori

iar eu simt că păşesc pe nori.

Sunt o mama fericită

mă faci să mă simt iubită

şi în toate împlinită.

Dumnezeu să te păzească

mare, mare să te crească

viaţa sa-ţi călăuzească.

Frumuseţea dragostei

Pasagerii din autobus priveau compătimitori la tânăra femeie cu baston alb ce urcase cu grijă treptele de la uşa din faţă. Era frumoasă.
A plătit şoferului şi, pipăind numerele scaunelor de-a lungul intervalului, a găsit locul ce i-a fost indicat de acesta. S-a aşezat pe scaun, şi-a pus poşeta pe genunchi, sprijinindu-şi bastonul de picioare.

Susan, în vârstă de 34 de ani, orbise în urmă cu un an. O greşeală medicală o azvârlise brusc şi pe neaşteptate într-o lume a întunericului, a nemulţumirii, a frustrării şi a autocompătimirii. Cândva o femeie extrem de independentă, Susan se simţea acum condamnată, considerându-se o povară, o fiinţă neputincioasă şi neajutorată pentru toţi din jurul ei.

"Cum de mi s-a putut întâmpla aşa ceva?" se întreba ea mereu cu inima plină de amărăciune şi supărare. însă oricât a plâns, oricât s-a frământat, oricâte întrebări şi-a pus şi oricât s-a rugat, tot a trebuit să accepte adevărul necruţător că nu v-a mai vedea niciodată lumina zilei. Peste optimismul ei de odinioară atârnau norii grei ai depresiei. Simpla parcurgere a fiecărei zile era un exerciţiu frustrant şi extrem de istovitor. Şi nu avea pe nimeni altcineva pe care să se poată sprijini decât pe Mark, soţul ei.

Mark era ofiţer de aviaţie. Inima lui bătea pentru Susan, pe care o iubea din tot sufletul. Îşi văzuse soţia prăbuşindu-se în disperare când şi-a pierdut vederea şi era hotărat să o ajute să dobândească puterea şi încrederea ce-i puteau reda independenţa. Deşi pregătirea militară îl formase pe Mark să facă faţă chiar şi celor mai impresionante situaţii, el ştia că aceasta era cea mai dificilă bătălie cu care trebuia să se confrunte şi pe care trebuia să o caştige.

În cele din urmă, Susan s-a simţit pregătită să se reintoarcă la slujba ei, dar cum să ajungă la vechiul loc de muncă? Înainte lua autobusul, dar acum se simţea terorizată la gândul de a ieşi singură în oraş. Mark s-a oferit să o ducă în fiecare dimineaţă cu maşina, deşi lucrau în părţi diametral opuse ale oraşului. La început, aceasta a liniştit-o pe Susan, împlinind în acelaşi timp nevoia lui Mark de a-şi proteja soţia lipsită de vedere, care se simţea cumplit de nesigură când se punea problema să îndeplinească chiar şi cea mai mică sarcină.

Însă foarte curând, Mark şi-a dat seama că nu vor putea continua aşa pe termen lung - era prea obositor, şi mult prea costisitor. A fost nevoit să recunoască faptul că Susan va trebui să meargă din nou cu autobusul. Dar până şi numai gândul de a-i împărtăşi aceasta soţiei lui îi îngheţa inima. Era încă atat de fragilă, de plină de amărăciune. Cum va reacţiona? Exact după cum prevăzuse Mark, Susan a fost îngrozită la ideea de a merge din nou cu autobusul.
"Sunt oarbă, Mark! - a exclamat ea cu durere în glas. De unde să şiu unde trebuie să cobor? Mă simt de parcă m-ai abandona." I se frângea inima să o audă aşa, dar ştia ce trebuie să facă. I-a promis lui Susan că în fiecare zi, atât la plecare, cât şi la înapoiere, o va însoţi pe autobus, şi aceasta atât cât va fi nevoie, până ce se va simţi sigură pe ea.

