Vremea recunoştinţei

Iniţial am vrut să numesc acestă postare vremea roadelor gândindu-mă la cum sărbătoreau evreii serbarea recoltei, şi cum anumite popoare creştine serbează ziua mulţumirii. Dar mi-am dat seama de câteva lucruri. faptul că roadele sunt doar o parte a recunoştinţei mele, iar recoltă nu pot să o numesc ptr că eu chiar nu am semănat nimic ci totul am primit în dar.
Pentru noi ca şi familie anul ăsta a fost un an îmbelşugat. Şi plin de încercări dar şi îmbelşugat :)

Din primăvară de când au apărut primele verzituri şi m-am bucurat de plăsoaie pline cu leurdă şi spanac, până la gustoasele căpşuni; de la delicioasele roşii şi lubeniţe pe care le mâncam zi de zi cât am fost în vacanţă la mama până la murele, ciupercile de pâdure şi plantele medicinale culese în ce-a de-a 2a vacanţă; chiar şi după revenirea mea acasă când prietenii mei mi-au trimis plase cu legume, mere, ţuică de casă, astfel că mi-am putut face bulion, murături, vegeta, roşii deshidratate, ardei capia uscaţi pe sfoară, gogoşari si vinete deshidratate, oţet de mere, tincturi de plante; şi nucul din spatele blocului la care merg de câteva ori pe zi să culeg nuci căzute pe jos, şi smochinul care până acum 5 zile m-a servit cu delicioasele-i smochine într-o aşa mare abundenţă încât mi-am făcut şi smochine deshidratate ptr la iarnă. dar din care toot mâncăm în fiecare zi :) Toate acestea le consider un dar.

N-am făcut nimic să le merit. N-am contribuit la plantarea lor, la creşterea sau întreţinerea lor dar mă bucur de rodul lor.
Spuneam că a fost un an de încercări. în special în ceea ce priveşte starea de sănătate a copiilor mei care am încercat s-o întreţin printr-o alimentaţie sănătoasă, şi preparate naturale. Mă bucur că, deşi s-au mai imbolnăvit am reuşit să evităm spitalizarea, iar în ultima lună am reuşit să evităm chiar şi medicamentele tratându-i cu produse naturale.
N-am pretenţia că ştiu tot. Mi-am dat seama că majoritatea situaţiilor din viaţa mea au fost în aşa fel ca să invăţ ceva. Cel mai mult am învăţat din relaţia mea cu copiii mei. Cea mai provocatoare a fost relaţia cu soţul meu. Cea mai surprinzătoare relatie, relaţia cu Dumnezeu. Însă cea mai delicată a fost relaţia cu mine. Pentru că in tot acest timp şi spaţiu m-am (re)descoperit pe mine.

Despre partea financiară ce să mai zic... sunt bucuroasă că am reuşit să scăpăm de ratele de la bancă. E ceva ce ne doream demult dar a necesitat un efort în plus ca să putem încheia socotelile mai repede decât era termenul. Acest efort în plus a avut şi cosecinţe benefice deoarece ne-a determinat să ne administram mai bine bugetul si să luăm hotărâri importante. Ceea ce înseamnă că până şi o criză fie ea financiară poate avea efecte bune pentru cine vrea să găsească soluţii. E vorba de (re)ordonarea priorităţilor si de cumpatare. Nu înseamnă că doar am stat şi am răbdat/suferit/văicărit ci înseamnă că am trecut peste provocări încercând să ne schimbăm noi atunci când n-am putut schimba situaţiile. Însă recunosc că n-am reuşit din prima. Schimbările din viaţa mea din acest timp m-au făcut să apreciez mai mult ceea ce am, să am mai multă compasiune faţă de cei care au cu adevărat probleme, şi să nu mai judec superficial lucrurile/persoanele (asta a fost cel mai greu. şi încă e..)
Au fost situaţii când dincolo de incapacitatea sau inconsecvenţa noastră de a face ceva, am văzut cum Dumnezeu schimbă lucrurile, cum ne poartă de grijă şi cum ne învaţă lecţii valoroase. Nu mă consider o învăţată; nu pot da lecţii la nimeni. încă învăţ să trăiesc frumos şi să iubesc, să iert şi să cred.

Şi stau acum şi mă gândesc că este ciudat cum toamna îmi dă o senzaţie de percepere a trecerii timpului diferită faţă de alte anotimpuri. Poate că este şi din cauza vântului care tot timpul se manifestă împrăştiind frunzele, mişcând crengile copacilor chiar dacă e soare sau plouă.
Pe lângă asta, toamna îmi mai dă şi o senzaţie de mulţumire şi recunoştinţă. Ca şi cum parcă acum s-ar sfârşi anul şi nu în iarnă. Parcă acum ar fi timpul socotelilor, al bilanţului, al review-ului şi al celebrării reuşitelor. Al recunoaşterii slăbiciunilor şi al motivării pentru renaştere pentru depăşirea limitelor. Parcă este un anotimp făcut special de Dumnezeu pentru noi pentru a ne reaminti purtarea Lui de grijă şi bogăţia resurselor Lui pentru noi. Nu-i aşa? Suntem obişnuiţi să ne felicităm pentru realizările noastre dar uneori uităm sa fim recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce ne oferă, material, spiritual, relaţional, pentru protecţie şi pentru dragoste.

Deci mă uit în jurul meu şi mă uit la mine. Şi sunt recunoscatoare. Şi mă bucur.
Că trăiesc. Si-mi vine să îmbraţişez pe toată lumea. Ceea ce imi aduce aminte de oamenii care m-au influenţat fiecare în felul său, într-o anumită perioadă şi cărora nu am apucat până acum să termin şi să trimit nici măcar emailul în care le mulţumesc. Aşa că vă îmbrăţişez şi vă doresc o săptămână frumoasă frumoasă.