Alaptarea dupa cezariana - II

Partea I aici

La urmatoarea cezariana am avut de intampinat alte dificultati, legate nu neaparat de alaptare ci de neluarea in considerare a dorintelor mele. Vroiam foarte mult sa incerc sa nasc natural dar doctorul care mi-a urmarit evolutia, dupa ce la fiecare consult ma complimenta ca sunt o femeie puternica capabila sa nasc natural, cu o zi inainte de cezariana mi-a zis ca nici nu se pune problema unei nasteri naturale si nu ma va lasa nici macar sa intru in travaliu si sa riste. Mai avea un an pana la pensie, ce-o fi fost in capul lui nu stiu ca doar era un doctor meserias.O fi avut el motivele lui pentru care a facut asa, oricum eu l-am iertat si am fost multumita ca n-au fost complicatii nici pentru mine nici pentru copil (am vrut sa fiu sigura si l-am convins pe sotul meu sa asiste la nastere). De-abia de curand, dupa ce am citit cartea despre care v-am spus data trecuta, "Cezariana" am inteles ca era mai bine sa fi lasat travaliul sa inceapa apoi sa ma opereze. Dar..  :(

Chiar in ziua aia s-a intamplat sa facem accident cu masina iar eu imi doream ca cumva cumva sa mi se intample ceva: sa vina contractiile, sa se rupa apa :) si sa nasc copilul natural inainte sa apuce sa intervina careva. Da' de unde.
Ajunsa acasa teafara si nevatamata m-am bagat in vana cu apa calda doar doar nasc mai repede de maine :) dar nici de data asta n-a avut nici un efect. Pana la urma mi-a trecut disperarea, nervii si supararea si am acceptat faptul ca nu mai pot schimba nimic. Ma simteam din nou pacalita si simteam cum inca o sansa de a naste natural se duce pe apa sambetei. Diferenta fata de prima oara era ca acum chiar stiam ce va urma si ca posibilitatea ca sa gasesc un doctor dispus sa ma lase sa nasc natural dupa doua cezariene era si mai mica.

De data asta nasteam intr-un spital universitar, sotul meu era prezent acolo, personalul era fain, amabil, am primit copilul la cateva ore dupa cezariana cand eram inca pe terapie intensiva, asistenta care mi l-a adus mi l-a pozitionat la san, mi-a vorbit foarte frumos, a avut rabdare cu mine pana m-am dezmeticit si m-am pus cat de cat confortabil. Bebele meu a supt foarte putin si a adormit iar ea cand l-a luat mi-a promis ca il mai aduce cand se trezeste si nu-i va da alt lapte. Am adormit linistita, multumita si fericita. L-a adus din nou dupa ceva timp, nu mai stiu cat, mi-aduc aminte ca am simtit asa din somn cum cu o mana pe sanul meu incerca sa il mufeze pe micul meu print. In timp ce bebele sugea de zor uterul mi se contracta. Ma uitam la acest copil al meu cum isi face treaba asa de minunat si cum imi transmite si mie starea lui de bine. 

De data asta n-a mai adormit dupa ce a supt ci a ramas treaz iar asistenta mi l-a lasat cu mine in pat. Ma minunam de frumusetea lui si Ii multumeam Domnului ca am parte de asemenea momente. Asa m-a gasit doctorul cand a venit la vizita de seara. Mi-a controlat sanii, tamponul, mi-a pus cateva intrebari si m-a felicitat ca alaptez. Mi-a spus din nou ca sunt o femeie puternica si o sa ma refac repede si a plecat. Asistenta a venit si mi-a luat bebele pentru baie chiar dupa ce l-am mai alaptat o tura si mi l-a mai  adus o data chiar inainte de ora 23. Era o femeie foarte amabila, venea la fiecare dintre noi, avea rabdare si ne facea sa avem incredere in noi. Toate mamicile din salon eram fericite ca alaptam cu succes bebelusii si ne incurajam una pe cealalta fara sa ne vedem prea mult, ci doar asa pe auzitelea :) ca nu ne puteam ridica inca niciuna.