Timp de două săptămâni, zi de zi, Mark - îmbrăcat în uniformă militară - a însoţit-o pe Susan la serviciu şi înapoi. A învăţat-o cum să se bazeze pe celelalte simţuri ale ei, mai ales pe auz, pentru a determina unde se află, şi cum să se adapteze la noua ei situaţie. A ajutat-o să se împrietenească cu şoferii, care o puteau urmări la urcare şi la coborare şi care îi puteau rezerva câte un loc în autobus. O făcea să râdă, chiar şi în acele zile mai puţin bune, când se împiedica la coborârea din autobus sau când scăpa poşeta pe jos. În fiecare dimineaţă mergeau împreună, iar Mark lua apoi taxiul până la locul lui de muncă. Cu toate că această practică era mai costisitoare şi mai epuizantă decât cea anterioară, Mark ştia că era doar o problemă de timp până ce Susan va fi în stare să meargă singură cu autobusul. El credea în ea, în acea Susan pe care o cunoscuse înainte ca ea să-şi piardă vederea, care nu se temuse niciodată de nici o provocare şi care absolut niciodată nu s-ar fi dat bătută şi nu ar fi renunţat.

Şi a venit ziua în care Susan a considerat că este pregătită să meargă singură cu autobusul. Luni dimineaţa, înainte ca să pornească la drum, şi-a aruncat braţele în jurul lui Mark - însoţitorul ei, soţul ei, prietenul ei cel mai bun. Ochii îi erau plini de lacrimile mulţumirii pentru loialitatea lui, pentru dragostea şi răbdarea lui.
Şi-au luat rămas bun şi pentru prima dată, fiecare şi-a văzut de drumul lui.
Luni, marţi, miercuri, joi...

Fiecare zi a decurs perfect şi Susan nu se simţise niciodată mai bine. Era din nou pe picioarele ei! Mergea singură la lucru!

Vineri dimineaţa, Susan a luat ca de obicei autobusul spre locul de muncă. Pe când a vrut să coboare, şoferul a murmurat:
"Măi să fie, chiar vă invidiez!" Susan nu era sigură că şoferul i se adresase ei.
La urma urmei, cine şi de ce să invidieze o femeie lipsită de vedere care de un an de zile se lupta să găsească curajul de a trăi mai departe?
Curioasă, l-a întrebat pe şofer:
"Nu vă supăraţi, de ce spuneţi că mă invidiaţi?"
"Trebuie să fie un sentiment tare plăcut să vă ştiţi atât de ocrotită", a răspuns şoferul. Neînţelegând la ce se referă, Susan l-a întrebat din nou nedumerită:
"Ce vreţi să spuneţi? Cum adică: atât de ocrotită?"
"Ştiţi, a venit răspunsul, azi e vineri. Şi de luni încoace, în fiecare zi, tot văd un domn bine, în uniformă militară, care vă urmăreşte de peste drum cum coborâţi din autobus. De fiecare dată se asigură că treceţi strada în siguranţă şi vă conduce cu privirea până ce intraţi în clădire. Apoi vă trimite un sărut din vârful degetelor, vă face cu mâna şi ia taxiul. Sunteţi tare norocoasă, stimată doamnă!"

Lacrimi de fericire se rostogoleau pe obrajii îmbujoraţi ai tinerei cu bastonul alb. Acum înţelegea: deşi nu îl putuse vedea cu ochii, Susan simţise în permanenţă prezenţa lui Mark. Era atat de fericită, nespus de fericită, fiindcă el îi făcuse un dar mai grozav decât vederea, un dar pe care nu trebuia să-l vadă ca să creadă - darul dragostei, ce poate aduce lumină acolo unde a domnit intunericul.

La fel veghează Dumnezeu asupra noastră. S-ar putea să nu ştim că este prezent. Nu avem cum să Îi vedem faţa. Însă cu toate acestea, El nu lipseşte de lângă noi, El este aici!
Fie ca acest gând să-ţi însenineze ziua: rămâi binecuvântat şi fii binecuvântare ştiind că Dumnezeu te iubeşte - chiar şi atunci când nu-L cauţi cu privirea!
(Autor necunoscut)

Primită pe email prin bunăvoinţa celor de la HeartStrings

BUNĂ DIMINEAŢA VIAŢĂ

De câteva zile încoace dimineţile mele sunt cele mai frumoase momente din zi.
Nu vorbesc despre nopţi că pentru ele n-am cuvinte să le descriu şi nici nu vreau.

