Frunză.
Şi Frunză a venerat ziua în care s-a născut. Îi plăcea cum soarele îşi picta trup în văzduh în culori de sânge pe care apoi le fura vântul.
Şi Frunză râdea.
Vântul îi gâdila încet nervurile, scâncea de plăcere dansând şi lumea toată se bucura alături de Frunză.
Mai târziu, un Fluture şi-a oprit zborul atingându-l suav pe Frunză cu aripile sale încântătoare pictate în culorile curcubeului.
Şi lui Frunză îi plăcea, primise o vizită.
Admira în tăcere frumuseţea plină de graţie a înaripatului, îi era ruşine să vorbească; timpul nu îi ordonase cuvintele.
- Îţi plac aripioarele mele, nu-i aşa ? Toată viaţa mea am primit laude pentru culorile mele. Le vezi ? Ele sunt rupte din Curcubeu, darul meu de la Creator care a considerat că merit aceste minunăţii.
Frunză tacea.
- Eşti timid Frunză !
- Ce e… acela …curcubeu ? reuşi Frunză să întrebe ruşinat puţin.
- Încă nu l-ai văzut ?
Frunză înclină din cap că nu ştia despre ce era vorba, că nu înţelegea.
- Păi uite, curcubeul e o punte peste întreaga lume, el uneşte visele oamenilor. Ori de câte ori se naşte un vis, apar culorile aranjate iar aripile mele îşi învăluie toată suflarea cu minune.
Dar Frunză tot nu înţelegea. El nu cunoştea oamenii şi visele.
- Încă nu şti, dar timpul îţi va arăta frumuseţile toate. Îţi voi lăsa ca dar din partea mea pentru că îmi eşti simpatic, praful acesta colorat care îţi place atât de mult.
Rămâi cu bine !
Şi astfel Fluture îşi luă zborul. Avea de străbătut lumea, iar Frunză zâmbea.
Avea acum un prieten.
~ ~ ~ ~ ~
fragment din "Pictorul de cuvinte" - Mirel Serban
:)
RăspundețiȘtergere