A 2-a zi am avut parte de si mai mult timp cu bebele  meu deoarece mi l-a lasat in salon pe perioade mai lungi putand astfel sa-l alaptez de fiecare data cand dorea el si sa-l studiez mai bine. A 3-a zi mi s-au angorjat sanii de am crezut ca imi vor pocni iar bebele facuse o forma usoara de icter. Chiar atunci m-au mutat intr-un salon in alta aripa a spitalului deoarece erau multe cezariene si le trebuia terapia intensiva si sectia operate era prea plina. M-am cam ofticat eu ca nu-l mai aveam cu mine in salon si trebuia sa vin sa-l alaptez la salonul de bebelusi insa nu prea aveam ce face. O asistenta mi-a vazut sanii in timp ce alaptam si s-a gandit ea ca ma poate ajuta facandu-mi cunostinta cu pompa electrica de muls. Vaai, ce experienta. Nu imi imaginam ca poate durea atat de tare chiar din momentul in care o pornesti. Ma gandeam la bietele vaci care sunt mulse electric. Oare asa or suferi si ele? Macar eu aveam posibilitatea sa ii modific viteza si sa o opresc cand nu mai rezistam. dar ele? 

Aveam canale infundate, ragade iar pompa asta ma teroriza de-a binelea. Alte mamici se mirau cum de nu o suport dar eu chiar nu intelegeam cum de pot ele rezista ca instrumentul asta sa la traga lapte din sani. Cand s-a schimbat tura a venit o asistenta in varsta la mine si vazand cum ma chinui acolo mi-a promis ca vine sa ma ajute numai sa gasesc un salon mai aproape de neonatologie. Nu am gasit un pat dispus sa ma primeasca asa ca acolo in camera aia s-a apucat sa ma mulga cu mana. Chiar daca nu a fost lipsit de durere tot nu se putea compara cu ceea ce simteam la pompa aceea electrica. Dincolo de geam puteam vedea cum bebelusii dorm linistiti iar eu imi doream ca sa se trezeasca al meu si sa il pun a san. Dorinta mi s-a implinit pe nesteptate. S-a auzit un bebe scancind apoi plangand incetisor. Ne-am uitat amandoua pe geam si era chiar al meu. Ce bucurie pe mine. L-am pus la san si in urmatoarea jumatate de ora m-am minunat de el cum suge si cum sanii mei se dezumfla. 

Pana cand am iesit din spital, a 5-a zi, mi-am mai revenit cu sanii, Stateam mai mult cu ei dezgoliti, imi faceam masaj, ii acopeream cu prosopul cu apa calda inainte sa merg la alaptat si dupa alaptat puneam garmastan primit de la o prietena. Cand am plecat din spital i l-am lasat altei mamici pentru ca eu consideram ca nu voi mai avea nevoie. Bebele meu era fericit eu la fel, de-abia asteptam sa fim impreuna in liniste, acasa, unde sotul meu pregatise frumos camera (singura camera deoarece locuiam intr-o garsoniera inchiriata si mica.)
Am mai avut o tura de furia laptelui acasa insa atunci am folosit cand lanolina cand lapte din san ptr a ma unge pe sfarcuri. Pe urma ne-am intrat in ritmul nostru, si bine a fost. L-am alaptat pana pe la 1 an si jumatate si l-am intarcat cu greu. Apoi printr-o conjuntura fericita l-am re-alaptat (alt cuvant mai potrivit nu gasesc) am scris la alaptarea in tandem  despre asta

Va multumesc pentru rabdare, daca ati ajuns pana la sfarsit, stiu ca iar am scris mult chiar nu m-am asteptat sa scriu atat 

Acesta a fost episodul 2 din povestea Alaptarea dupa cezariana
Va urma partea a3-a care va fi mai scurta :)

Looking Back

Alaptarea dupa cezariana - I

Saptamana trecuta cand am aflat subiectul propus de Roxana pentru luna aceasta am stiut ca voi avea  mult de scris si in mintea mea deja prindea contur articolul acesta. Insa cu fiecare zi care trecea se adunau si motivele pentru care sa nu-l scriu, motive pentru care sa nu imi mai rascolesc amintirile.
Cineva spunea odata ca oamenii se uita inapoi in trecutul lor doar pentru a-si plange de mila sau pentru a se lauda; una din astea doua. Insa eu cred ca noi chiar avem nevoie sa ne intoarcem din cand in cand intr-un anumit trecut pentru a ne intelege mai bine,  pentru a recunoaste o anumita transformare in noi sau pentru a ne descarca de inca o parte din povara acumulata si acoperita de multe straturi de resentimente, vinovatie sau negare. Si in ceea ce ma priveste a fost o perioada destul de mare din viata mea in care evocarea trecutului si dezlantuirea amintirilor era singura metoda de supravietuire 

