duminică, 26 februarie 2012

By By Holiday

Tot spuneam eu in cateva postari ca ma simt asa de bine ca si cum as fi intr-o vacanta nesfarsita. Chiar daca am mai mers la facultate, am avut examene, practica de specialitate, cu mici exceptii simteam ca timpul imi apartinea. Provocarile, greutatile, oboseala sau alte evenimente neasteptate erau cumva gestionate usor, cu incredere si cu pasiune, majoritatea avand legatura cu familia mea sau cu cei dragi mie.
Acum lucrurile s-au schimbat. De vreo 2 saptamani a mai aparut un consumator de energie in peisaj si acesta se numeste serviciul :)
Daaa, am facut ceea ce ii este greu oricarei mame sa faca: sa se intoarca la lucru cat copiii sunt inca mici.

Nu vreau sa spun prin asta ca mamicile n-au de lucru cat sunt in concediu de cresterea copiilor; oricum o mama care sta acasa nu sta ci are o responsabilitate foarte mare: aceea de a pregati un om (sau 2 sau 3) pentru viata, de a avea grija si de gospodarie (cu tot ce presupune asta), de a intretine o anumita atmosfera in casa si intre membrii familiei, mai pe scurt: de a fi magician
Eu simteam ca asa de bine mi se potriveste rolul acesta si asa de implicat il traiam, incat in momentele cand ma gandeam ca va veni o vreme cand voi reincepe serviciul, ma simteam ca si cum as fi cumva pedepsita. Asa ca alungam gandul spunandu-mi ca pana atunci mai este timp si n-are rost sa ma ingrijorez dinainte. In schimb in discutiile cu sotul meu ne gandeam serios la posibilitatea lucrului de acasa. insa desi sunt buna la multe lucruri nu gaseam un domeniu in care as putea excela in asa fel incat contributia mea financiara sa insemne ceva.
Si din nou ma consolam cu ideea ca oricum mai e timp.

Pana intr-o seara. Cand am primit un telefon cu o propunere de lucru cu raspuns pana a2a zi. Nu va descriu cate mi-au trecut prin cap, cate scenarii, socoteli si temeri, mai ales ca ai mei copii erau raciti. Era o chestie asa ciudata mai ales ca ei in iarna asta n-au mai fost raciti chiar daca au fost frigurile acelea extreme si baiatul meu a fost in fiecare zi la gradinita. Partea buna a fost ca din primul telefon dat, am gasit o prietena dispusa sa ma ajute si sa stea cu copiii mei a 2a zi cat eu merg in proba.
Asa ca a2a zi i-am lasat instructiunile, ceaiurile si siropurile, copiii dormind, si am plecat la noul serviciu. N-am sa va spun cum au trecut cele cateva ore, va spun doar ca la ora 1 si ceva cand am plecat catre casa aveam niste sani mari, umflati si tensionati, aproape ca in prima luna dupa nastere.
Ajunsa acasa, amandoi copiii au sarit efectiv pe mine si pe sanii mei. Printre rasete, lacrimi si muci, o multime de ganduri si de contradictii zburau prin mintea mea cea creata.

Toata ziua am stat cu ei efectiv lipiti de mine. Seara (am renuntat la cinemateca), cand m-am refugiat in vana sa meditez, m-am gandit si m-am razgandit de vreo cateva ori in privinta viitorului meu. Am plans si am plans incercand sa gasesc raspunsuri, incercand sa gasesc alte solutii incercand sa ma calmez, incercand sa gasesc formula ideeala pentru situatia mea. Am cerut in rugaciune un raspuns. Am pus conditii. Am plans iar. Cand m-am bagat langa copii in pat, vroiam sa gasesc acel buton pe care sa apas si sa opresc timpul in loc. Sunt sigura ca fiecare din voi ati avut momente in care ratiunea s-a luat la intrecere cu feeling-ul. Parca fiecare rationalizare chema un val de emotii; si incercand sa nu mai gandesc, fiecare emotie chema alte valuri de cugetari.
Copiii mi-au simtit cumva starea. A fost prima data dupa muuult timp cand s-a trezit si fiul meu peste noapte sa suga.

