Se afișează postările cu eticheta a fi mama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta a fi mama. Afișați toate postările

miercuri, 6 martie 2013

Eu si mama mea - activităţile copiilor spre delectarea mămicilor

Nu stiu dacă există copil care să nu dorească să fie într-un desen cu mama lui. mai ales dacă desenul este făcut chiar de el.
 Ştiu asta de când lucram la gradiniţă şi copiii mai măricei se desenau împreună cu mamele lor, (mai ales de ziua mamei) iar cei mai mici mă rugau să îi desenez şi pe ei împreuna cu mamele lor.
Unii dintre ei erau mai specifici la detali de gen cum ar fi părul, cum sunt ochii sau ce să poarte mama, alţii erau mulţumiţi dacă era o mamă şi un copil în desen iar dedesupt erau trecute numele
"L...... şi mama"

Aşa şi copiii mei, când erau mai mici mă puneau să fac desene cu mine şi cu ei şi să scriu neaparat dedesupt cine este cu cine :)
Însă cand au crescut un pic au început să îmi faca surprize din ce în ce mai artistice, printre ele aflându-se şi desenele în care eram împreună. Mă amuzau şi mă emoţionau în acelaşi timp, mai ales pentru consecvenţa cu care încercau să facă siluetele să semene cu noi.

Am ajuns să scriu despre subiectul acesta deoarece săptămâna trecută am asistat la bucuria (si efortul) copiilor mei de a mă impresiona. Una din aceste activităţi a fost în seara în care ai mei copii s-au apucat să facă fiecare câte un tablou "Eu şi mama mea" pentru etapa a 2-a a concursului "La cules de ghiocei" de pe Talente de nazdravani.
Deoarece fiica mea tot insista să lipescă hartie creponată pe tabloului fratelui ei, i-am propus să facă şi ea unul şi m-am bucurat că a acceptat.
 Au lucrat frumos, amăndoi împărţindu-şi fără tărăboi materialele :)
 Fiul meu a vrut ca tabloul său să semene cu un soare aşa că a facut rama din hartie creponată galbenă. Cea mică s-a hotărât pe verde şi a fost foarte conştiincioasă, nu s-a lăsat până nu a terminat de lipit toate hartiuţele deşi fratele ei a terminat mai repede şi-a luat o pauză ducându+se să se joace cu dinozaurii.
Apoi au trecut la desenat personajele. Fiecare s-a desenat cu mine după viziunea şi priceperea sa.
Din nou băiatul mi-a fost mai rapid însă fetiţa a desenat în continuare chiar dacă el se plimba cu popcornul de colo-colo pe lângă noi :)
La sfârşit au colorat după cum au dorit. Eu deja le cam ştiu preferintele. Băiatul preferă culori mai puternice pe când fetiţa le preferă pe cele pastel
A fost o seara placuta pentru toti, mai ales pentru tatal lor care a primit promisiuni ca data viittoare vor face un tablou cu el :)


Vă mai arat aici un desen de luna trecută de-al fiicei mele în care suntem noi două şi un ou :)
E lipit pe usa de la dormitor alaturi de alte creatii inedite.
Şi unul făcut de fiul meu anul trecut pe când avea 4 ani si jumătate

Si pentru că vă spuneam intr-una din postarile trecute că nu găsesc leac pentru desenele pe pereţi făcute de fiica mea, m-am gandit sa va dau vestile bune, in sensul ca pana vom face rost de o tabla, avem la dispozitie usile dormitoarelor, acceptate de mica mea artista. Deci in ultima vreme nu au mai parut desene noi pe pereti.
In schimb asa arata usile:
 Iar creatia asta e cea mai proaspata. Adica de azi:
Iat-o pe artista mea si in timpul lucrului, concentrata si serioasa :)
Cea din dreapta cu codite e ea :) Mie incearca sa imi faca parul cret :)
Mi-a facut si mie codite, si precum vedeti ne tinem de mana
Aici a mai retusat un pic la parul meu :) si mi-a facut si mie coronita. Si ea are una mica :)
În timp ce eu încarcam pozele acestea pe calculator, habar nu aveam că ea inca mai lucrează la tablou.
Cănd a venit si m-a chemat, am văzut că ea deja ne-a pus rochite şi, desi era uşa plină de lipici, şi ea toată pliiiină pe mâini era foarte încântată de rezultat şi de surpriza ce mi-a facut-o



Aţi avut şi voi parte de surprize asemanatoare din partea copiilor ?
Le-aţi imortalizat în poze? sau doar în amintire?

Eu am ajuns la concluzia ca astea sunt cele mai frumoase cadouri din partea celor mici. si nu neaparat de 8 martie sau de ziua mamei, ci in orice zi pe care o aleg ei ca sa ne incante.


luni, 21 ianuarie 2013

Can You hear me...?