Pentru mine a vorbi despre alaptarea dupa cezariana (de fapt dupa 3 cezariene) ma duce involuntar cu firul povestii mult mai inainte de nastere, la perioada graviditatii care, spre regretul meu, in contextul vietii mele de atunci, nu i-am stiut insemnatatea. Am fost luata pe sus de o viata care nu mi-am dorit-o si m-am trezit in mijlocul ei fara skillurile necesare ptr ai face fata. Stiti acele expresii "daca ar fi fost altfel.." in care recompunem niste scenarii, sa le spunem, favorabile? De fapt nu facem decat sa strigam din tot sufletelul nostru chinuit ca viata e nedreapta si ca undeva a avut loc o eroare. Sufletelul meu si-a facut cunoscut mult timp strigatul, in felul acesta cautandu-si eliberarea. Si daca acum este impacat cu viata, este pentru ca a strabatut un lung drum al vindecarii. inca il strabate si in tot acest proces se transforma si se innobileaza.

Precum spuneam, cu prima mea sarcina nu am realizat importanta a ceea ce reprezinta graviditatea. Acum, cand privesc in urma si scriu aici, daca nu as simti aceasta durere surda in plex si nodul din gat, as avea impresia ca vorbesc despre o alta persoana, straina mie. O persoana care stia despre nasterea de copii doar ceea ce vedea in filme, si anume ca dureaza cateva minute, timp in care femeia depune putin efort,  transpirand, tipand si scremanduse, dupa care isi ia bebelusul in brate linistita si fericita. Da, asa credeam si asta asteptam sa mi se intample si mie. Tocmai de aceea in noaptea in care mi s-a rupt apa acea verde si o infiermiera incerca sa ma convinga sa merg la sala de operatii pentru a mi se face cezariana, m-am panicat si am luat-o la fuga pe coridoare cu un ciorchine de strugure in mana strigand ca eu vreau sa fiu lasata acasa si sa nasc altadata. Eram o copila speriata, careia nimeni nu i-a spus ca avea placenta previa, prezentatie pelviana, ca era importanta odihna si suprevegherea atenta, si mai ales ca nu trebuia sa fiu lasata pana la acea data cu copilul in mine. 

Era ora 23, se schimba tura, nici nu mai stiu cum am ajuns intinsa pe o masa, un asistent (cred eu) imi spunea o poveste in timp ce-mi punea o perfuzie in brat iar eu il rugam sa aiba rabdare cu mine, sa imi spuna clar cand trebuie sa imping si cand sa respir pentru ca eu vreau sa nasc usor si repede. Si n-am mai vazut decat lumina aceea de deasupra.
M-am trezit cu dureri ingrozitoare, nu stiam ce se petrece, si credeam ca de fapt atunci ma duce sa nasc deoarece simteam cum ceva in burta mea se misca cu putere. Cand mi s-a spus ca bebele e bine si a fost dus la neonato iar eu  trebuie sa ma odihnesc am realizat de fapt ce s-a intamplat. Am izbucnit in plans pe langa faptul ca imi venea sa vomit si sa urlu de durere. Parca eram intr-un vis dureros.
Stateam intinsa in pat cu o greutate rece pe locul operatiei si ma simteam ca si cum as fi fost mintita. Mi se parea ca mi se facuse o nedreptate si vroiam sa vina cineva sa-mi explice ce-au facut cu mine si cu copilul meu. Asistenta a venit si mi-a facut un somnifer iar eu nu vroiam sa adorm. Aveam impresia ca este un complot impotriva mea de nimeni nu imi aduce copilul sa-l vad. Am adormit plangand incercand sa descifrez ce scria pe bratara legata la mana mea.

