Despre copii şi violenţă

Zilele trecute a fost ziua internaţională împotriva violenţei domestice. Recunosc că eu m-am gândit cel mai mult la copii şi la violenţa asupra lor aşa că am hotărât să scriu ceva pe tema asta până nu trece prea mult timp.
Înainte de a trece mai departe vă rog să citiţi pe blogul Ralucăi un articol tulburător. Selectez doar următorul fragment:

"Incetul cu incetul iesirile mele deveneau tot mai justificabile si tot mai accentuate. Ajunsesem sa cred ca orice neascultare imi dadea dreptul sa ma port asa. Ca doar eu sunt parintele si nu tolerez neascultarea, nu? Adevarul e ca nu imi pasa de ce nu ma asculta sau de ce are un anumit comportament ci imi pasa doar sa-mi exercit eu rolul de corector."

V-am recomandat să citiţi postarea Ralucăi înainte de a viziona filmuleţele pentru că scenele care urmează sunt mai dure decât povestea acelei mămici.
Filmuleţele sunt luate de pe salvaticopiii.ro organizaţie neguvernamentală unde în anul 1 de facultate am fost la practicî. Pe atunci nu eram atât de atentă la ce se întamplă în jurul meu, toată atenţia era acordată copilului meu ţi nevoilor lui. Citeam materialele celor de la asociaţie şi ascultam ce spuneau însă nu acordam prea mare interes acestui fenomen. Poate pentru că nu era aşa mediatizat. sau pentru că trăiam eu prea în lumea mea. Între timp părerea mea asupra acestui lucru s-a schimbat. Mi-am dat seama că importanţa creşterii şi educaţiei pozitive a copilului este esenţiala şi nu este îndeajuns mediatizată. nici însuşită.

Statisticile deşi nu reprezintă exact cifra reală (ea este mult mai mare) arată aşa
~86% dintre copiii cu vârste cuprinse între 2-14 ani sunt dispiciplinaţi prin utilizarea de tehnici violente (pedeapsă corporală, abuz psihologic) de către parinţi sau alţi aparţinători. 2 din 3 copii sunt bătuţi acasă.
~17% dintre copii sunt victimele măsurilor severe de disciplinare corporală (bătăi repetate, lovire peste cap, urechi şi faţă în mod repetat, lovire cu obiecte).
Poate unii dintre voi nu cred asta dar de-abia când intri în contact cu acest fenomen ajungi să cunoşti amploarea lui.

Unii părinţi se plâng de oboseală, stres, sărăcie, lipsă de timp, probleme de sănătate, etc, şi folosesc asta drept scuză pentru a se purta violent faţă de proprii copii. sau faţă de ai altora. Nu neg că acestea nu sunt motive reale care dau bătaie de cap parinţilor, însă bătaia nu este o soluţie pentru educarea şi disciplinarea copiilor. Zicem că iubim dar nu manifestăm dragostea faţă de cei care au nevoie mai mult. Adevarul este ca noi toţi avem nevoie de dragoste pentru a trăi frumos indiferent că suntem mari sau mici. Numai că noi, adulţi, pe măsură ce am crescut ne-am dezvoltat un sistem propriu de ignorare a acestei nevoi. am îngropat-o undeva sub celelalte griji, motivaţii, valori, sau am găsit tot felul de substitute ptr această dragoste. Dar nu e totul pierdut. Mai există oameni care sunt dedicaţi recuperării celor ce suferă. Există programe de consiliere a părinţilor, servicii de parenting, si pe site-ul lor puteti citi mai multe despre educatia pozitiva a parintilor, copiilor, invatatorilor.
Salvati copiii au initiat si un manifest din care o sa copiez aici principiile de baza

* Copiii sunt buni - eventuale comportamente nepotrivite sunt de fapt expresia unor nevoi, frustrări, stări pe care altfel el nu ştie să le exprime.
* A creşte un copil înseamnă a construi un destin şi a forma un adult - aşadar metodele violente şi agresive de creştere a copiilor le afectează evoluţia şi comportamentul lor ca viitori oameni maturi.
* A creşte un copil este o Responsabilitate – iar aceasta revine tuturor adulţilor şi membrilor societăţii.
* A educa un copil înseamnă a-l învăţa cum să trăiască printre oameni, astfel încât să fie în pace cu sine însuşi şi să-şi găsească locul care i se potriveşte în societate: Bătaia, umilirea, agresivitatea verbală şi emoţională, lipsa respectului nu educă un copil. Doar îi distrug sufletul. Violenţa nu corectează niciodată un comportament negativ, ci inhibă reacţiile fireşti. Copilul ajunge să experimenteze dezechilibre în relaţia cu sine şi cu ceilalţi.
* Un copil porneşte în viaţă fără un bagaj de cunoştinţe, el urmând să înveţe pas cu pas de la adulţi cum să se comporte. >>>






O să continui cu alte forme de violenţă: violenţa psihologică, verbală, emoţională. Care unii parinţi o consideră acceptabilă: insultele, ţipetele, ameninţările, critica neconstructivă, umilirea, învinuiri şi reproşuri repetate, manipulare emoţională, discreditarea. Toate acestia îşi pun amprenta în formarea copilului, în stima lui de sine, în relaţiile lui.

Imaginile mi-au sfâşiat inima. E necesar aşa ceva? Vă spun că nu. Dragostea e ingredientul absolut necesar în creşterea copiilor noştri.

Noi adulţii nu suportăm ca cineva să se poarte aşa cu noi. Copiii de ce ar suporta?

Copiii care trec prin asemenea experienţe ajung la rândul lor să se comporte la fel ca adulţi. Uneori nici nu e nevoie să ajungă adulţi ci umările se văd încă din şcoală: comportament agresiv, abandon şcolar, delicvenţă, sau depresie, anxietate, comportamente auto-distructive, tulburări de alimentaţie, de relationare, psihice ...
Despre forma de violenţă numită neglijare o să vorbesc altă dată deoarece pentru astăzi mi-a fost de-ajuns.