vineri, 28 octombrie 2011

BUNĂ DIMINEAŢA VIAŢĂ

De câteva zile încoace dimineţile mele sunt cele mai frumoase momente din zi.
Nu vorbesc despre nopţi că pentru ele n-am cuvinte să le descriu şi nici nu vreau.

Deci. Dimineţile mele încep de un timp la ora 10 către 11, când de sub aripa mea un copil işi ridică capul şi anunţă cu un glăscior vesel "Mami, e ziuă".
Da, aşa se pare. Întorc capul spre geam unde văd că soarele e deja sus pe cer şi-şi trimite razele printre frunze prin fereastră la noi pe aşternut. Închid ochii într-o încercare de a mai prelungi puţin această placută senzaţie de căldură şi relaxare pisicească. Vreau să mai profit de sentimentul de linişte şi dragoste ce mi-o oferă trupuşoarele calde de lângă mine, când o mânuţă mică mă gîdilă pe la gene.

Chiar în faţa mea, doi ochi mari şi o faţă zâmbitoare mă anunţă fără cuvinte că n-o să mai stau mult timp aşa. Mă ascund sub pătură ca să le dau copiilor ocazia să mă caute şi să mă găsească; şi într-adevăr nu aştept prea mult şi feţişoarele vesele mă găsesc. Începe zbenguiala. Glasurile, privirile şi gesturile lor sunt exact ingredientele unei dimineţi superbe. În scurt timp cei doi copilaşi îşi găsesc liniştea şi satisfacţia la sânul meu lăsându-mă în felul acesta să mă mai bucur un picuţ de linişte, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru noaptea care a trecut şi încredinţându-mă în grija Lui pentru încă o zi.

Şi nu trece mult şi începe iar zbenguiala.
Liniştea a plecat. Dragostea a rămas.
Bună dimineaţa viaţă!



Filmuleţul acesta cu cai exprimă exact starea de care vă vorbeam mai sus.

13 comentarii:

  1. Cat de frumos ai spus:X Felicitari!
    Sa fiti sanatosi:*

    RăspundețiȘtergere
  2. M-ai umplut de buna dispozitie! :)

    Visez si eu la un somn asa lung :D

    RăspundețiȘtergere
  3. :) Sper ca toate diminetile din viata ta sa fie la fel de frumoase:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc frumos fetelor dragutelor. Ce ma bucur ca v-a placut. Nu eram sigura daca am reusit sa exprim destul de bine ceea ce era in sufletelul meu.
    Acu am venit de afara de la o tavaleala printre frunze si simt ca pic de somn.
    Da, vreau tot dimineti frumoase dar mai vreau si nopti odihnitoare...

    RăspundețiȘtergere
  5. Tu reusesti intotdeauna sa exprimi atat de bine prin cuvinte ceea ce simti ...
    Adevarul este ca daca m-ar trezi si pe mine in fiecare dimineata niste ochi atat de mari si expresivi precum ai fiicei tale, as fi fericita in fiecare zi... :P
    Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos ai povestit, copiii tai sunt fericiti , esti o mamica plina de viata !

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc Simona si Geta. intr-adevar suntem fericiti, multumim lui Dumnezeu, ca El ne da putere sa trecem peste toate incercarile si ne arata ca viata e frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mda!!!...Mi-am zis in sinea mea un ,,Mda!!!,,,...era pura convingere ca, de cand te-am descoperit (mai bine zis de cand ti-am descoperit blogul), ai reusit sa-mi atragi atentia prin felul in care-ti expui trairile, simtirile, viata asa cum iti decurge. Se pare ca nu sunt singura care gandeste in felul asta. Nu are rost sa te complimentez, chiar daca-ti face placere....de data aceasta te privez de astfel de cuvinte, insa pot sa-ti spun un singur lucru....toti traim momente frumoase, este imposibil ca intr-o zi intreaga sa nu ai parte si de clipe minunate,dar marele nostru ,,handicap,,, cand zic al nostru ma refer in general, este ca nu realizam si ca ne lasam orbiti, mai bine zis invaluiti in ceata....dar spre norocul nostru, a celor care te ,,cunoastem,, clipim si ne trezim la realitate. Ai marele har de a ne transpune in ceea ce scrii...cel putin mie asa mi se intampla ...si nu-s nebuna, insa ajung sa-ti traiesc clipele.
    Zile frumoase sa ai!...Pup pe micuti.
    Cristina

    RăspundețiȘtergere
  9. Deci daca nu vrei sa vb despre nopti inseamna ca orri te culci tarziu, ori te trezesti de multe ori; inseamna ca ori te zbengui su sotul, ori ti-s copiii bolnavi; asa se explica dormitul pana la ore tarzii
    Iti multumesc ca impartasesti cu noi trairile din viata ta. Eu daca m-as trezi la ora aia m-as criza de ar sta universul in loc. numai la cate am de facut.. Imi trebuie 6 maini, 6 ochi, si toata lumea din jur sa ma lase in pace :)
    Te admir dar nu te copiez :)
    Imi place ca iti asortezi cuvintele cu imaginile. filmuletul cu caii este la fix. si te reprezinta. zic eu :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Cristina asa este, fiecare zi poate fi o binecuvantare ptr omul care vede, simte si iubeste. Ma bucur ca reusesc sa transmit ceea ce simt, si nu.nu esti nebuna. cunosc senzatia :)
    Stiu ca n-are rost sa ma complimentezi dar m-ai complimentat. de-abia astept sa termini proiectul asta si sa ne intalnim.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Andreea, recunosc. copiii mi-au fost bolnavi si noptile fragmentate. dar acum sunt bine.
    Nici nu am pretentia sa ma copiezi ;)
    Noi suntem diferite, ne gasim placerea in lucruri diferite, ne manifestam diferit, avem valori diferite, petrecem timpul diferit...
    Ptr fiecare e important altceva. Un om destept spunea odata ca poti observa care ti-s prioritatile dupa cat timp le acorzi. nu numai timp activ, facand ceva, ci calculand si timpul care ti-l petreci gandind la acel ceva, imaginatia, planificatia, vorbitul despre...

    Pe mine putine sunt lucrurile care ma crizeaza. si acelea au legatura cu cei dragi mie sau e vorba de o nedreptate. in rest.. universul se invarte, eu ma invart,,, :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Frumos! Frumos! Frumos! Sa va bucurati unii de ceilalti cat mai mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohh, asa de frumos intr-adevar, ca azi recitind ce am scris aici in urma cu un an mi-am dat seama ca universul asta se invarte intr-un mod uimitor ptr mine si acel Cineva de acolo de sus care ma iubeste, ma resfata zi de zi cu cadouri minunate. Simt nevoia sa strig tare sa ma auda toata lumea cat de binecuvantata ma simt ca traiesc viata care o traiesc.

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...