Dimineata am rugat o asistenta sa-mi spuna mai multe despre bebele meu. In timp ca ma ridica la orizontala mi-a zis ca am o fetita ca a avut nota 7 la nastere si ca o pot vedea doar daca ma duc eu la neonatologie. Vai, ce-am mai plans. Si de durere, si de neputinta si de suparare. De-abia asteptam sa ma pot ridica din pat si sa ma duc la ea. Nu mai stiu ce ora era cand am auzit ca pe coridor se cheama mamele la alaptat. Am strigat sa vina cineva sa ma ajute si cum n-a venit nimeni m-am ridicat singura si am pornit spre usa. A durat foarte mult pana am ajuns pe hol. Eram ametita si ma durea tare burta, mergeam cocosata si ma sprijineam de perete. Nici nu stiam unde era salonul copiilor. Coridoarele erau pustii si era liniste. Nici macar planset de copil nu auzeam. Pai cum sa planga ei, ca doar erau la sanul mamei. M-a gasit o infirmiera si m-a adus inapoi in salon chiar cand eram pe punctul sa ma pun jos. Mi-a spus ca era prea devreme sa ma deplasez iar eu nu mai aveam puterea sa ma impotrivesc.

La urmatoarea strigare m-am dus iar. De data asta eram mai puternica dar si mai disperata sa imi cunosc copilul. Pe coridor ajunsa nestiind unde trebuie sa intru, am luat la rand toate usile pana am ajuns la una care nu era cu nimic diferita de celelalte insa cand am deschis-o am vazut cateva mame cu bebelusii la san. Nu stiu daca va puteti inchipui bucuria mea si nerabdarea mea. Cea care dadea copiii pe un gemulet mi-a spus ca bebelusa mea nu era programata sa fie data la san acum si i se daduse deja lapte praf. dar daca vreau o pot tine in brate putin. Mi-am luat cu emotie copila in brate si mi s-a parut ca tot universul sta in loc si se uita la mine ce fac. Nici nu gaseam un loc unde sa ma asez asa ca am stat cu ea in brate in picioare, pana cand o mama a terminat alaptarea si s-a ridicat de pe scaun. M-am pus incet jos avand grija sa n-o trezesc insa vazand ceilalti bebelusi cum sug de la mamele lor mi s-a facut si mie pofta sa o pun la san. S-a trezit de indata ce a simtit sfarcul pe buze si spre uimirea si incantarea mea a inceput sa suga. Ma simtem asa de importanta ca fiinta aceea mica vroia sanul meu incat am si verbalizat ceea ce gandeam. Asa ca toate mamele acelea m-au felicitat si atunci am vazut ca eu eram cea mai mica dintre ele.
. 
 Am plecat ultima de acolo. Asistenta care mi-a luat bebelusa mi-a zis ca daca ma cred in stare, sa vin peste 3 ore din nou la alaptat, ceea ce am si facut. Vaai ce mai plangea fata mea cand am ajuns. Mi-a pus-o pe cantar si apoi mi-a dat-o prin geam. Am inceput sa-i vorbesc in timp ce ea cauta sanul cu gurita. S-a atasat singurica fara sa intervin eu cu nimic si si-a luat hrana pe care o dorea asa de mult. Eram asa de fericita si ma intrebam oare ce suge ea atat de acolo ca eu cand strangeam de sfarc in salon nu iesea lapte, ci doar un lichid galbui. Atunci am aflat ca primul lapte care vine este colostrul si este foarte valoros pentru bebelusi. De-abia la a 2-a nastere am aflat ca valoarea lui consta in faptul ca contine elemente care nu se gasesc in alte alimente ci doar in laptele matern. Acest colostru are foarte multe substante nutritive, anticorpi, vitamine si minerale, este usor de digerat pentru bebelusi si ajuta la eliminarea meconiului. Colostrul nu dureaza decat cateva zile de aceea este important ca bebelusul sa profite din plin de aceasta hrana perfecta pentru el prin faptul ca ii este adus mamei la scurt timp dupa ce l-a nascut sau chiar pus direct la pieptul ei asa cum v-am mai aratat si in filmuletul din postarea aceasta. 

