marți, 29 aprilie 2014

Briose cu spanac

Unii dintre voi stiu ca de doua zile tot coacem tave de briose verzi :) Azi va aratam si rezultatul:


In urma cu doua zile am primit o plasa uriasa cu spanac de la prietena mea Sorina.
Mare bucurie pe mine, deoarece imi era tare pofta de o placinta cu spanac, asa ca pe inserate am trecut la treaba si am facut o placinta intinsa cu ciuperci si spanac.
Restul de spanac m-am gandit sa il oparesc si sa il pun la congelator pentru alte ture de retete verzi.
 insa... intr-un colt al mintii mele (ne)obosite a a aparut o amintire cu o imagine foarte colorata si gustoasa. Briosa cu spanac e responsabila de aceste amintiri care au avut astazi ocazia sa le transform in realitate.
Chiar acum cand scriu eu aici, la cuptor e a doua tura de briose, care raspandesc un miros deosebit in bucataria mea.

 

Sa va mai zic ca se fac simplu si rapid? Mai mult am avut de umblat dupa formele de broise decat mi-a luat sa pregatesc compozitia si sa o torn in forme. ( multumesc Corina si Claudia :*)
Bineinteles ca am avut si un ajutor profesional, fiul meu avand un chef extraordinar de bucatarit in ultimele zile.
Pentru minunatele acestea de briose am folosit:
~400 spanac
~200 ciuperci
~4 oua
~100gr chefir/iaur/smantana
~6 l tarate/fulgi de ovaz
~cubulete de branza sarata de capra/cascaval
~rozmarin

 Ciupercile spalate , oparite, scurse si taiate
Spanacul l-am spalat, scurs, taiat bucatele mici.
Ouale le-am batut, am adaugat chefirul si taratele, si apoi restul de ingrediente, amestecand.
 Am turnat compozitia in forme si le-am dat la cuptor pentru mai putin de jumate de ora.

acestea sunt o tura de briose-experiment incare am blenduit ouale cu spanacul, leurda si smantana, apoi am adaugat boabe de porumb si ardei rosu in loc de ciuperci


asa arata la interior

pofta buna sa aveti.
poate va incumetati si voi si le incercati :)

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Legenda Dragostei

Demult, undeva pe pământ s-au adunat toate calităţile şi simţurile omeneşti.
Cind Plictiseala a căscat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatică ca întotdeauna, a propus: "Hai să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea!" Intriga şi-a ridicat ispitită sprincenele, iar Curiozitatea, neputind să se reţina, a întrebat: "V-aţi ascunselea? Ce mai este şi aceasta? Este oare vreun joc?" Nebunia a explicat că-şi va acoperi ochii şi va număra până la un milion, în timp ce toţi ceilalţi se vor ascunde, iar când numărătoarea va lua sfîrşit, primul ce va fi găsit îi va lua locul şi astfel jocul va continua...

Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat într-atât de multe tumbe, încât chiar şi Îndoiala s-a lăsat convinsă, ba mai mult, chiar şi Apatia cea mereu bosumflată şi neînteresată... însă nu toţi au acceptat să ia parte la această activitate. Adevărul a preferat să nu se ascundă: "De ce să mă ascund, dacă până la urmă tot voi fi descoperit?" Aroganţa a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul că ideea nu-i aparţinuse), iar Laşitatea a preferat să nu îndrăznească.
Unu, doi, trei, a început Nebunia să numere.

Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca întotdeauna, s-a culcat în spatele celei mai apropiate pietre. Credinţa s-a înălţat spre cer, iar Invidia s-a ascuns în umbra Triumfului, care, prin propriile sale forţe, a ajuns în coroana celui mai înalt copac. Generozitatea aproape că nu reuşea să se ascundă, fiecare loc pe care îl căuta părând să fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decât pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumuseţe! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Ruşine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vânt? Locul magnific pentru Libertate! Egoismul şi-a găsit un loc convenabil chiar de la început, însă numai pentru el! Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului, iar Pasiunea şi Dorinţa în craterul unui vulcan. Neatenţia, pur şi simplu a uitat unde s-a ascuns.

Când Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu îşi găsise încă o ascunzătoare pentru că fusese atât de ocupată ... până când a observat o tufă de trandafir, şi, profund impresionată, s-a ascuns între flori. "Un milion!" a numărat Nebunia şi a început să caute. Prima pe care a găsit-o a fost Lenea, la numai trei paşi. După aceasta Credinţa a fost auzită discutind cu Dumnezeu, iar Pasiunea şi cu Dorinta au fost văzute făcând vulcanul sa vibreze. Într-o secundă, ea a găsit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit să fie căutat, căci a ieşit singur la iveală, dintr-un cuib de viespi. Mergând atât de mult, i s-a făcut sete, şi venind înspre lac, a descoperit-o pe Frumuseţe.

