O dragoste totală

Precum v-aţi aşteptat uni dintre voi, nu vreu să las să treacă duminica aceasta fără să vă arăt ceva frumos.
 
                          

Astăzi am ales acest cântec care este unul din preferatele mele (cele multe), însă videoclipul este cel care îmi aduce aminte mereu că Tatăl meu mă poartă zi de zi în carul Său de biruinţă oricât de grea cred eu că este viaţa uneori, şi că fără El nu aş fi nimic. Nu am nimic care să nu-mi fi fost dat, tot ce am, am de la Dumnezeu şi dacă sunt aici în punctul ăsta din viața mea e pentru că El vrea să fiu aici şi îmi dă putere să fiu aici.
Mi-e greu să mă încred în El de multe ori, crezând că eu ştiu mai bine. dar abia atunci când mă abandonez cu totul în dragostea Lui o scot la capăt biruitoare.

În filmuleţul de mai sus este vorba despre un tată Dick Hoyt şi un fiul său Rick care concurează împreună în diferite competiţii de maraton, triatlon şi povestea lor chiar vă rog să o citiţi aici
Ei sunt o echipă, un exemplu de dragoste care multora le e greu să o înţeleagă. Şi eu de-abia după ce am devenit părinte am experimentat cu adevărat dragostea necondiţionată sau măcar o frântură din ea.

În momentul naşterii lui Rick s-a întâmplat ceva şi creierul său a fost privat de oxigen. Doctorii în urma diagnosticului de tetraplegie spastica i-au dat foarte puţine şanse lui Rick de a trăi o viaţă "normală". Însă părinţii lui au văzut dincolo de limitările fizice ale lui Rick şi la vârsta de 10 ani i-au făcut rost de un calculator interactiv. Rick a fost admis la vârsta de 13 ani în şcoală publică iar în 1993 a absolvit Universitatea din Boston cu o diplomă în educaţie specială.

La varsta de 15 ani Rick i-a spus tatălui său că vrea să participe la o cursa de 5 mile. Departe de a fi un alergător pe distanţe lungi, Dick fost de acord să-l împingă pe Rick în scaunul cu rotile şi au terminat in penultima pozitie. În acea noapte, Rick a spus tatălui său: "Dad, when I'm running, it feels like I'm not handicapped."
De atunci au participat împreună la peste 1000 de curse.

Ptr cine cunoaşte sau a urmărit vreodată competiţiile de triatlon, ştie că acestea sunt foarte grele. Acest tată a participat cu fiul său trăgându-l la probele de nataţie cu un cablu de bungee ataşat la vesta sa şi la partea din faţă a bărcii, la probele de ciclism pedalând la o bicicletă specială cu 2 locuri, şi la probele de alergare îl împinge pe Rick în scaunul său special cei 40 km la competiţiile de Ironman.

Ştiţi, de multe ori noi spunem că Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat şi ne poartă de grijă indiferenr de situaţiile prin care trecem, dar adevărul e că noi nu înţelegem această dragoste decăt atunci cand o experimentăm, ne întâlnim cu această dragoste răscumparatoare la un moment dat din viaţa noastră sau o vedem manifestată la persoane reale care pot fi un exemplu pentru noi.
Respect şi admir acest tată, acest om dedicat care a înţeles cine este şi care este scopul vieţii lui care nu s-a lăsat învins de circumstanţe şi aşa cum arătam şi în videoclipul cu Nick, a învăţat să traiască viaţa din plin.

Închei acestă poveste de azi spunând că Rick a fost întrebat odată, dacă el ar putea da tatălui său un singur lucru, care ar fi acela? Rick a răspuns: "The thing I'd most like is for my dad to sit in the chair and I would push him for once."