A 3-a zi de la cezariana sanii mei s-au umflat si erau tari ca doua pietroaie; ma dureau asa de tare ca am si uitat de durerea operatiei. Nu stiam altceva ce sa fac decat sa plang. O asistenta m-a vazut si i s-a facut mila de mine. Mi-a spus ca asta e furia laptelui si m-a invatat sa ma mulg. Era dureros dar strangeam din dinti si ma rugam sa scap mai repede desi eram foarte speriata si imi imaginam tot ce e mai rau. Nu puteam dormi bine nicicum ca sanii imi erau sensibili si indiferent de pozitia in care stateam curgea lapte din mine de udam tot pe mine si pe sub mine. Ma duceam la alaptat impreuna cu celelalte mame si ma bucuram ca bebelusa nu refuza sanul. Ma durea la primele supturi dar dupa aia simteam cum presiunea se diminueaza. Ii dadeam doar dintr-un san pentru ca aveam foarte mult lapte si vroiam sa fiu sigura ca prin suptul ei imi descongestioneaza macar un san. Dupa aia, in salon, o luam iar de la capat cu mulsul si de regula umpleam un borcan de 800 ml cu laptele meu. Bebelusa mea era o mancacioasa si lua in greutate foarte bine. Cand am ajuns acasa cu ea am incercat eu sa ma tin de programul din  maternitate cu suptul insa nu am reusit. Copila mea plangea des si orice (altceva) ii faceam nu se oprea din plans numai daca o puneam la san. Ma speriam foarte usor  pe-atunci si cum nu era altcineva sa ma invete altceva asta era singura metoda de a o linisti si asa ma linisteam si eu.

Si-am continuat asa aventura noastra in pofida multor piedici de tot felul deoarece n-am avut sprijinul nimaniu ba chiar am avut impotriviri. Mi-am alaptat primul copil la cerere pana la 1 an si vreo doua luni, dupa care datorita anumitor conjuncturi din viata mea am intarcat. Mi-a parut rau. Simteam ca n-am luat decizia corecta, ca multe altele de altfel, insa acum uitandu-ma in urma vad ca am facut ceea ce puteam eu la vremea aia sa fac.
Stiam cumva ca voi avea in viata si alte sanse, ceea ce s-a si intamplat, insa despre asta si despre ce au insemnat urmatoarele cezariene pentru mine voi vorbi in alta postare.

< Daca vreti sa aflati mai multe despre cezariana va invit sa cititi review-ul facut de Raluca aici cartii "Cezariana" de Michel Odent sau chiar cartea intreaga daca aveti posibilitatea. Sunt si chestii cu care nu-s de acord din ce a scris el sau poate ca nu le inteleg eu deoarece nu am citit toata cartea ci doar ce a scris Raluca.
< Daca vreti sa cititi povestirile altor mamici care au alaptat dupa experienta unei cezariene le gasiti aici toate adunate.

Va urma partea a2a  :)

Four years ago...

... I was laid down on a table...
(... surgery table... )
... looking for my husband's eyes
... praying God to see my son healthy and unharmed...

As fi vrut sa fi fost scrisa altfel povestea nasterii fiului meu. dar oricum imi imaginez acum ca ar fi fost nu ma ajuta la nimic. Poate doar la hotararea de a promova mai mult nasterea naturala la fel ca cea de aici, aici sau aici. Si la speranta ca fiica mea, nora mea vor avea parte de nasteri asa cum isi doresc. adica frumoase. Eu toate nasterile le-am avut cu cezariana.
Cand privesc acum frumusetea asta de baiat si ma topesc de dragul lui, nici nu mai conteaza asa de mult cum a fost venirea lui pe lume avand in vedere rezultatul final. Oricate evenimente am avut de infruntat impreuna in acesti 4 ani, si oricate experiente ne-au transformat existenta, nu au facut decat ca aceasta dragoste sa se amplifice. E greu sa folosesc cuvinte ca sa creasca sau sa se adanceasca, pentru ca dragostea mea pentru el nu poate fi masurata, nu a pornit de la o dimensiune si a ajuns la alta. Singura explicatie ptr folosirea cuvantului amplificare este faptul ca odata cu copilul meu, eu mi-am iesit din matca. mi-am amplificat trairile, mi-am amplificat existenta, m-am expandat as putea spune, si mi-am spart barierele.

