Vin sarbatorile.. se termina anul... dar cum se termina anul?
Oare se termina el asa cum incepe? Oare cate din dorintele, rugaciunile si planurile facute la inceputul anului se implinesc?..
Eu nu sunt genul (sau nu eram) care se apuca sa faca reprospective. sa faca calcule. sa traga linie.. nu. mai degraba sunt omul care traieste viata la maxim si se bucura de ea in ultimul hal. fara socoteli, daca e pe plus, daca e pe minus..
Am cateva obiective importante care tin de viata mea cu oamenii din jur si cu mine. atunci cand obiectivele sunt implinite, oamenii sunt fericiti, inseamna ca sunt pe plus.
Ziceam cumva ca asa eram..? da. ma uitam in urma ca sa celebrez. nu sa fac socoteli.
Si totusi, cum de am ajuns sa ma uit in urma acum?... ... doar ca sa ma bucur de amintiri..
Stiti ca de multe ori nu e nevoie sa cauti prin amintiri?, te cauta ele pe tine. Si e bine. E bine pentru ca amintirile spun ceva despre tine.
In ultimul timp de cand deschid ochii sunt inconjurata de amintiri. si cand ii inchid, e la fel. pasesc prin amintiri de dimineata pana seara, respir amintiri, si ele, amintirile, calatoresc prin mine ca printr-un mic univers.
Nu va speriati. nu e nimic ciudat. e doar experienta sufletului meu. care nu se simte fericit si potrivit pentru viata asta in care a fost aruncat, si care aluneca in lumea fericita in care traia candva..
zic candva, dar parca,, a fost ieri,, si totusi parca a fost in alta viata..
ma simt mai imbatranita cu 100 de ani, satula de viata, si in acelasi timp ca un copil care alearga dupa fericire..
Nu stiu cum sa ma port cu mine, nu mai stiu nici cine sunt. in mod cert nu mai sunt cea care am fost...
Nu ma mai recunosc si asta nu stiu daca e de bine, sau de rau..
Dar sa revenim la MULTUMESC-ul din titlu. de ce cu majuscule? Pentru ca in anul asta, pe langa lacrimi, durere, disperare si dezamagiri, am avut parte de cativa (multi) oameni minunati care m-au bagat in seama. Nu ma refer la acel "bagat in seama" din anii tineretii in care vrei neaparat sa fi popular.
Nu. Ci la acea
bagare in seama in care cineva are curajul sa se opreasca si sa se uite in jos/in sus la suferinta. Am scris
curaj, pentru ca e nevoie de curaj sa privesti suferinta, sa treci dincolo de neputinta/groaza/ indignarea pe care o simti, si sa te arati disponibil pentru cel care sufera.
Disponibil cu ceea ce ai: cu vorbe, cu imbratisari, cu lacrimi, cu ajutor financiar, cu mobilizarea altora, cu ... tine.
Am scris
cativa, deoarece din lumea asta imensa de oameni, acesti
cativa au ajuns sa ia contact cu viata mea, insa raportat la oamenii care fac parte din viata mea, sunt
multi. sunt foarte multi.
Este asadar, un mare dar sa te apropii de oameni, si sa vrei sa ii privesti exact asa cum sunt. De multe ori punem etichete: buni, rai, dar adevarul este ca orice om poate deveni bun intr-un anume context si orice om poate deveni rau in anume context.
Cu mine oamenii au fost buni. pe unii nici nu am ajuns sa ii cunosc. sunt ori foarte departe ori foarte bine ascunsi.
Insa un lucru pe care l-am inteles eu, (s-au chiar nu l-am inteles) este ca suntem intr-un fel interconectati. vietile nostre s-au imprumutat cumva unele pe altele cu ceva anume, cu un ceva care ne-a schimbat viziunea despre viata. (si poate si despre moarte)
Da, anul asta am vazut cum suferinta unui copil, sau a mai multor copii, sau chiar moartea, poate aduce la un loc multi oameni deosebiti.
Si desi anul asta am suferit cumplit am avut ochi sa vad ca suferinta altora e mult mai mare decat a mea.. si mi-a fost teribil de ciuda ca nu am putut contribui la diminuarea acestor suferinti..