Cu Îndoiala a fost şi mai uşor, căci aceasta sta cocoţată pe un gard, neputând decide unde să se ascundă. Astfel i-a găsit pe toţi, Talentul - în iarba tînără, Frica - într-o peşteră întunecată, Minciuna - la fundul oceanului, chiar şi pe Neatenţie, care a uitat pur şi simplu de joacă. Numai Dragostea nu putea fi găsită. Nebunia o căutase în fiecare tufăriş, fiecare rîuleţ, pe piscurile munţilor, şi, când era aproape gata să renunţe, a zărit tufa de trandafiri înfloriţi. Ea a început să îndepărteze crenguţele ghimpoase, când deodată auzi un strigăt ascuţit: spinii au împuns ochii Dragostei. Nebunia nu ştia ce să mai facă pentru a-şi cere iertare, a plâns, a rugat, a implorat şi chiar s-a oferit să-i fie ajutor şi îndrumător.
Începând cu acea zi dragostea e oarbă şi nebunia o însoţeşte mereu!

vineri, 25 aprilie 2014

Giveaway - leagane Zulu Zazu

Dragi parinti de copii mici, bunici, prieteni cu prieteni cu copii :) va anunt cu bucurie ca prietena mea Loredana organizeaza un concurs unde puteti castiga un leagan Zulu Zazu!


Concursul se desfasoara pe pagina ei de facebook si are cateva reguli simple.
Precum am mai spus si in alte dati: imi place sa promovez afacerile oamenilor frumosi care pun suflet in ceea ce fac si au avut curaj sa isi puna in aplicare propriile talente.
Mai jos este o scurta poveste despre inceputurile acestei familii:

Primul leagan pe care l-am facut a fost pentru Misha, baiatul nostru! Pentru ca avea 6 luni, am vrut sa facem un leagan in care sa poata sta fara sa iasa prea usor, sa-l putem folosi si in casa (la bloc) si afara la bunica, in deplasare! Apoi am fost in vizita la niste prieteni la Odorheiul Secuiesc, ce aveau un baietel de varsta baietelului nostru, asa ca am mai facut un leagan, sa-l facem cadou!
Si tot asa am facut cadouri pentru copiii prietenilor nostri, pana cand ne-am gandit ca am putea sa vindem aceste leagane, sa ne adunam bani pe care sa-i investim pentru copiii nostri.....
Dupa alte 6 luni, am reusit sa facem mai multe leagane, sa le fotografiem si sa le punem pe facebook, si uite asa am mai impartit niste „momente zuluzaice” si la alti copii .... (expresia ii apartine unei mamici simpatice care a cumparat un leagan de la noi)
La cererea unei mamici, am facut si un leagan pentru un bebelus de 2 luni, in care sa poata sa doarma sau sa se joace mai tarziu. Se pare ca a avut succes si am avut si alte comenzi pentru acest model. 
Si pentru ca ne plac provocarile am inceput sa facem tot felul de modele personalizate pentru perinile de la leagane, si ne gandim chiar si la alte modele de leagane pentru varsta de 3-6 ani.
De ce ne cheama Zulu Zazu? Sau cine este Zulu Zazu? 
Zulu Zazu este o printesa preferata a fiicei noastre Mara, prințesa din povesti care zice că „dansul e ca zborul pe pămînt!”

Va multumim pentru increderea acordata si va asteptam cu drag pe pagina nostra de facebook.
Succes la concurs si o primavara minunata  tuturor.

mai jos puteti vedea cateva modele de leagane Zulu Zazu care imi plac mie: (si care mi-ar placea sa le folosesc la viitorii mei copii


miercuri, 16 aprilie 2014

Detergent lichid de rufe Ecos - fara miros

Am inceput sa folosesc detergentul acesta in urma cu 3 saptamani si pana acum sunt multumita de el. E ceea ce astept eu de la un detergent. adica sa curete bine, sa nu aiba ingrediente care fac rau pielii, si sa fie economic.