Cu ce nu ma mai impac eu acum, e trecerea timpului. sau mai bine zis petrecerea lui in alt fel decat as vrea eu. Anul trecut i-am scris o scrisoare frumoasa care de fiecare data cand o citesc, lacrimez. In fiecare an am facut un mic videoclip cu poze de-ale lui reprezentative.
Anul acesta nici tort n-am mai apucat sa fac. nici filmulet. ce sa mai zic de scrisoare. ce sa mai zic de petrecere :(
Asemenea fetitelor din filmul Maria Mirabela ma vad si eu incercand din rasputeri sa-l adorm pe Mos Timp, doar ca mie nu-mi prea reuseste.
Sper din toata inima sa compensez in alte aspecte aceasta lipsa de timp ce ma marcheaza si sa fac ca timpul petrecut impreuna sa fie excelent de fiecare data.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca a trimis in viata mea acest dar, acest copil minunat si Il rog sa ma ajute sa fiu acel parinte de care are nevoie el.

Va las cu o vorba de-a lui Octavian Paler care spunea asa: "Am învăţat că nu contează CE AI în viaţă, ci PE CINE AI"
Si cu un videoclip drag mie si baietelului meu (ma pune sa il cant tradus in romaneste) si pe care il dedicam tuturor mamicilor de baietei.
V-am tzucat :-*

Ce n-am ştiut şi mi-ar fi plăcut să ştiu

De când am aflat care va fi subiectul ptr luna octombrie dat de Roxana am ştiut deja că va fi o postare lungă despre ce mi-aș fi dorit să știu despre alăptare. Pe măsură ce treceau zlilele, tot îmi mai aminteam alte şi alte lucruri despre care aş fi vrut să ştiu atunci la momentul potrivit. Chiar ieri am avut o conversaţie la telefon cu o mămică cu 3 copii care încerca să mă convingă că nu se poate alăpta în timpul sarcinii. Ba se poate. Dar să revinm la ordinea cronologică a evenimentelor.

În primul rând aş fi vrut să ştiu că după o cezariană veche de 10 ani nu e obligatoriu să urmeze tot o cazariană. Însă eu am găsit un doctor bun şi ieftin care mai avea 1 an până la pensie şi care pe tot parcursul sarcinii mi-a cântat în strună şi mi-a spus că am solduri, coapse, etc... bune ptr născut natural; dar care la ultima consultaţie s-a sucit şi mi-a spus că îmi va face cezariană. Trec peste amănuntele surprizei care am avut-o atunci şi vă spun că o buna informare despre doctorii din localitatea/ maternitatea unde veţi naşte e absolut necesară. Să găsiţi un doctor care nu numai să asculte ce tu povesteşti acolo, ci care să fie sincer de la început, să arate că e interesat în a-şi face treaba bine şi mai ales care să vrea cooperarea între voi doi. Să ştiţi că sunt şi doctori din-aceştia şi se lasă gasiţi :)

Poate vă intrebaţi ce legătură are cezariana cu alaptarea dar o să vedeţi că are. După o cezariană copilul îţi este adus cam dupa 3/ 6 ore; depinde şi asta de mai mulţi factori - tipul de anestezie făcută, dispoziţia asistentei de la neonato, timpul cât/dacă mama rămâne pe terapie intensivă...
Pe când la o naştere normală copilul îţi este adus după ce l-ai născut. La unele mămici li s-au pus copiii pe burtică chiar atunci, iar altele au alăptat prima oară în timp ce le făcea epiziotomia.
Cât de mult mi-am dorit să nasc natural nici nu pot să vă spun acum, doar vă pun un filmuleţ care atunci când l-am văzut pe blog la Lore, am plâns de n-am mai putut. Aşa am vazut şi eu ce-am pierdut.
                        

Următorul lucru care mi-ar fi folosit să-l ştiu e că un bebeluş trebuie alăptat la cerere, cât vrea el, când vrea el, şi nu are nevoie să i se facă proba suptului; deoarece capacitatea stomacul lui în primele zile este foarte mică. De aceea suge des. Nu pentru ca e alintat, nu pentru ca vrea sa ne manipuleze.