A 2a zi am luat-o iar de la capat. De data asta am plecat la 7 si am ajuns acasa la 5. Dupa 10 ore departe de copiii mei, cand ne-am reintalnit a fost sarbatoare. In timp ce-mi alaptam copiii, prietena mea mi-a povestit tot ce-au facut ei peste zi iar eu eram ca la aflarea celor mai importante stiri.
Niciodata n-am fost mai obosita ca in acele prime 4 zile de munca. Incercam sa dorm cand ajungeam acasa dar nu prea reuseam. De mancat nici nu imi mai trebuia cu toate ca prietena mea ne facea mancare zilnic; eu voiam doar sa ma odihnesc. Seara, in vana, imi aveam timpul de plans si rugaciune. Clateam scutecele, pregateam hainele ptr ziua urmatoare, ma puneam sa adorm copiii si acolo ramaneam. Pana cand suna ceasul a2a zi.

Acum cand scriu imi dau seama ca au trecut deja 2 saptamani de cand lucrez. Saptamana asta care a trecut nici macar nu stiu cum de a trecut timpul. stiu doar ca am fost foaaarte obosita. obosita si fericita.
Da. sunt si fericita. Pentru ca in saptamana care a trecut am reusit sa-mi iau si copila cu mine la serviciu. Copiii mei s-au insanatosit (fara medicamente), asa ca dimineata plecam toti de acasa la 7. Ne suim in tramvai, sotul se da jos la gradinita sa-l lasa pe baietel, iar eu cu fiica mea mergem mai departe la munca - la alta gradinita :-)
Nu e usor dar macar am copila cu mine, nu mai sunt nevoita s-o las acasa cu altcineva. Cand plec de la lucru cu fiica-mea legata de mine, trec si il iau si pe fiul meu de la gradinita lui si asa ajung acasa cu amandoi copiii.

Incercam sa ne petrecem timpul cat mai frumos si cat mai impreuna :))
Daca n-ar fi sotul meu sa ma ajute sa ma sustina sa ma alinte si sa ma aprecieze, n-as rezista asa. De obosita sunt obosita in cursul saptamanii. de-abia asteptam sa vina weekendul sa ne relaxam si sa ne facem de cap in stilul nostru.
In continuare speram sa apara o oportunitate sa lucrez de acasa. dar deocamdata merg pe drumul asta. Speram ca facem bine asa si nu provocam suferinta inutila nimanui.
In continuare ne redescoperim. pe sine, unul pe celalalt, puterile, viata.
Azi cred ca este ultima zi in care mai avem ocazia sa ne distram asa ca in filmuletul acesta. De aceea vrem sa profitam la maxim de ceea ce avem.
Va las cu ganduri bune si va urez o saptamana binecuvantata alaturi de cei dragi

vineri, 24 februarie 2012

Castigatoarele giveaway-ului aniversar sunt...

... sunt aflate deja de catre voi de ieri :)) deoarece draga mea Nedeia mi-a facut un bine si a extras ea castigatoarele cu random.org aseara.
Eu de ieri de la ora 21 nu am mai avut acces la internet asa ca acum cand am venit de la lucru am avut surpriza sa vad finalul acestui concurs executat. Multumesc Nedeia pentru bunavointa si pentru prezenta de spirit.
Multumesc tuturor concurentelor si felicit castigatoarele.
Valentina si Marilena sunt sigura ca ati luat deja legatura cu Nadeia.
Pentru a vedea extragerea puteti accesa postarea aceasta sau sa cititi comentariul lasat de Nedeia la giveawayul aniversar.
Un weekend relaxant va doresc tuturor :*

vineri, 17 februarie 2012

Copilul meu ...