Va spun de la inceput ca am avut mari asteptari de la acest detergent, si mi s-au implinit toate.
Pusesem demult ochii pe produsele de la Earth Friendly Products - o firma de renume ce nu se dezminte in calitatea produselor lor. Ingredientele folosite de ei sunt 100% naturale, in totalitate biodegradabile, non-toxice, au ph neutru, nu sunt testate pe animale, si nu contin parfumuri sintetice. In plus, toate produsele lor sunt fabricate cu energie 100% regenerabila. Deci, se poate!
In partea de jos a etichetei se gasesc toate certificarile lor.

Detergentul lichid Ecos este ambalat intr-un bidon de 1,5 L care promite 50 de spalari. La data la care am facut pozele, lipseau 2 sau 3 doze din intreaga cantitate.
Doza cu care se masoara cantitatea necesara de lichid pentru o spalare este chiar capacul detergentului care are doua gradatii.
Se observa mai greu ca nu am avut o lumina prea buna, dar pe una dintre ele scrie 1, pe cealalta 2. Eu am masurat mereu la 1 ceea ce reprezinta o cantitate de 30 ml.
Am spalat cu el si la masina automata si la mana. Am fost multumita de rezultate in ambele cazuri. Senzatia de curat si de "safe" am avut-o mereu cand am intins rufele la uscat; si recunosc ca mi-a fost indusa nu doar de mirosul de proaspat si curat, ci si dupa ce am studiat ingredientele de pe aceasta eticheta si indredientele altor detergenti.

Poate stiti deja ca majoritatea detergenţilor din comert sunt de origine petrochimică iar fosfaţii aflati in componenta acestora dăunează grav sănătăţii oamenilor şi animalelor, solului, apelor. Surfactanţii anionici, cei mai utilizaţi în compozitia detergenţilor, nu sunt biodegradabili. Si toate acestea nu dispar in totalitate din tesatura, la clatirea in masina de spalat asa cum am crede.
Tocmai de aceea apreciez faptul ca detergentul pe care eu il folosesc nu contine ingrediente petrochimice, formaldehida, dioxina, amoniac, clor, soda caustica, SLES, fosfati, parfumuri sintetice sau organisme modificate genetic.
Atunci ce contine? doar ingrediente naturale, din plante. Poate fi incredibil dar aceste extracte din plante spala rufele bine si nu le distruge. Pe spatele produsului se afla eticheta cu ingredientele si cu lamuriri privind dozajul.


Deci, da. sunt foarte multumita de acest detergent de rufe, si vi-l recomand cu drag. Pretul poate parea mare fata de cel al detergentilor obisnuiti, insa per total raportul calitate/pret este unul excelent. Le multumesc celor de la OrganicBaby pentru ocazia de a testa acest produs.
Daca sunteti blogger si sunteti interesat de alternative sanatoase la produsele din comert, puteti participa la programul lor de colaborare

luni, 14 aprilie 2014

Usborne books - Children's Picture Atlas of Animals

Cartea pe care v-o prezentam azi este un atlas al animalelor in limba engleza, care de curand a ajuns la noi in casa, si pentru aste le multumim celor de la Micul Cititor.


Children's Picture Atlas of Animals este prima carte Usborne pe care am cercetat-o in de-amanunt insa sigur nu este ultima :) impreuna cu fiul meu, am mai pus ochii pe cateva :)
Cartea este un pic mai mare decat un A4, cu coperti cartonate, rezistente si foi lucioase si groase.
Ilustratiile sunt in culori vii, clare, precum vedeti si in filmuletul de mai jos.
Textul este scurt, cu litere maricele usor de citit de catre copii. (in afara de harti, unde scrisul este mai mic)
Atlasul animalelor este impartit in trei parti. Prima parte prezinta hartile diferitelor continente si animalele care traiesc acolo, cea de-a doua parte cuprinde informatii despre anumite categorii de animale (Monkeys and apes, Big cats, Bears, Animals with pouches, Birds, Rivers and lakes, Seas and oceans, Polar animals, Night animals, Creepy crawlies, Poisonous animals, Baby animals) iar cea de-a treia este de fapt un test despre animalele studiate in atlas.
Va invitam sa vizionati un filmulet de prezentare a cartii. Am incercat sa facem o prezentare cu sonor insa am bruiat foarte mult povestirea neputandu-ne abtine sa tusim.