Un cantec-rugaciune pentru parintii cu copii bolnaviori

  
...he is not just anyone, he's my son...
<3

luni, 14 ianuarie 2013

Te port mereu




Te-am purtat! Intotdeauna.
Inainte de a te concepe, purtam o parte din tine in sufletul meu. Cand l-am intalnit pe tatal tau am privit in ochii lui si am vazut cealalta parte si te-am recunoscut, m-am rugat pentru ca tu sa existi cu adevarat.
Inainte de a te naste, te-am purtat la mine in burtica. Atunci cand tu te miscai mult, iti cantam si te mangaiam pentru ca sa te linistesc si iti spuneam cat de mult te iubesc.
Cand ai venit pe lume,te-am purtat in brate. Te-am sarutat si te-am strans tare la piept. Te-am purtat la san pentru ca tu sa stii ca exista lumina, caldura si tandrete pe lume ...
Mai tarziu te-am infasurat intr-o bucata de tesut si te-am purtat aproape de inima mea. Te-am tinut aproape de mine pentru ca tu sa poti auzi ca inima mea bate la fel ca inima ta, pentru ca tu sa stii ca suntem la fel tu si eu si ca niciodata nu vei plange de unul singur.
Apoi, si mai tarziu, te-am purtat in spate, pentru ca tu sa poti vedea lumea in siguranta, cu bucurie, pentru ca tu sa stii ca si tu faci parte din aceasta lume si pentru ca noi doi sa putem sa ne bucuram impreuna de toate frumusetile acestui pamant.
Acum, cand ai mai crescut, te port cand esti obosit, sau cand ti-e teama, pentru ca tu sa stii ca nu conteaza cat esti de obosit, nu conteaza nici ceea ce lumea iti rezerva, tu poti tot timpul conta pe cineva, orice s-ar intampla vei avea mereu ajutor si alinare.
Cand vei creste mare, iubirea mea, si cand viata te va purta departe de bratele mele, sa stii ca pana in ultima mea clipa de viata, te voi purta in inima, tu esti si vei fi mereu cu mine.
Si te voi purta! Mereu ...

Text de Christine Maguire

joi, 10 ianuarie 2013

In loc de noapte buna :)

M-am gandit sa parasim pentru putin timp zona taticilor si sa ne relaxam in zona mamicilor cu un filmulet superb care l-am descoperit odata cu celalalt filmulet superb :)
Eu ma topesc cand vad asa ceva. Voi nu? 

 

miercuri, 2 ianuarie 2013

A mai trecut un an prin noi...

... a fost si soare au fost si ploi
dar important este ca ai stat cu mine.. :)
M-am gandit eu sa reformulez niste versuri dintr-un cantec binecunoscut deoarece azi vreau sa multumesc pentru anul care a trecut in toate aspectele lui.

Ca si familista convinsa ce sunt, recunosc ca fara sprijinul sotului meu, n-as fi reusit sa fac multe in 2012. Faptul ca mi-a tinut locul in zilele cand am fost la servici si a avut grija de copii, ca m-a carat cu o amarata de dacie printr-un oras aglomerat ca sa ajung la intalniri, prezentari de carte sau examene, ca a schimbat scutece cu miros de otet cand copiii aveau febra sau ca a facut mancare si curatenie sunt doar cateva aspecte in plus fata de toanele mici si marunte de zi cu zi.

 Am privit in urma la anul care a trecut si verdictul e ca a fost greu pentru mine. S-au aglomerat terminarea facultatii, inceperea serviciului, licenta si operatia fiului meu dar cu toate astea am simtit si ajutorul celor din jur: colegele mele, profesorii, prietenii mei, familia si cel mai mult si cel mai mult ajutorul primit de la Dumnezeu in momentele mele de rugaciune sau de disperare. Lucrurile in viata mea s-au aranjat bine nu fara greutati si suspans dar la finalul anului am putut spune ca sunt multumita.
Stiu ca anul ce vine va aduce noi provocari. Dar, cum spunea cineva mai destept ca mine, atitudinea face diferenta. Uneori nu putem schimba circumstantele din viata noastra dar ne putem schimba atitudinea.
Poezia de care va spuneam la sfarsitul anului reprezinta exact parerea mea in legatura cu viata traita de mine in anul care a trecut.
Pot sa zic ca am crescut alaturi de copii mei in tot acest timp si am fost martora la propriile-mi transformari in toata cresterea asta. Pe un grup de mamici dragi mie vorbeam despre apucaturile noastre de a ne pupa copiii si de a-i mociofli tot timpul si ma gandeam ca mai coplesitor decat asta e atunci cand vin ei si ne pupa. asa fara sa aiba aparent nici un motiv :) Dar asta e un subiect pentru alta postare.