Pentru ca in ultimele zile viata mea a luat un fel de curba neprevazuta datorita unor alegeri care nu credeam vreodata ca le voi face, ma vad in postura de a filozofa pe orice tema data sau nedata, mai mult decat o faceam pana acum.
Gandind la rece nu stiu cand mai am timp de filozofari :)
dar gandind la cald, asta pentru ca eu nu prea gandesc la rece ;) am realizat ca devin nostalgica. Cred ca asa se numeste starea asta care ma apuca pe mine zi de zi de la ora 17 incoace.

Poezia urmatoare o stiu de cand aveam vreo 9-10 ani. Imi amintesc ca de fiecare data cand o citeam, plangeam. Imi imaginam ca asta mi-ar spune mama mea.
Era o carte mare cu poezii de Magda Isanos si dintre toate poeziile mie doar poezia asta imi placea. Atunci, cu sufletul meu de copil, dorul de mama avea o semnificatie aparte; acum, cu sufletul meu de mama, dorul de copil e motivatia universala.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
Copilul meu, sa nu ma cauti.
Toate iti vor vorbi de mine cu dreptate.
Dupa ce n-am sa mai fiu,
sa nu spui: "Pentru mama-i tarziu".

Sa stii ca am sa rad in flori
si c-am sa-nconjur de multe ori
cu nourii si cu ploaia ograzile
unde mi-am petrecut amiezile.

Daca suferi, sa ma chemi serile,
si-am sa vin langa inima ta,
de-ar trebui sa strabat zarile
si marea cu aripa mea.

Sa nu te temi de fata mea schimbata.
Sa nu spui: "Mama n-a fost asa niciodata!"
Ai sa-mi cunosti glasul povestilor
in arborii din fata ferestrilor.

Din multe semne-ai sa-ntelegi ca-s eu,
cand am sa vin langa patul tau
si-am sa fac aerul racoros,
scoborand toate stelele jos.

Ai sa cunosti ca-i mama, dupa pace,
si dupa felul-n care totul tace -
durerea si grija de maine -
dupa mirosul de gutui si paine.

Ai sa ma stii si-ai sa zambesti dormind.
Eu, cand am sa vad soarele rasarind,
de teama sa nu ma fac roua si sa nu mor,
am sa-mi iau ingerii si-am sa zbor.

joi, 16 februarie 2012

Anunt...

... pentru cei inscrisi la giveaway.
Va anunt ca Nedeia a fost lipsita de internet pana astazi. De aceea abia maine se va face verificarea celor inscrisi la giveaway-ul aniversar.
Va multumim pentru intelegere si va dorim o seara frumoasa si calduroasa.

miercuri, 15 februarie 2012

The Power of Words

Va reamintesc ca mai aveti timp pana astazi la ora 24 sa va inscrieti la giveaway-ul meu aniversar cu produse LaNedeia.
Si va las cu un filmulet motivational despre puterea cuvintelor

luni, 13 februarie 2012

Movie time

Anul trecut prin decembrie circula o leapsa cu filme de nevazut care s-a transformat intr-o leapsa cu filme de revazut si care eu n-am mai ajuns sa o fac. Insa avand in vedere ca eu zilele astea sarbatoresc iubirea (da, si va sfatuiesc sa nu sariti pe mine) m-am gandit sa o transform intr-o lista de filme care le consider eu neaparat de vazut in doi, in perioada asta sau in orice alta vreme.
Eu doar va spun ca maine am program de filme de dragoste cu al meu sot :)
Nu conteza cum se numeste ziua cu pricina (14.02, 24.02, etc) conteaza ca este inca un moment in care prinsi in valtoarea asta a vietii ne hotaram sa ne indragostim si mai tare. O sa trec (deocamdata) peste faptul ca am doua restante, ca taxele comune au sarit de 500 lei si ca pe langa ferestre trage curent,
si o sa ne bucuram de o seara de cinemateca rontaind naut crocant, band ceai, etc, etc, etc... :)