Deci. Dimineţile mele încep de un timp la ora 10 către 11, când de sub aripa mea un copil işi ridică capul şi anunţă cu un glăscior vesel "Mami, e ziuă".
Da, aşa se pare. Întorc capul spre geam unde văd că soarele e deja sus pe cer şi-şi trimite razele printre frunze prin fereastră la noi pe aşternut. Închid ochii într-o încercare de a mai prelungi puţin această placută senzaţie de căldură şi relaxare pisicească. Vreau să mai profit de sentimentul de linişte şi dragoste ce mi-o oferă trupuşoarele calde de lângă mine, când o mânuţă mică mă gîdilă pe la gene.

Chiar în faţa mea, doi ochi mari şi o faţă zâmbitoare mă anunţă fără cuvinte că n-o să mai stau mult timp aşa. Mă ascund sub pătură ca să le dau copiilor ocazia să mă caute şi să mă găsească; şi într-adevăr nu aştept prea mult şi feţişoarele vesele mă găsesc. Începe zbenguiala. Glasurile, privirile şi gesturile lor sunt exact ingredientele unei dimineţi superbe. În scurt timp cei doi copilaşi îşi găsesc liniştea şi satisfacţia la sânul meu lăsându-mă în felul acesta să mă mai bucur un picuţ de linişte, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru noaptea care a trecut şi încredinţându-mă în grija Lui pentru încă o zi.

Şi nu trece mult şi începe iar zbenguiala.
Liniştea a plecat. Dragostea a rămas.
Bună dimineaţa viaţă!



Filmuleţul acesta cu cai exprimă exact starea de care vă vorbeam mai sus.

Joyeux anniversaire, mon amour

et si tu n'existais pas

Joe Dassin


Et si tu n'existais pas, // Dacă tu n-ai exista,
Dis-moi pourquoi j'existerais. // Spune-mi pentru ce sa exist eu.
Pour traîner dans un monde sans toi, // Sa lancezesc intr-o lume fara de tine,
Sans espoir et sans regrets. // Fara sperante si fara regrete.

Et si tu n'existais pas, // Dacă tu n-ai exista,
J'essaierais d'inventer l'amour, // Aş încerca să inventez iubirea,
Comme un peintre qui voit sous ses doigts // Ca un pictor pe ale cărui degete
Naître les couleurs du jour. // Iau nastere culorile zilei
Et qui n'en revient pas.// Si care ramane bauimac.

Et si tu n'existais pas, // Daca tu n-ai exista,
Dis-moi pour qui j'existerais. // Spune-mi pentru ce sa exist eu.
Des passantes endormies dans mes bras // Umbre trecătoare în bratele mele
Que je n'aimerais jamais. // Pe care nu le voi iubi vreodata.
Et si tu n'existais pas, // Daca tu n-ai exista,
Je ne serais qu'un point de plus // eu nu as fi decat un punct in plus
Dans ce monde qui vient et qui va, // In vanzoleala acestei lumi
Je me sentirais perdu, // M-as simti pierdut,
J'aurais besoin de toi. // Si as avea nevoie de tine.


Et si tu n'existais pas, // Daca tu n-ai exista,
Dis-moi comment j'existerais. // Spune-mi pentru ce sa exist eu.
Je pourrais faire semblant d'ętre moi, // M-as putea preface ca exist,
Mais je ne serais pas vrai. // Dar nu as fi aievea.

Et si tu n'existais pas, // Daca tu n-ai fi existat,
Je crois que je l'aurais trouvé, // Cred ca as fi descoperit
Le secret de la vie, le pourquoi, // Secretul vietii, ratiunea ei,
Simplement pour te créer // Doar pentru a te creea
Et pour te regarder. // Si pentru a te privi.

The bridge

De fiecare data cand am vazut videoclipul asta m-am intrebat eu ce as fi ales sa fac.
Mai ales ca eu am vazut si filmul dupa care a fost facut.