Alt lucru care nu-l ştiam şi l-am învâtat abia la a2a sarcină este că nuonăscutul nu are nevoie de ceai, apa, alte suplimemnte. Laptele este suficient cât să ţină şi de sete şi de foame. Hidratează şi hrăneşte bebeluşul perfect. Laptele ca şi compoziţie şi cantitate se adaptează dupa cererea copilului. Copiii sunt diferiţi, unii mănâncă mai mult, mai des, dorm mai putin, alţii mănâncă mai puţin , mai rar, dorm mai mult. nu e un prototip după care sa ne luam. De aceea programele de supt la bebelaşi când vine vorba despre alăptare n-ar trebui să fie o regulă. Cu laptele praf probabil că e altfel, nu ştiu. Eu n-am folosit laptele praf decât la unele prăjituri; asta până când am început să fiu mai atentă la ingredientele de pe cutie.
E adevărat că unii bebeluşi cer singuri să sugă dupa un anumit program. am şi eu o prietenă a cărei fiică aşa făcea; puteai să-ţi pui ceasul dupa ea. Dar asta a durat câteva săptămâni. dupa aia fetiţa cerea mai des şi mămica s-a speriat. a crezut că a făcut ea ceva ce nu trebuia. După un timp a acceptat faptul că bebele vrea să sugă în alt ritm şi s-a obişnuit cu noul "neprogram".

Puseuri de creştere - iar un lucru despre care ar fi trebuit să mă informez la timp fără să mă sperii, deoarece după câteva zile şi nopţi în care umblam ca un zombi m-am lămurit într-o discuţie prin telefon că copila mea era chiar într-o fază cu pricina. Puseele de crestere sunt anumite perioade când bebelusul îţi dă impresia că e cel mai nesatisfăcut şi năzuros de pe pământ. Dar nu este aşa. Gândiţi-vă că în corpul copilului se petrec nişte schimbări pe care el nu le înţelege dar le simte. Noi ca oameni mari nu ştim de multe ori să ne explicăm şi să ne exprimăm corect stările prin care trecem - deşi avem un limbaj adecvat, experienţă şi educaţie. Apăi copiii mici care doar simt că se petrec anumite schimbări in fiinţa lor şi se exprimă şi ei cum pot. La noi puseurile astea se manifestau prin faptul că copiii sugeau mai des, se trezeau mai des, erau mai agitaţi; asta câteva zile. câteva dar obositoare. Aş putea zice că acelea sunt zile decisive în care eşti tentată să crezi că gata. nu mai ai lapte. s-a terminat cu alăptatul şi e timpul să treci pe lapte praf. Dar nu e aşa. Tocmiai atunci ai nevoie mai mare de ajutor, de informare, de sprijin, de încurajare. Or să treacă, şi încrederea în tine ca mamă va creşte. şi zici. "am trecut şi peste asta. sunt mai puternică." Cam cu fiecare copil după 6/7 luni mi-a fost mai uşor în privinţa puseurilor (dar au venit altele la rând: dinţii...) Mie cel mai greu mi-a fost cu ultimul copil -deşi aveam mai multă experienţă- pentru că in cea mai mare parte a zilei eram singură cu copiii acasă şi trebuia să-mi împart atenţia la toţi.

Un lucru foarte controversat cu care m-am întâlnit iar, este co-slipingul. Mărturisesc că cu baieţelul meu am încercat să practic ceea ce fusesem educată: să îl las în pătuţul lui să stea, să doarmă, să se obişnuiască. Ce mai harababură era în capul meu. Instinctul meu de mamă âmi spunea să-l iau lângă noi în pat dar ţineam neapărat să urmez sfaturile celor care au avut copii bine educaţi înaintea mea. În prima săptămână noptile erau adevărate plimbări între pat şi pătuţ, cu trezirea tuturor. Într-o noapte m-am hotărât să nu mai fiu aşa neînţeleaptă şi pe la ora 4 am lasat copilul sa doarmă langa mine în pat. A fost prima dimineaţa/zi în care m-am odihnit, de fapt în care ne-am odihnit toţi. Aşa că de atunci bebele a dormit cu noi, am strâns pătutul care oricum ocupa loc în plus, noi stând atunci într-o garsonieră mică, şi am fost toţi foarte fericiţi. Noaptea numai îi băgam ţâţa în gură, şi îl hrăneam; adormeam la loc. Între timp am aflat că sunt şi copii care vor ei să doarmă singuri şi se simt mai bine aşa. precum am mai spus, copiii sunt diferiţi.