Primul film pe lista mea Casa de pe lac
Nici ca se putea mai bine ca doi dintre actorii mei preferati Keanu Reeves si Sandra Bullock, sa joace in el. Povestea este croita frumos dar nu simplu, mesajul este profund si dovedeste ca dragostea trece dincolo de timp si spatiu. Casa de pe lac este intr-adevar o casa frumoasa asa cum imi doresc eu :) Nu va spun mai multe; va recomand doar sa aveti langa voi servetele, bratele partenerului si timp berechet dupa aceea ca sa "dezbateti" filmul

If Only pe care sunt sigura ca multi dintre voi l-ati vazut datorita povesti motivante. Te face sa traiesti fiecare scena intens, sa iti doresti cu adevarat sa pretuiesti timpul care il ai alaturi de persoana iubita. Muzica din film e foarte frumos aleasa. Vai ce-am mai plans si la filmul asta. Din nou: servetele, iubitul foarte aproape, time to debate :)
Nu ma pot abtine sa nu pun un link catre o scena muzicala din film :)

Kate si Leopold un film exceptional care imbina frumos comedia cu romantismul si care atunci cand l-am vazut prima oara atata am ras, si am ras, cel mai mult pentru ca in personajele principale ne vedeam pe noi doi.
me & my husband.
Leopold,(Hugh Jackman) un gentlemen desăvârşit, fermecator, mmm, nu mai zic nimic :)) ajunge cumva, in epoca asta si o cunoaste pe -imprastiata, as spune eu- Kate ( Meg Ryan) si de aici incolo secventele sunt asa de frumoase ca nu mai pot fi comentate. Pana la sfarsit am ras cu lacrimi :)

What Dreams May Come este iarasi un film care cred ca l-ati vazut deja mare parte dintre voi. Trairile personajelor, imaginile, muzica, efectele si Robin Williams fac ca povestea de dragoste sa fie una fermecatoare. Dureros de frumos cum spunea o prietena de-a mea. La sfarsitul filmului iti doresti sa ai puterea de a (re)crea totul in jurul tau si de a vedea dincolo de aparente. Da, servetele neaparat. prezenta partenerului, indispensabila. De vorbit, dupa film, n-o sa prea vreti. E bine de vizionat si daca sunteti singur. Face bine la sufletel.
Tot cu Robin Williams de vazut si Bicentennial Man


50 First Dates
Dupa atatea lacrimi se cuvine sa pun si o comedie romantica. Despre cum indragosteala iti da peste cap planurile de viitor sau ce ar face un barbat pentru femeia iubita zi de zi :)
Adam Sandler si Drew Barrymore se potrivesc perfect in rolurile acestea, dialogurile si fazele comice, decorul exotic, animale dragute. nota 10. Finalul e... nu va spun, ca plangeti
Va invit doar sa-l vedeti


Cu multa placere v-as fi spus mai multe amanunte despre filmele acestea dar ma abtin :) chiar vreau sa va fac curiosi sa le vedeti nu doar sa ascultati parerea mea despre ele. As mai vrea sa stiu ce filme imi recomandati voi pentru vazut in doi :)
Puteti sa imi lasati aici parerea voastra in comentarii sau puteti sa scrieti pe blogurile voastre.
De ce nu sub forma de leapsa ;)
Ia sa vedem pe cine lepsuim de data aceasta fara sa suparam:
Dia, Gabi, Simona, Raluca, MoniQ, Andreea, Butterfly, MariaB, Federova, Simona, Ralus, Loredana, Alexandra
Daca nu doriti sa scrieti pe blogul personal despre aceasta, puteti sa-mi lasati recomandarile voastre in comentarii.

