marți, 19 noiembrie 2013

O poveste de toamna.

O frunză mi-a bătut în geam încet, sfios, ca şi cum s-ar fi temut să nu deranjeze. Sunetul mâinilor ei se împletea cu simfonia stropilor de ploaie care se loveau de sticla aburită.
Uimită, am deschis fereastra şi ochii mei au întâlnit alţi doi ochi mici, trişti, înlăcrimaţi şi un glas suav care-mi şoptea rugător:
- Trebuie să mă asculţi! Mi s-a întâmplat o mare nenorocire!
Înţelegând starea în care se afla, am luat-o în palmă şi apoi am închis geamul. Am privit-o îndelung câteva clipe, apoi am îndemnat-o uşor:
- Ssspune, sspune...
- După cum şti, a început frunza, ploaia a început de curând să-şi verse lacrimile reci peste oraş. Vântul, tovarăş nedespărţit, s-a pornit să cânte din naiul scorburilor. Toţi copacii s-au cutremurat la auzul cântecului său, iar creanga pe care eram m-a alungat, lâsându-mă pradă toamnei şi vântului. Din fericire, am căzut pe marginea ferestrei tale şi de aceea te rog, nu mă lăsa din nou pradă naturii crude!
- Priveşte, i-am spus eu gânditoare încercând să străbat cu privirea ceaţa diafană ce îneca împrejurimile; octombrie îşi arde nestingherit torţele arămii în valuri nesfârşite. Dealurile par pictate în mii de culori, iar câmpiile sunt acoperite de un val argintiu de brumă. Toamna este un anotimp plin de melancolie care nouă oamenilor, ne aduce roade bogate. Oriunde te afli, simţi în nări un parfum dulce de mere, pere, gutui şi alte fructe pe care ea ni le dă cu generozitate. Chiar dacă uneori este scaldată în lacrimi de ploaie, noi tot o iubim. Frunza tăcea. Poate regreta că a apleat la ajutorul meu văzând că ţin parte toamnei. În timp ce medita, eu îmi aţintii ochii asupra geamului. Frunzele copacilor cădeau întruna şi după ce pluteau uşor câteva clipe, se aşterneau veştede, moarte la picioarele toamnei. Ea se aproprie sfioasă de fereastră şi, după ce privi un timp copacii goi, îşi întoarse ochii spre mine şi un zâmbet îi inflori pe chipul palid. Întelesese, în sfârşit, că locul ei este printre celelalte frunze şi că legile toamnei nu se vor schimba niciodată.


~ ~ ~ ~
această povestire nu îmi aparţine. am preluat-o de pe  blogul Bădiţă cu permisiunea autorului.

5 comentarii:

  1. poveste de toamna, draga mea, draga!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh! toamna asta si frumumusetile ei ...unde mai pui ca sunt nascuta si intr-o frumoaza zi de 5 oct :) Sa stii ca din cauza melancoliei care venea odata cu instaurarea ei nici nu i-am observat pana de curand cat e de splendida si aurie, mi s-au deschis ochii doar de cand o am pe Bea si de atunci, nu mai ratez sa nu admir, sa nu mai imi incant privirea cu valul superb si jocul de culori cu care ne incanta..
    Cateodata si eu ma simt ca frunza ta din compunere :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      si unde mai pui ca esti asa de frumoasa incat te asortezi perfect cu toamna..?

      da, copiii au darul de a ne face sa vedem dincolo de aparente, si de a admira lucrurile care la un moment dat, par banale.. :)

      Ștergere
  3. Cristina, iti multumesc de incredere, de invitatie, si de urare.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...