Deuce of spades

Astazi va invit la film. Un film din 2009 cu masini. Dar nu doar despre masini, ci despre dragoste, furtunile tineretii, alegeri, prietenie, si a2a sansa.
Povestea din spatele filmului e foarte interesanta.o puteti citi aici Faith Granger este un multitalent: producator, regizor, scenarist, cameraman, editor, joaca rolul proprietarei Deuce-ului, ceea ce si e in realitate. Desi a fost facut cu un buget mic filmul a iesit grozav. Daca n-ati vazut de mult un film bun, acesta este o alegere buna.

De-a busilea

De cateva zile fiica-mea a descoperit mersul de-a busilea asa ca este o adevarata incantare pentru mine sa vad cum se taraste artistic prin toata casa explorand si studiind diverse obiecte care-i apar in cale.
Cel mai mult ii place sa se dea jos din pat.
Nu va speriati. Patul e de fapt o saltea pe care dormim toti in sufragerie.
In dimineata asta ma uitam la ea cum incerca sa "coboare din pat" . Pentru ca de cateva zile excecuta miscarea asta, deci are antrenament, am vazut ca azi era mai atenta la coborare si nu s-a mai grabit ca alte dati picand in cap. De data asta s-a aplecat mai mult, a pus capul singura jos si s-a impins de picioare. Dupa ce a ajuns jos, se uita asa la saltea parca zicand: " Oaww, eu am coborat de-acolo?" cu o fata foarte vesela si satisfacuta. A plecat dupa obiceiul ei bun in cercetare insa in loc sa se duca iar pe sub masa si dulapior a venit spre marginea covorului catre mine. S-a uitat ea atenta, a tras de el, l-a mai studiat, si in cateva momente de neatentie de-ale mele era in gura cu cablul de la prelungitor care iesea umpic mai incolo de sub covor. M-am dus imediat sa il iau din miini ceea ce s-a lasat cu proteste din partea ei; si desi am luat-o de acolo si i-am pus in calea ei alte jucarii ea tot incolo se indrepta atrasa de acel cablu. Ma uitam la ea ce hotarata pornea de fiecare data intr-acolo si incercam sa-mi imaginez cam cum va face peste cateva luni cand va merge in picioare.