Va multumesc ca m-ati urmarit pana la final si va doresc o seara frumoasa.
Eu ma duc sa fac o felicitare-scrisoare pentru al meu sot ;)

duminică, 12 februarie 2012

Concurs Libris pe Just4books


De doua zile sunt in convalescenta dupa sesiunea asta asa ca nu prea scot multe cuvinte :)
In schimb particip din nou la un concurs cu premii in carti; concurs pe care l-am observat inca din timpul sesiunii dar n-am apucat sa ma inscriu la el pana acum. George impreuna cu Libris au organizat un concurs care se termina chiar azi. Asa ca daca va grabiti mai prindeti locuri :) aici :)

sâmbătă, 11 februarie 2012

Giveaway surpriza de la Ami


Blogul lui Ami a implinit 1 an de zile
si sarbatoreste acest eveniment printr-un giveaway cu un cadou surpriza.
Daca sunteti curioase inscrieti-va aici.

vineri, 10 februarie 2012

Importanta iubirii

Azi am avut ultimul examen din sesiune. Stau asa in fata monitorului si parca nu-mi vine sa cred ca ochii mei nu mai citesc cursuri. Si inca nu stiu ce sa aleg sa fac in urmatoarele momente. sa ma pun sa dorm? sa ma arunc in vana? sa dau drumul la un film care l-am toooot amanat?
Pana ma hotarasc o sa pun aici un text valoros gasit intr-unul din cursurile care le aveam de citit pentru examen deoarece se potriveste perfect cu planurile mele de a transmite un anumit mesaj despre dragoste in saptamana aceasta cand se flutura tot felul de mesaje de dragoste.
Am ramas uimita sa-l citesc intr-o carte care (aparent) n-avea legatura cu dragostea; De fapt chiar asa incepe cartea:

~ ~ ~ ~ ~ ~
Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu inainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti.
Gabriel Garcia Marquez

In loc de introducere...
Vă propun o scurtă reflecţie pornind de la o poveste interesantă, auzită de la un om simplu care, deşi prezenta o dizabilitate severă, işi trăia cu demnitate viaţa de zi cu zi şi avea acea forţă interioară a caracterului care il făcea fericit şi impăcat cu propriul destin.

A fost odată o insulă unde trăiau toate sentimentele şi valorile umane: Buna Dispoziţie, Bogăţia, Orgoliul, Tristeţea, Inţelepciunea... şi, ca toate celelalte, Iubirea. Intr-o bună zi sentimentele şi valorile au fost anunţate că insula este in pericol să se scufunde. Imediat toate şi-au pregătit navele şi bărcile, căutand să plece cat mai repede. Doar Iubirea a rămas pană in ultimul moment. Cand insula era pe punctul să se scufunde, Iubirea a decis să ceară ajutor. S-a intamplat ca Bogăţia să treacă pe langă Iubire cu o barcă luxoasă. Atunci Iubirea, cu o voce sfioasă, ii zise:
- Bogăţie, mă poţi lua cu tine ?
- Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint in barca mea şi nu mai am loc şi pentru tine. Deoarece pericolul era din ce in ce mai mare, Iubirea s-a hotărat să ceară şi ajutorul
Orgoliului care se apropia intr-o superbă navă :
- Te rog, mă poţi lua cu tine ?
- Nu te pot ajuta, Iubire, răspunse Orgoliul, aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava.

In acele condiţii Iubirea a decis să apeleze şi la ajutorul Tristeţii, care tocmai se apropia de ea:
- Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
- Oh, Iubire, răspunse Tristeţea, sunt atat de tristă, incat vreau să stau singură. Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe acolo, dar era atat de mulţumită de sine, incat nu a auzit cand Iubirea o strigă neajutorată. Deodată o voce spuse:
- Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un bătran cel care vorbise. Iubirea se simţi atat de recunoscătoare şi plină de bucurie, incat, după ce au ajuns la ţărm, a uitat să-l intrebe pe bătran care ii este numele. Iubirea şi-a dat seama cat de mult ii datora şi intrebă Cunoaşterea :
- Cunoaştere, imi poţi spune cine m-a ajutat ?
- Era Timpul, răspunse Cunoaşterea.
- Timpul ? Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat ?
Cunoaşterea, plină de inţelepciune, ii răspunse :
- Pentru că numai Timpul poate fi in măsură să inţeleagă cat de importantă este Iubirea in viaţa noastră.