Da, anul asta mi-am dorit mai mult ca nicodata sa nu mai traiesc. stiu ca din afara s-a vazut altfel, si intr-un timp nu imi venea sa cred ca oamenii pot avea o asa imagine distorsionata despre mine :) insa abia de curand mi-am dat seama ca si felul in care ma vad oamenii ma reprezinta tot pe mine. pur si simplu asa ma vad eu de la departare. doar ca eu de aici dinauntru nu ma vad asa..
Da, a fost cel mai urat an al meu, nu doar ca am pierdut (inca) un copil dar am ramas dezamagita in multe aspecte, unele dintre ele esentiale.
Imi descarc in continuare durerea
prin scris,
prin plans, prin
alte activitati consumatoare de energie.
Incerc sa-i implinesc nevoile copilului meu, care resimte pierderea surioarei lui, si acest dezechilibru in familie, altfel decat noi adultii.
Incerc sa fiu o femeie cat de cat puternica, impartind cu sotul meu responsabilitatea si binecuvantarea de a fi in continuare o familie.
Nu imi place si nu vreau sa fiu in centrul atentiei, nici populara, prefer sa raman o anonima care scrie din preaplinul inimii ei.
Mi-am propus pentru anul care vine sa incerc sa scap de gandirea negativa, si de greutatea de pe suflet care clar ca imi influenteaza viata; sa reincep un regim de viata sanatos, pentru ca in ultimul timp m-am indepartat de tot ce inseamna asta. chestia e ca astia doi itemi au foarte mare legatura cu disciplina, ceea ce eu nu prea agreez. dar, nu-i asa, in viata am experimentat lucruri mult mai urate decat desciplina.
Fundamentele credintei mele s-au clatinat serios, si ma astept ca atunci cand replicile cutremurului din viata mea dispar, sa pot sa separ adevarurile de minciuni si sa ma eliberez de toata ceata asta din sufletul meu.
Asa sper, dar nimic nu e sigur, la fel cum nu e sigur ca mai apucam ziua de maine.
Asa ca, va zic tot ce v-am zis si pana acum. Traiti viata asta din plin. Acum, cat inca o aveti. Acum, cat inca ii aveti pe cei dragi langa voi. nu o traiti cu frica, ca s-ar putea sa ii pierdeti, traiti-o cu placere. daruiti-va, cunoasteti-va, iubiti-va. faceti un bine atunci cand aveti ocazia. s-ar putea ca binele vostru sa fie exact ceea ce are nevoie acea persoana.
Sa stiti ca in jurul nostru sunt multi oameni care sufera. care au inimile ranite. daca durerea nu se vede la suprafata nu inseamna ca ea nu exista. un zambet, o incurajare, o apreciere, o atitudine disponibila de a asculta pot face minuni pentru cineva.
Nu ocoliti facerea de bine. Poate 10 lei, 100 de lei, pentru voi inseamna o consumatie obisnuita de o zi, sau o cheltuiala obisnuita in bugetul vostru, dar pentru altcineva inseamna diferenta dintre
lipsa crunta si
ceva acolo ca sa supravietuiesti..
Nu va mai zic nimic. tac. ca e sfarsit de an si nu vreau sa va intristez. oamenii cauta motive sa se bucure, sa intre in noul an cu sperante si cu ganduri bune.
asta este si motivul pentru care am tot amanat aceasta postare scrisa mai inainte de Craciun..
ca nu imi place sa schimb starea de spirit a oamenilor, o stare buna intr-una mai putin buna..
Dar azi, la patinoar fiind cu fiul meu, mi-am adus minte de zilele mele bune, cand fericirea locuia non stop in inima mea. si mi-am zis :..ce neprevazuta e viata asta. si totusi.. doar timpul poate aduce la suprafata lucrarea ascunsa care se desfasoara in inimile noastre atunci cand suferim sau cand suntem fericiti.
Si pentru ca am zis despre trairea vietii din plin, la adevarata ei valoare...
Dragii mei, ne vedem la anu'