                

O chestie care ne place mult este ca pe fiecare pagina a celei de-a doua parti se afla o tema:
"Can you find these animals on the map?" iar copilul e foarte incantat sa caute pe harti unde se gasaesc respectivele animale.
Deja ne-am ales continentul unde ne-ar placea sa mergem in excursie: Australia :)
Si bineinteles, ne-ar placea sa facem scufundari pentru a vizita minunata lume a animalelor marine.
Va spuneam ca textul este usor de citit, cuvintele in limba engleza sunt pe masura unui copil de 6 ani, incepator la limba engleza.

Speram ca v-a facut placere scurta noastra prezentare iar daca sunteti curiosi despre acest atlas cat si despre alte carti in engleza pentru copii, va recomandam cu drag magazinul Micul cititor, care il puteti gasi si pe facebook, unde actualizeaza frecvent noutatile si ofertele speciale.

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Castigatorii figurinelor din ipsos sunt ...

... trei la numar asa cum am promis :)
au fost inscrise 12 persoane, asa ca a fost usor sa va pun pe toate pe biletele :)

si pentru ca data trecuta mi-ati spus ca v-au placut vocile noastre, am zis sa nu va dezamagim :)

                            

am facut abia in seara asta extragerea (de o calitate slaba precum se vede) si ne-am bucurat sa aflam ca cei trei castigatori sunt:
1. Naricisa - nr 3
2. Raluca - nr 7
3. Violeta Argatu - nr 1

va multumesc pentru participare si va doresc o saptamana frumoasa tuturor.
astept castigatoarele cu un mesaj de confirmare in urmatoarele doua zile.
noapte buna si linistita :*

LATER EDIT:
Una din castigatoare nu si-a revendicat premiul. asadar am facut inca o extragere:

                            
Gianina -  Nr 5
Te astept cu un mesaj de confirmare. termenul este de 2 zile :)

joi, 10 aprilie 2014

Scurt jurnal de calatorie intre doua vieti - despre aventura cu Sindromul Down

Privind in urma cu mai bine de 17 ani, ma vad la spitalul Bega in vizita la prietena mea care tocmai nascuse o fetita. Era primul copil al familiei. Eram fericita pentru ea si abia asteptam sa o vad. Pe holul spitalului o intalnesc pe soacra ei, foarte abatuta, care imi spune printre altele ca era mai bine daca copilul n-ar fi supravietuit nasterii. Ajung emotionata si contrariata in salon dar nu o intreb nimic pe Monica despre asta. O strang tare in brate pana ne dau lacrimile si cu decenta astept ... Aflu mai tarziu, peste cateva zile ca Oana e o fetita cu Sindrom Down si ca are o malformatie cardiaca foarte grava.
Am botezat-o pe Oana si am fost prezenta cu tot sufletul la lupta ei pentru viata. Asistam neputincioasa la durerea parintilori ei. As fi vrut sa pot face mai mult decat atat.
Am vazut-o crescand, recuperandu-se dupa operatiile pe cord reusite sau nu ... Acum e mai mereu in gandurile mele si permanent in sufletul meu. Acum Oana are 17 ani, e integrata intr-un liceu de masa si e o incantare sa o asculti si sa-ti petreci timpul cu ea. De fiecare data cand vorbim la telefon imi spune ca ii e dor de mine ...

Eu sunt o femeie de 42 de ani si simt ca am trait 2 vieti bine delimitate pana acum pe Pamant. Omul de odinioara nu mai are nimic in comun cu cel de azi. Totul s-a schimbat. Prima mea viata, pana la varsta de 30 de ani, a fost marcata de un vesnic zbucium interior, cautari si intrebari permanente urmate de asteptari, de nemultumiri stupide, cum le-as putea numi acum. Ma simteam neimplinita in adancul sufletului meu chiar daca aveam parte de tot ce si-ar fi putut dori cineva. Fiul meu cel mare avea 10 ani, era un copil sanatos si nazdravan, frumos si inteligent cand mi-am spus, ca poate daca as mai avea un copil, nelinistea mea ar disparea. Am simtit ca astfel existenta mea va capata sens. Tot in anii copilariei lui Razvan imi amintesc ca daca intalneam pe strada copii sau persoane cu diverse deficiente, el ii privea curios, apoi ii urmarea indelung cu privirea cercetandu-i, in timp ce ma intreba despre conditia lor. I-am explicat de ce si cum e posibil ca oamenii sa fie atat de diferiti intre ei, ca nu are sens sa-i impovaram cu privirile noastre iscoditoare, apoi ne imaginam cum s-ar fi zbatut sufletul nostrum daca ar fi fost ingradit intr-un trup atat de diferit sau suferind. Am convenit de comun acord ca vom lasa la o parte privirile iscoditoare si ca vom darui de acum inainte, invariabil si neconditionat, doar zambete acestor oameni. Zambete daruim si acum.