Înca un lucru pe care nu l-am ştiut şi l-am aflat abia la ultimul copil este că alăptatul este bun în caz de diaree şi nu trebuie întreruptă alaptarea aşa cum m-a învăţat pediatra mea. Facuse odată fiul meu o viroză intestinală şi printre altele am fost sfatuită să întrerup alaptarea pentru câteva zile, şi s-o înlocuiesc cu ceai şi lapte praf. Ei, şi uite aşa n-am fost eu ascultătoare şi mi-am alăptat copilul seara deoarece îmi pocneau sânii. Mi-am zis că a 2a zi voi merge să cumpăr lapte praf. Aşa că am încercat o zi întreagă să-i dau cu biberonul şi ceai şi lapte praf şi laptele meu îl mulgeam. Însă tot copilul mi-a fost profesor şi de data asta. În timp ce mă plimbam cu el in braţe mi-a îmbrăţişat sânul şi s-a aplecat spre el. Cum să rezist eu la aşa ceva? Imediat sânul a a juns acolo unde îi era locul adică în gura copilului meu, şi de-atunci by-by lapte praf şi ceai.
Ultima oară când mi s-a propus să opresc alăptarea pe motiv ca copila mea făcuse diaree de la medicamente a fost când eram cu ea in spital. Atunci am fost hotărâtă şi am alăptat încontinuu şi nu i-am dat deloc lapte praf, nici ceai, nici pliculetele acelea cu praf. Eram o pacoste pentru asistente deoarece nici nu vroiam să folosesc sticlele lor sterile cu biberon, nici nu vroiam să-mi cumpar. Fata mea şi-a rezolvat diareea doar cu laptele din sânul meu. Cele câteva linguriţe de orez pe care încercam să i le dau şi-or fi făcut şi ele efectul însă eu ce vreau să subliniez e că copila mea s-a facut bine fără celelalte adaosuri.

Alt lucru despre care n-am ştiut şi nici nu credeam că mi se va întâmpla mie dar m-a luat prin surprindere a fost mastita. Mi-aduc aminte acum ce greu mi-a fost primele zile când habar n-aveam ce să fac, eram ca prinsă într-un vartej. Dar despre asta am scris aici

Iar ultimul lucru pe care aş fi vrut să-l ştiu mai devreme dar l-am aflat tot graţie fiului meu, de la care învăţ multe, este că nu e obligatoriu ca atunci când ai un bebe nou în familie să nu-l mai alaptezi pe celălalt copil. Eu experimentez asta de câtva timp şi ce am eu de spus despre subiectul ăsta e numai de bine. La scurt timp după ce fiul meu a întâlnit noua membră a familiei, a avut ocazia s-o vadă şi sugând "la ţâţa lui". Dintr-o mişcare simplă şi eficientă i-a tras ţâţa din gură şi i-a luat locul (el fiind înţărcat de mai mult de un an). Am început eu atunci cu nu-i voie, acum tu eşti mare, ea-i mai mică. Mi-a răspuns că s-ăi dau ei să mănânce cu lingurita că el vrea să sugă . Şi uite-aşa a urmat o perioadă în care atunci când o alăptam pe fată, trebuia să-i găsesc lui ceva cu care să se ocupe ca să nu o tot împingă pe ea încercând să-i ia locul. De la un timp, mai ales că dormim toţi împreună, când venea rândul poveşti de adormit, el de-abia aştepta să îl iau în braţe şi pe el deoarece zâna mea mică adormea la sân. Şi într-o seară nu şi-a mai aşteptat el rândul şi a venit de a început să caute sânul celalalt şi să sugă. La început am crezut că e doar o joacă insa intre timp a reînceput şi el sa sugă corect aşa că acum imi e mai mare dragul sa îi alăptez pe amândoi deodată. Nu ştiu cît va mai vrea, dar ce ştiu acuma e că îi place, de fapt le place la amândoi, ne se mai ceartă care a cui îi, iar eu am şi mai mult lapte :)