~ ~ ~ ~ ~

Cartea se numeste Sinteze de  psihopedagogie speciala- Alois Ghergut

joi, 9 februarie 2012

Clatite cu marar si ciuperci

Stiu ca am mai spus pe undeva dar nu mai stiu pe unde, ca de la revelion n-am mai gatit :) In afara de cateva smoothie-uri, ciocolata de casa si cartofi copti nu m-am indeletnicit cu bucatareala. Eu cand sunt in perioade din-astea de mare efort intelectual nu prea mi-e foame insa simt o maaaare atractie fata de chestii dulci. Marturisesc ca in cele 2 saptamani de sesiune am terminat 2 borcane de dulceata (de trandafiri si de nuci), 4 table de ciocolata (primite cadou), o tava de ciocolata de casa (facuta de mine), un borcan de miere cu nuca si susan + o sticla de 2 litri de must :)
Da, stiu ca am sarit calul dar chiar aveam nevoie. Vorba Ralucai, intru in sevraj daca nu imi satisfac pofta. Voi sa nu faceti ca mine. ati inteles?
Promit ca dupa ce termin sesiunea ma intorc la obiceiurile mele sanatoase.
Sa revenim la clatitele noastre, care le fac de 3 zile incoace la cererea celor 2 barbati care au bucatarit pana acum, sotul si fratele meu.


Cea care mi-a deschis pofta pentru clatite este Laura si provocarea ei de saptamana trecuta iar familia mea nu a zis nu la sugestia mea de a le face aceste bunatati de clatite.
Reteta mea e simpla, la ochi, modificabila dupa gustul si preferintele fiecaruia. Banuiesc ca toata lumea stie sa faca clatite.
Aluatul: Faina + apa minerala + ou + sare + marar verde tocat
Compozitia am lasat-o sa se odihneasca putin apoi am prajit clatitele in uleiul de cocos. Dupa ce l-em facut pe toate le-am lasat acoperite cu un capac sa se pastreze moi si calde.
Umplutura in felul urmator: ceapa tocata marunt + ciupercile brune spalate tocate marunt + o frunza de dafin le-am pus la inabusit intr-o cratita cu ulei si apa pana au scazut frumos apoi am adaugat cascavalul ras
Dupa ce am umplut fiecare clatita si am rulat-o am trecut la prepararea sosului
Sos de ghimbir: o bucatica de ghimbir ras + 4 catei de usturoi zdrobiti + kefir + ulei de masline/nuca/porumb + zeama de lamaie + sare + cimbru se blenduiesc impreuna si rezulta un sos ataaaat de buuun... pentru cine ii place ghimbirul bineinteles :)
Au fost foarte bune, ne-au placut tuturor, mi-era si mie dor de bucatareala. insa zilele care urmeaza iar iau pauza la experiente in bucatarie.

marți, 7 februarie 2012

Despre iubire

Dupa atata frig si ceata (proiecte si examene) astazi m-am gandit eu ca ar fi timpul sa imi reiau activitatea aceasta placuta de a scrie pe blog. Am atatea de impartasit cu voi incat mi-e greu sa aleg din toate cate le-am adunat intre timp.
Insa pentru ca suntem in saptamana in care se vorbeste foarte mult despre iubire am hotarat eu ca cel mai bine e sa va arat si voua ce text frumos am primit eu pe email de la fratele meu. Este un interviu cu Ovidiu Bujor, care arata exact parerea mea despre iubire, acea iubire in care eu cred.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
Despre iubire cu Ovidiu Bojor

Este academician, farmacist de renume si autor a zeci de carti si tratate de fitoterapie. Alpinist incercat in Himalaya si iubitor al lumii plantelor in toata profunzimea ei, Ovidiu Bojor e si un exemplu de viata. Are aproape 87 de ani, un tonus de invidiat si-un zambet care incalzeste inimi. Secretul lui? O iubire mare cat soarele, veche de 52 de ani

- Se sopteste pe la colturi ca aveti o casnicie de invidiat.
Domnule Bojor, povestiti-ne, va rugam, cum ati cunoscut-o pe sotia dvs.