Ma vad ca intr-un film, la 30 de ani, insarcinata. Stiam sigur ca voi avea o fetita si imi doream sa-i pun numele Mara. Cum sarcina inainta, ingrijorarea mea devenea tot mai mare. Eram coplesita permanent de o tristete inexplicabila desi la controalele periodice, medicul ginecolog ma asigura ca totul este in regula. Imi amintesc cum in timpul fiecarei ecografii, acelasi medic („celebru in Timisoara) spunea: camerele inimii sunt acolo, intacte si toate patru. Ii spusesem despre Oana si despre teama mea cea mai mare dar el repeta mereu ca temerea mea are la baza doar distanta de 11 ani dintre cei doi copii si faptul ca la prima nastere ma simtisem cumva traumatizata de un alt medic ginecolog, o colega de a lui.
Cum am putut sa-l cred, sa pun mai presus vorbele lui si sa nu iau in seama semnalele primite din interiorul meu? Nu stiu nici cum a putut el sa ignore tot ce-i spuneam despre trairile mele? Eu imi asum aceasta greseala, el si-o fi asumat-o vreodata pe a lui, aceea de a imi hotari destinul.

Mara s-a nascut natural, la termen si a primit la nastere un scor Apgar maxim dar si un cromozom in plus. Imi amintesc ca dupa nasterea ei, am fost dusa in salon si toata lumea a disparut pentru cateva ore. M-am simtit abandonata de sot, de medici. Am inceput sa imi pun semne de intrebare. Dupa multe ore, acelasi om care luni de zile mi-a garantat ca copilul meu era sanatos, avea sa vina langa patul meu de spital ca sa-mi spuna ca e posibil ca Mara sa aiba Trisomia 21, adica Sindrom Down. Am simtit ca ma prabusesc, ca am murit pentru cateva minute apoi am trecut prin toate fazele care succed primirea unei asemenea vesti. Intrebari de tot felul: „de ce eu ”, „cu ce am gresit ”, „cum si daca voi reusi" si lacrimi, rauri de lacrimi vazute sau invizibile. Simteam ca ma inec in ele.
Mi-am intalnit din nou fetita si am strans-o la piept cu toata dragostea, i-am cercetat fiecare milimetru al corpului ei mic si firav si am rugat-o sa fie puternica pentru mine iar in schimb i-am promis dragoste si daruire eterna. Atunci am simtit din nou ca traiesc.

Teama de a avea o malformatie cardiaca asociata s-a adeverit. Si de aceasta data medicii nu au luat in seama instinctul meu. Au consultat-o multi si degeaba pana intr-o zi cand, disperata si singura, am luat bilete la toate cabinetele din policlinica. In al patrulea cabinet am aflat din gura doctoritei Ciopeg dezastrul. Ii sunt recunoscatoare, daca n-ar fi fost ea, probabil acum Mara n-ar mai fi fost in viata. Avea 8 luni si era deja intr-o stare foarte grava. Toate demersurile dansei de a ma trimite in urgenta pentru internare au esuat. Au consultat-o si m-au trimis acasa spunandu-mi ca copilul n-are nimic.
La inceputul lunii iulie am plecat la Innsbrugh pentru operatie. Starea ei era atat de grava incat ni s-a spus ca e posibil sa nu reziste unei astfel de interventii. Dupa ce i s-au facut testele premergatoare operatiei, a primit un tratament pentru redresare iar pe 24 iulie a fost operata.

Avea putin peste 11 luni. Starea ei a fost critica si dupa operatia care a durat mult mai mult si a fost mai complicata decat se prevazuse initial. A urmat o perioada de doua saptamani de coma, incercari nereusite de a fi scoasa de pe aparate, peste 40 de crize in care exista riscul ca plamanii sa-i cedeze. In acest timp, pe sectia de terapie intensiva aveam dreptul doar la doua vizite. Ma simteam asa de neputincioasa in lupta cu durerea. Avea aproape un an si 5,5 kg. Ma invinovateam permanent pana cand un medic m-a linistit si mi-a spus ca in starea in care se afla pana la operatie, toata hrana pe care o primea era combustibil doar pentru a reusi sa respire. In Romania mi se spusese ca nu o hraneam corect desi o alaptam . Imaginea ei pe patul de la terapie intensiva ma va urmari vesnic. Ii mangaiam locurile ramase neacoperite de bandaje, fire si tuburi, ii puneam muzica de Mozart in casti, participam alaturi de asistente la imbaierea zilnica, ii vorbeam la ureche si o rugam sa nu ma parasesca. Si nu m-a parasite.