Sarbatorile de la sfarsitul anului acesta m-au transpus intr-o stare de profunda multumire, ca atunci cand esti indragostit si simti ca toaaaata lumea se invarte in jurul axei tale, ca universul intreg iti zambaste si iti face cu ochiul.
IMPREUNA. Impreuna e cuvantul cheie pentru noi. Am trecut prin incercari impreuna, ne-am bucurat impreuna, ne-am creat si rezolvat conflictele impreuna.


Copiii mei sunt in jurul meu chiar acum si imi canta colinde tinand in brate un bebelus si un dinozaur. Si inca o data realizez cat de mult copiaza copiii comportamentul nostru. Mi-as dori asa de mult ca greselile sa le treca cu vederea si sa ia doar partile bune... Cresc vazand cu ochii si ne minuneam seara cand ii adormim de cat de inventivi si energici au fost peste zi.
V-am zis oare ca de sarbatorile acestea m-au ajutat la toata mancarea care am facut-o? Singura surpriza care am reusit sa le-o fac a fost cadourile de sub brad. in rest aproape totul am facut impreuna. ba, am reusit sa fac cateva bai singura deoarece i-a fermecat tatal lor cu niste jocuri :)
Vreti sa va arat tortul de tapioca pe care l-am facut impreuna?

A fost o minunatie de tort. A fost rapid de preparat dar a trebuit sa stea o ora in cuptor.

Dar s-a meritat asteptarea. Oricum intre timp am facut poze si am dansat pe tot felul de muzici.

In noaptea de revelion am vrut sa facem ceva diferit de anii trecuti asa ca pe cand in jurul nostru se tragea cu artificii, noi lansam lampioane.
Nu a fost chiar usor deoarece batea vantul, era frig si ceata iar fiica mea se speria de bubuiturile artificilor de langa noi asa ca doar cu sanul in gura se mai calma.

Deci, pe final de an a fost totul bine, pe inceput de an totul bine.

Am recitit acum prima postare din ianuarie anul trecut si m-am emotionat din nou la citirea ei. pe atunci credeam ca am atins maximum de fericire. Dar se pare ca era de-abia inceputul :)



duminică, 18 noiembrie 2012

Dialog cu Dumnezeu

Celine Dion - Miracle


Intr-o zi Copilul I-a spus Lui Dumnezeu:
-Asa se zvoneste ca maine ma trimiti pe pamant, dar cum voi trai acolo, pentru ca sunt asa mic si neajutorat?

Dumnezeu i-a raspuns asa:
-Din multimea de ingeri ti-am ales unul special pentru tine.
Te va astepta si va avea grija de tine.

-Dar a spus copilul, aici in Rai nu fac altceva dacat sa cant si sa zambesc. De asta am nevoie sa fiu fericit!

Dumnezeu asa i-a vorbit:
-Ingerasul tau iti va canta in fiecare zi. Si-i vei simti dragostea, si vei fi fericit .

-Si, a spus copilul, cum ii voi intelege pe oameni din moment ce nici nu le cunosc limba?

E foarte simplu, a spus Dumnezeu, ingerasul tau te va invata cele mai dulci si frumoase cuvinte ce poti invata vreodata si te va invata cu rabdare si sarguinta sa vorbesti.

Copilul s-a uitat la Dumnezeu si i-a spus:
-Si ce fac daca vreau sa vorbesc cu Tine?

Dumneze i-a zambit copilului si i-a spus:
-Ingerasul tau iti va impreuna mainile si te va invata sa te rogi.

Copilul a spus:
-Asa am auzit ca pe pamant sunt oameni rai. Cine ma va ocroti?

Dumnezeu a imbratisat copilul si i-a spus:
-Ingerasul te va ocroti, chiar si cu pretul vietii!

Copilul s-a uitat foarte trist si a spus:
-Dar mereu voi fi trist pentru ca nu Te voi vedea.

Dumnezeu a imbratisat copilul:
-Ingerasul mereu iti va vorbi despre Mine si iti va arata calea spre Mine, cu toate ca Eu voi fi langa tine mereu.

Atunci pacea s-a restabilit in Rai, dar se puteau auzi deja vocile de pe Pamant.

Copilul in graba a intrebat:
Dumnezeu, daca eu totusi trebuie sa plec acum, spune-mi Te rog macar numele ingerasului meu!

Dumnezeu a raspuns:
-Numele ingerasului nu este important… Pur si simplu ii spui: “MAMI” 

Acest post este dedicat special pentru prietena mea RALUCA care a nascut de curand un baietel mununat si este peste masura de fericita.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...