Flaviu Mitar - Un copil mereu vei fi


Fiinta asta care ca stat 9 luni in burta mea, are trairi tot mai independente. Imi doresc sa fie fericita. sa cunoasca lumea asta intr-un mod neagresiv; sa nu fie ranita, jignita, sa nu cunoasca rautatea oamenilor asa cum am cunoscut-o eu. as vrea sa o feresc de toate suferintele si mizeriile din lumea asta. Sa pot indeparta de fiecare data din calea ei pericolele, insa stiu ca nu va fi chiar asa. Vreau ca nimeni sa nu-mi raneasca copilul indiferent cat de mic sau mare este el; vreau a fie respectat si apreciat; sa intalneasca oameni cumsecade nu tot felul de profitori si nesimtiti.
Dar uitandu-ma in jur -doar la ce se vede cu ochiul liber, nemaipunand la socoteala ce se petrece in culise- imi dau seama ca ar trebui sa ma concentrez la a o pregati sa faca fata cu brio tuturor acestor inconveniente, sa invete sa se fereasca sau sa le confrunte cu demnitate. Imi dau seama ca trebuie sa o invat niste valori si niste principii care sa o ghideze in viata, sa o ajute si sa o motiveze.
Da, as vrea sa nu sufere si sa cunoasca doar partea frumoasa a vietii. dar uitandu-ma in jur, in imediata apropiere vad ca potentiale pericole sunt peste tot si nu le pot indeparta pe toate. Sunt sigura ca asta isi doreste fiecare parinte care a dat nastere la un pui de om, care a stat la capataiul lui cand avea febra, sau la mangaiat cand a cazut si a facut buba.
Trec dincolo de oameni, de omenire, si ma gandesc la Dumnezeu; care este Parintele Perfect. La dragostea Lui pentru noi. pentru mine, pentru copilul meu. Daca eu care sunt un parinte normal, limitat, doresc fericirea copiilor mei, apai Dumnezeu?- care este Creator, Tata, Provider.
In Psalmul 32:7 scrie asa: "Tu esti ocrotirea mea, Tu ma scoti din necaz, Tu ma inconjori cu cantari de izbavire." Insa uitandu-ma in viata mea vad ca pe langa momentele in care Dumnezeu a dat la o parte obstacolele din calea mea sau "mi-a luat cablul din mana" trecand peste protestele mele, au fost si situatii in care a ingaduit pericolul in viata mea, m-a lasat sa sufar, si nu a intervenit miraculos sa ma scape dintr-un necaz. Acuma, pentru ca stiu ca Dumnezeu e bun (pot sa zic asta acum uitandu-ma in urma, insa atuncea nu puteam sa inteleg) si pentru ca vad cum e viata mea, caracterul meu, fiinta mea, imi dau seama ca tot ce a ingaduit El in viata mea la un moment dat a avut un scop. sa ma cunosc pe mine mai bine, sa Il cunosc pe El mai mult, sau sa transforme ceva in mine.
Dar nu ma mai gandesc la trecut, ci la viitor. Nu ma mai gandesc la mine -care, ca sa zic asa, mi-am trait aproape jumate din viata- ci la copiii mei, care au toata viata inaintea lor, la faptul ca imi doresc pentru ei o viata mai buna, si imi dau seama ca am o responsabilitate mare. Nu numai ca sa-i ajut sa se cunoasca mai bine, nu numai ca sa ma cunoasca pe mine mai bine sa stie ca pot avea oricand incredere in mine, ci si sa-i ajut in transformarea lor, in felul in care se adapteaza/raporteaza la lume. Nu doar pentru acum, cand sunt mici si pot sa le iau cablul din mana, ci pentru cand sunt mari si vor trebui sa decida singuri ce fac cu vietile lor si ale celor ce depind de ei.

Ziua indragostitilor indragostiti

Nu, nu e ceea ce credeti. Nu o sa scriu acum deapre dragostea aceea - indragosteala, de inceput. intalnire amoroasa, cand esti data pe spate de un fat-frumos/ileana sanziana. Ci despre dragostea adevarata. aceea care isi da testul in timp, in incercari, care creste si se consolideaza pe masura ce partenerii trec prin viata si se cunosc mai bine.
Stiu ca putini mai cred in ea si si mai putini mai lupta pentru ea. Dar am o veste buna. Ea exista. Ea mai exista. Se poate recupera si ingriji la fel cum ingrijesti o floare. Dragostea e mai mult decat un sentiment. e daruire, e renuntare la sine,...

Dupa ce ne-am casatorit noi, erau cativa descurajatori care spuneau: "o sa vedeti voi ca casnicia distruge dragostea / dupa cativa ani n-o sa va mai iubiti / dupa un timp intervine plictiseala / timpul ucide dragostea..." Toate vorbele astea treceau pe langa mine, nici nu aveam urechi sa aud (toate simturile-mi erau indreptate catre sotul meu :) ) si nici nu ma gandeam sa dau vreo replica cuiva. Acum insa am un raspuns pentru ei: Nu timpul ucide dragostea ci nepasarea, egoismul, dezinteresul. N-am eu prea multi ani de casnicie dar am avut destule incercari in perioada asta. Destule cat sa fiu mai inteleapta si puternica sau destule cat sa fi ajuns sa gandesc si eu asa.
Cand eram la inceputurile vietii noastre de indragostiti, mi-aduc aminte ca citeam capitolul 13 din Corinteni si asa de mare impact avea in viata mea incat personificam dragostea. In fiecare descriere a dragostei care o citeam acolo il portretizam pe iubitul meu (actualul meu sot). "Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul." da, toate caracteristicile acelea erau ale iubitului meu iar eu eram pierduta in ochii lui.

