Ce n-am ştiut şi mi-ar fi plăcut să ştiu

De când am aflat care va fi subiectul ptr luna octombrie dat de Roxana am ştiut deja că va fi o postare lungă despre ce mi-aș fi dorit să știu despre alăptare. Pe măsură ce treceau zlilele, tot îmi mai aminteam alte şi alte lucruri despre care aş fi vrut să ştiu atunci la momentul potrivit. Chiar ieri am avut o conversaţie la telefon cu o mămică cu 3 copii care încerca să mă convingă că nu se poate alăpta în timpul sarcinii. Ba se poate. Dar să revinm la ordinea cronologică a evenimentelor.

În primul rând aş fi vrut să ştiu că după o cezariană veche de 10 ani nu e obligatoriu să urmeze tot o cazariană. Însă eu am găsit un doctor bun şi ieftin care mai avea 1 an până la pensie şi care pe tot parcursul sarcinii mi-a cântat în strună şi mi-a spus că am solduri, coapse, etc... bune ptr născut natural; dar care la ultima consultaţie s-a sucit şi mi-a spus că îmi va face cezariană. Trec peste amănuntele surprizei care am avut-o atunci şi vă spun că o buna informare despre doctorii din localitatea/ maternitatea unde veţi naşte e absolut necesară. Să găsiţi un doctor care nu numai să asculte ce tu povesteşti acolo, ci care să fie sincer de la început, să arate că e interesat în a-şi face treaba bine şi mai ales care să vrea cooperarea între voi doi. Să ştiţi că sunt şi doctori din-aceştia şi se lasă gasiţi :)

Poate vă intrebaţi ce legătură are cezariana cu alaptarea dar o să vedeţi că are. După o cezariană copilul îţi este adus cam dupa 3/ 6 ore; depinde şi asta de mai mulţi factori - tipul de anestezie făcută, dispoziţia asistentei de la neonato, timpul cât/dacă mama rămâne pe terapie intensivă...
Pe când la o naştere normală copilul îţi este adus după ce l-ai născut. La unele mămici li s-au pus copiii pe burtică chiar atunci, iar altele au alăptat prima oară în timp ce le făcea epiziotomia.
Cât de mult mi-am dorit să nasc natural nici nu pot să vă spun acum, doar vă pun un filmuleţ care atunci când l-am văzut pe blog la Lore, am plâns de n-am mai putut. Aşa am vazut şi eu ce-am pierdut.
                        

Următorul lucru care mi-ar fi folosit să-l ştiu e că un bebeluş trebuie alăptat la cerere, cât vrea el, când vrea el, şi nu are nevoie să i se facă proba suptului; deoarece capacitatea stomacul lui în primele zile este foarte mică. De aceea suge des. Nu pentru ca e alintat, nu pentru ca vrea sa ne manipuleze.

Alt lucru care nu-l ştiam şi l-am învâtat abia la a2a sarcină este că nuonăscutul nu are nevoie de ceai, apa, alte suplimemnte. Laptele este suficient cât să ţină şi de sete şi de foame. Hidratează şi hrăneşte bebeluşul perfect. Laptele ca şi compoziţie şi cantitate se adaptează dupa cererea copilului. Copiii sunt diferiţi, unii mănâncă mai mult, mai des, dorm mai putin, alţii mănâncă mai puţin , mai rar, dorm mai mult. nu e un prototip după care sa ne luam. De aceea programele de supt la bebelaşi când vine vorba despre alăptare n-ar trebui să fie o regulă. Cu laptele praf probabil că e altfel, nu ştiu. Eu n-am folosit laptele praf decât la unele prăjituri; asta până când am început să fiu mai atentă la ingredientele de pe cutie.
E adevărat că unii bebeluşi cer singuri să sugă dupa un anumit program. am şi eu o prietenă a cărei fiică aşa făcea; puteai să-ţi pui ceasul dupa ea. Dar asta a durat câteva săptămâni. dupa aia fetiţa cerea mai des şi mămica s-a speriat. a crezut că a făcut ea ceva ce nu trebuia. După un timp a acceptat faptul că bebele vrea să sugă în alt ritm şi s-a obişnuit cu noul "neprogram".

Puseuri de creştere - iar un lucru despre care ar fi trebuit să mă informez la timp fără să mă sperii, deoarece după câteva zile şi nopţi în care umblam ca un zombi m-am lămurit într-o discuţie prin telefon că copila mea era chiar într-o fază cu pricina. Puseele de crestere sunt anumite perioade când bebelusul îţi dă impresia că e cel mai nesatisfăcut şi năzuros de pe pământ. Dar nu este aşa. Gândiţi-vă că în corpul copilului se petrec nişte schimbări pe care el nu le înţelege dar le simte. Noi ca oameni mari nu ştim de multe ori să ne explicăm şi să ne exprimăm corect stările prin care trecem - deşi avem un limbaj adecvat, experienţă şi educaţie. Apăi copiii mici care doar simt că se petrec anumite schimbări in fiinţa lor şi se exprimă şi ei cum pot. La noi puseurile astea se manifestau prin faptul că copiii sugeau mai des, se trezeau mai des, erau mai agitaţi; asta câteva zile. câteva dar obositoare. Aş putea zice că acelea sunt zile decisive în care eşti tentată să crezi că gata. nu mai ai lapte. s-a terminat cu alăptatul şi e timpul să treci pe lapte praf. Dar nu e aşa. Tocmiai atunci ai nevoie mai mare de ajutor, de informare, de sprijin, de încurajare. Or să treacă, şi încrederea în tine ca mamă va creşte. şi zici. "am trecut şi peste asta. sunt mai puternică." Cam cu fiecare copil după 6/7 luni mi-a fost mai uşor în privinţa puseurilor (dar au venit altele la rând: dinţii...) Mie cel mai greu mi-a fost cu ultimul copil -deşi aveam mai multă experienţă- pentru că in cea mai mare parte a zilei eram singură cu copiii acasă şi trebuia să-mi împart atenţia la toţi.

