Povestea unei frunze

Micuţa frunză tot ofta şi plângea de fiecare dată când o adiere de vânt trecea pe lânga ea.
Creanga de care era prinsă o întrebă:

- Care este problema, micuţă frunză ?
- Vântul mi-a spus că într-o zi mă va rupe şi mă va arunca pe pământ şi voi muri.

Crenguţa a spus despre necazul frunzei, crengii de care era prinsă; iar creanga a spus pomului.
Când pomul a auzit asta, a foşnit tot şi a transmis mai departe frunzei:

- Nu-ţi fie frică. Ţine-te bine şi nu vei pleca până când nu vei vrea tu.

Frunza s-a oprit din suspin şi s-a cuibărit lângă celelalte surate, iar când vântul trecea pe lângă ea, cânta şi dansa bucuroasă.
Şi aşa a trecut toată vara până în octombrie.
În zilele însorite de toamnă, micuţa frunză a văzut în jurul ei o mulţime de frunze care deveniseră foarte frumoase. Unele erau galbene, unele stacojii, altele aveau dungi cu ambele culori.
Micuţa frunză a întrebat copacul ce s-a întâmplat cu celelalte frunze. Şi copacul a spus:

- Toate aceste frunze sunt gata să zboare şi de bucurie s-au îmbrăcat în aceste culori.

Atunci micuţa frunză a început să-şi dorească să plece şi ea şi s-a gândit că i-ar plăcea şi ei să aiba o culoare la fel de frumoasă. Încetul cu încetul, micuţa frunză s-a îmbrăcat şi ea în culorile toamnei. A privit ramurile şi a întrebat mirată:

- O, ramuri ! de ce aveţi culoare de plumb, iar noi de aur ?
- Noi trebuie să păstrăm pe noi hainele de lucru, pentru că noi mai avem de muncit. Hainele voastre sunt de vacanţă, pentru că sarcinile voastre s-au încheiat, au declarat ramurile.

Dar apoi, un puf mic de vânt a venit şi frunza s-a lăsat luată de adierea lui. Vântul a răsucit frunza în aer ca pe o scânteie de foc.

Micuţa frunză a alunecat uşor jos, pe pământ, alături de alte sute de frunze şi a căzut într-un vis şi niciodată nu s-a trezit să-l povestească. 

~ ~ ~ ~
fragment din cartea "Pictorul de cuvinte" - Mirel Şerban