Era barbatul perfect. eram cea mai fericita, cea mai norocoasa, cea mai iubita. Si credeam ca toate astea vor ramane neschimbate. numai ca viata in 2 nu-i asa de simpla. 2 persoane diferite, cu caractere diferite, personalitati diferite, cu bagaje din trecut diferite... ajung sa traiasca impreuna, sa imparta aceleasi lucruri, spatiu,,, aproape 24 din 24. Stiti, povestile clasice incep cu a fost odata.. intriga...desfasurarea actiunii... punctul culminant...deznodamantul, s-au casatorit si au trait fericiti pana la adanci batraneti :) Insa in viata reala de-abia cu nunta incepe adevarata poveste :) Povestea celor 2 care au ajuns impreuna si vor sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti. Fericiti! Amandoi! Nu numai unul! Credeti ca se poate? Eu da! Spuneam ca de-abia acum incepe povestea pentru ca provacarile cu adevarat provocatoare deabia acum se desfasoara, cu multe intrigi si puncte culminante. Acum incepe testul dragostei. Cineva spunea: e mai usor sa obtii decat sa intretii. Asa e. Dragostea nu e un lucru de apucat. Gata l-am obtinut. de-aici incolo nu mai ma agit atat. nu-mi mai pasa. Ba, tocmai ca de aici imi pasa mai mult. Ca trebuie sa am grija de ce am obtinut.

Incercarile tot timpul vin. N-ai cum sa le eviti. Insa tocmai ele te fac ca tu/eu ca persoana sa ai acea dragoste rabdatoare, plina de bunatate... In relatia de cuplu mereu vor aparea conflicte insa dramatismul nu consta atat in faptul ca ele apar ci in modul cum le gestionam. Ce facem cu ele? Ce facem cu noi? Cum le traversam? Ce ramane in urma lor? - O relatie distrusa? Raceala si manie? razbunare si egoism? Frica si manipulare? sau doua caractere mai cizelate? 2 oameni mai maturi, mai intelepti. mai indragostiti. O relatie mai puternica. O dragoste mai puternica. Un om destept spunea: nu pot oprii pasarile sa zboare deasupra capului meu dar le pot oprii sa-si faca cuib acolo. Asa e si cu conflictele in casnicie. ele vin. ca vrei, ca nu vrei. important e ce alegem sa facem noi. Da. E greu sa renunti la tine, sa te darui, sa ierti, sa recunosti ca ai gresit, sa te sacrifici.. E greu sa iubesti. sa iubesti chiar si atunci cand esti contrazis... refuzat... amanat... cand nu ti se face pe plac. Nici nu poti si nici nu-ti vine. nimeni nu are un buton pe care apasa si gata. pac. te invalui in iubire. Nu. Trebuie sa faci un efort. al mintii, al vointei, al credintei. Stai si te uiti la partenerul tau si-ti vine sa-l strangi de gat ( sau alte metode de razbunare, nu va luati dupa mine) insa daca te iei dupa ce-ti vine... renunti la tot pe moment. Daca era dupa crizele mele de furie,... eram in alta parte acum. oh, ce bine ca am un sot care stie cum sa ma calmeze si sa-mi arate ca ma iubeste.

Da, e greu a iubesti. E o lupta a Eu-lui; care vrea sa fie satisfacut doar el, sa nu piarda niciodata, sa nu ramana mai prejos. Dar care e pana la urma scopul? pentru ce traim? Doar ca sa primim dragoste? Fiecare din noi e capabil de atata iubire ca daca ar folosi-o, daca ar darui-o, ar putea schimba relatiile, evenimentele.
Va indemn sa va iubiti. Faceti un efort. Poate ziceti ca ati facut destule eforturi pana acum. Mai faceti unul. Daca tot e ziua asta pentru indragostiti, va rog, amintiti-va sa va reindragostiti. Fiintele voastre au nevoie de dragoste.

Iubitul meu, melodia asta e pentru tine!
Iti multumesc ca ma iubesti desi ma cunosti asa cum sunt :)
Iti mmultumesc ca-mi iubesti copiii si te sacrifici de multe ori de dragul nostru
Iti multumesc ca ai ales sa treci prin viata asta alaturi de mine si sa ma ajuti sa cunosc adevarata dragoste.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca te-am cunoscut si ca nu te-am mai pierdut.
Te iubesc din toata inima