Un lucru foarte controversat cu care m-am întâlnit iar, este co-slipingul. Mărturisesc că cu baieţelul meu am încercat să practic ceea ce fusesem educată: să îl las în pătuţul lui să stea, să doarmă, să se obişnuiască. Ce mai harababură era în capul meu. Instinctul meu de mamă âmi spunea să-l iau lângă noi în pat dar ţineam neapărat să urmez sfaturile celor care au avut copii bine educaţi înaintea mea. În prima săptămână noptile erau adevărate plimbări între pat şi pătuţ, cu trezirea tuturor. Într-o noapte m-am hotărât să nu mai fiu aşa neînţeleaptă şi pe la ora 4 am lasat copilul sa doarmă langa mine în pat. A fost prima dimineaţa/zi în care m-am odihnit, de fapt în care ne-am odihnit toţi. Aşa că de atunci bebele a dormit cu noi, am strâns pătutul care oricum ocupa loc în plus, noi stând atunci într-o garsonieră mică, şi am fost toţi foarte fericiţi. Noaptea numai îi băgam ţâţa în gură, şi îl hrăneam; adormeam la loc. Între timp am aflat că sunt şi copii care vor ei să doarmă singuri şi se simt mai bine aşa. precum am mai spus, copiii sunt diferiţi.

Înca un lucru pe care nu l-am ştiut şi l-am aflat abia la ultimul copil este că alăptatul este bun în caz de diaree şi nu trebuie întreruptă alaptarea aşa cum m-a învăţat pediatra mea. Facuse odată fiul meu o viroză intestinală şi printre altele am fost sfatuită să întrerup alaptarea pentru câteva zile, şi s-o înlocuiesc cu ceai şi lapte praf. Ei, şi uite aşa n-am fost eu ascultătoare şi mi-am alăptat copilul seara deoarece îmi pocneau sânii. Mi-am zis că a 2a zi voi merge să cumpăr lapte praf. Aşa că am încercat o zi întreagă să-i dau cu biberonul şi ceai şi lapte praf şi laptele meu îl mulgeam. Însă tot copilul mi-a fost profesor şi de data asta. În timp ce mă plimbam cu el in braţe mi-a îmbrăţişat sânul şi s-a aplecat spre el. Cum să rezist eu la aşa ceva? Imediat sânul a a juns acolo unde îi era locul adică în gura copilului meu, şi de-atunci by-by lapte praf şi ceai.
Ultima oară când mi s-a propus să opresc alăptarea pe motiv ca copila mea făcuse diaree de la medicamente a fost când eram cu ea in spital. Atunci am fost hotărâtă şi am alăptat încontinuu şi nu i-am dat deloc lapte praf, nici ceai, nici pliculetele acelea cu praf. Eram o pacoste pentru asistente deoarece nici nu vroiam să folosesc sticlele lor sterile cu biberon, nici nu vroiam să-mi cumpar. Fata mea şi-a rezolvat diareea doar cu laptele din sânul meu. Cele câteva linguriţe de orez pe care încercam să i le dau şi-or fi făcut şi ele efectul însă eu ce vreau să subliniez e că copila mea s-a facut bine fără celelalte adaosuri.

Alt lucru despre care n-am ştiut şi nici nu credeam că mi se va întâmpla mie dar m-a luat prin surprindere a fost mastita. Mi-aduc aminte acum ce greu mi-a fost primele zile când habar n-aveam ce să fac, eram ca prinsă într-un vartej. Dar despre asta am scris aici

Iar ultimul lucru pe care aş fi vrut să-l ştiu mai devreme dar l-am aflat tot graţie fiului meu, de la care învăţ multe, este că nu e obligatoriu ca atunci când ai un bebe nou în familie să nu-l mai alaptezi pe celălalt copil. Eu experimentez asta de câtva timp şi ce am eu de spus despre subiectul ăsta e numai de bine. La scurt timp după ce fiul meu a întâlnit noua membră a familiei, a avut ocazia s-o vadă şi sugând "la ţâţa lui". Dintr-o mişcare simplă şi eficientă i-a tras ţâţa din gură şi i-a luat locul (el fiind înţărcat de mai mult de un an). Am început eu atunci cu nu-i voie, acum tu eşti mare, ea-i mai mică. Mi-a răspuns că s-ăi dau ei să mănânce cu lingurita că el vrea să sugă . Şi uite-aşa a urmat o perioadă în care atunci când o alăptam pe fată, trebuia să-i găsesc lui ceva cu care să se ocupe ca să nu o tot împingă pe ea încercând să-i ia locul. De la un timp, mai ales că dormim toţi împreună, când venea rândul poveşti de adormit, el de-abia aştepta să îl iau în braţe şi pe el deoarece zâna mea mică adormea la sân. Şi într-o seară nu şi-a mai aşteptat el rândul şi a venit de a început să caute sânul celalalt şi să sugă. La început am crezut că e doar o joacă insa intre timp a reînceput şi el sa sugă corect aşa că acum imi e mai mare dragul sa îi alăptez pe amândoi deodată. Nu ştiu cît va mai vrea, dar ce ştiu acuma e că îi place, de fapt le place la amândoi, ne se mai ceartă care a cui îi, iar eu am şi mai mult lapte :)