Am venit acasa dupa mai bine de o luna si a urmat o perioada cumplita pentru toti. Dar eram in viata si doar asta conta. Sevrajul ei, epuizarea mea dupa atatea nopti nedormite, griji permanente, eram intr-o permanenta alerta. Imi era cumplit de frica sa nu pateasca ceva rau. Au urmat ani de terapii de tot felul pentru recuperarea ei, cautarea de noi informatii si de noi terapii care i-ar putea fi de folos pentru a deveni autonoma si independenta social. Pentru unii pare o nebunie, pentru altii care au trait situatii similare reprezinta normalitatea vietii. Normalitatea de a incerca sa faci totul pentru copilul tau indiferent de ce implica asta.

Ce s-a schimbat in viata noastra? Totul.
Nu mai sunt si nu mai fac nimic din ceea ce eram sau faceam inainte de Mara. Relatiile sociale s-au schimbat, unii prieteni ne-au evitat, s-au indepartat dar au aparut altii noi. Rudele ne-au judecat, au pus intrebari si au facut afirmatii deplasate si nu s-au gandit nicio clipa cum ar fi sa ne spuna o vorba frumoasa. Am auzit intrebari de genul: „de ce te-o fi pedepsit Dumnezeu" sau „ale cui pacate le platesti?” si m-am saturat sa le tot explic ca Dumnezeu nu pedepseste, El nu reprezinta Raul ci Binele. Ca copiii cu diverse probleme se nasc de cand lumea, ca e vorba in cazul lor de suflete la fel de curate ca ale tuturor copiilor. Dumnezeu nu m-a pedepsit ci m-a ales sa-i fiu mama Marei, la fel cum a ales-o pe Diana sa-i fie mama lui Alexandru, pe Monica pentru Oana, pe Rodica pentru Cristi, pe Camelia pentru Gabi sau pe Nela pentru Timotei. Ne-a ales pentru ca a stiut ca vom descoperi in noi puterea de a face totul pentru ei, de a-i iubi neconditionat. Eu cred ca asta am asteptat atatia ani cand cautam ceva si nu stiam ce ...

Regrete? Regret ca am ca orice om limite, ca n-am stiut pe parcursul acelor ani cumpliti de la inceput, sa ma impart intre durerea pricinuita de neputinta si nevoile emotionale ale fiului meu cel mare. I-am cerut iertare de nenumarate ori dar poate acum e prea devreme sau prea tarziu sa ma inteleaga ori sa ma ierte. De multe ori imi dau seama ca tot ce fac pentru Mara, fac deopotriva cu gandul la el. El ca adult, capul unei familii nou construite, sa nu se simta impovarat de a avea in grija o sora cu Sindrom Down. Regret indiferenta, lipsa de intelegere a parintilor, a rudelor apropiate, a felului in care au ales sa nu se implice in viata noastra. Singurul meu sprijin a fost sotul meu si el impovarat de durere.

Ce imi doresc ? Sa fim sanatosi.
Imi doresc ca Mara sa ramana un copil fericit, sa reuseasca sa devina independenta si sa se integreze social. Imi doresc ca baiatul meu sa ma ierte si sa-i fie mereu alaturi Marei. Imi doresc sa fiu mai buna si mai darnica, cel putin la fel ca ea.
De multe ori vazand copii sau adulti rautaciosi ma gandesc, ca poate, daca s-ar lasa imbratisati de Mara, s-ar molipsi de la atata caldura sufleteasca. Si si-ar aminti ca nu demult, cand s-au nascut, au fost buni.
                     
   

         

~ ~ ~ ~ ~
Va multumesc ca ati citit acest articol scris cu mare emotie de mama unei fetite cu Dindrom Down.
Este o poveste de viata, de zi cu zi, de lupta, de adaptare, de alegeri, de renuntari, de reusite...
Articolul face parte dintr-ul serial de constientizare pe care mi l-am propus sa il fac, luand interviuri mamelor de copii cu Sindrom Down.
Acesta este al doi-lea episod,  primul episod il puteti citi aici.

Va multumesc, si va invit sa faceti cunoscute aceste povesti speciale de viata, pentru a fi citite si de alti oameni; in felul acesta contribuind la acceptarea si integrarea acestori copii minunati in viata societatii noastre.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...