- Ne-am cunoscut cand eram studenti, in trenul Bucuresti - Gheorghieni. Eram responsabil cu sportul, la Comitetul Sindical al Facultatii de Medicina din Bucuresti si organizasem o excursie, cu studenti si profesori, in Muntii Suhard, la schi. Plecaseram toti, cu un tren personal, de noapte. Nu erau multe locuri de dormit, asa ca in compartiment i-am lasat pe ceilalti sa doarma pe locurile de dedesubt, iar noi doi ne-am suit, ca niste alpinisti, tocmai... in plasa in care se puneau bagajele. Acolo, la inaltime, am povestit jumatate de noapte si am si adormit la un moment dat. Cand am ajuns insa la cabana, si toti au fost repartizati in camere, s-a dovedit ca eu am ramas fara pat. Asa ca fetele m-au luat in dormitorul lor. Eram eu si opt fete, ca un sultan cu opt cadane. Nu m-au lasat pana nu mi-au legat un turban pe cap, iar ele si-au legat cearsafuri albe. (rade) Atunci s-a nascut frumoasa poveste de dragoste dintre mine si Mioara. Ani de-a randul apoi am tot urcat pe culmi amandoi. Eu ma ocupam si cu cartarea muntilor. Plecam si, cate sase, sapte zile, nu intalneam picior de om. Jumatate din Carpati i-am facut impreuna.

- Ati implinit, nu de mult, 50 de ani de casnicie. Cum e dragostea la varsta asta?

- E o dragoste platonica, frumoasa, tandra si inteleapta. E o iubire foarte spiritualizata. Acum doi ani, am sarbatorit nunta de aur la Manastirea Pangarati, o cetate din secolul 14, din judetul Neamt. O prietena foarte buna de acolo, Iulia Barbu, care a vrut sa fie si nasa noastra, a organizat totul absolut minunat. Am avut 25 de invitati. S-a facut o slujba frumoasa, in biserica, si apoi am fost la masa. Au fost clipe extraordinare, care ne-au inaltat spiritual, ne-au facut sa continuam drumul nostru cu fruntea sus, cu bucurie si totdeauna cu fata la lumina. La varsta noastra, e mai important ca oricand sa mergi cu fata spre lumina, spre bucurie, spre Dumnezeu.

- Ati gasit in toti anii acestia reteta unei casnicii care sa nu schiopateze?

- Secretul sta ascuns in anii de dinainte de casnicie. Eu le recomand tuturor sa nu se aprinda la prima scanteie Si sa fie prieteni- doi, trei, patru ani inainte.Sa nu se arunce intr-o valtoare pasionala, din care nu se alege nimic. In anii acestia de prietenie, se verifica totul si se calmeaza toate conflictele: diferentele financiare, ca unul are mai multi bani, ca altul are mai putini, ca unul e mai cheltuitor, ca altul e mai dezordonat sau mai incapatanat, si asa mai departe. La fel si cu cele intelectuale si spirituale. Noi, inainte sa ne casatorim, ne-am si certat, ne-am si despartit, pana ce am lamurit absolut toate lucrurile intre noi. Eu eram o fire mai iute, un scorpion ardelean mai agresiv, ea era mai blanda, mai intelegatoare. Casatoria, sa stiti, nu rezolva asperitatile, ci le accentueaza. De aceea, cand intri in ea, iubirea ta trebuie sa fie limpede si curatata, nu tulbure si maloasa. Casnicia nu se face cu gandul ca unele lucruri se rezolva pe parcurs. Casnicia e un pas definitiv, care nu trebuie facut in pripa, ci cu seriozitate. Daca ai luat drumul asta, trebuie apoi sa-l urmezi cu devotament, concesie si intelegere permanenta pentru cel de langa tine. In epoca moderna, casniciile esueaza adesea, pentru ca s-au estompat foarte mult preludiile. Preludiul e foarte important in dragoste. Asteptarea e cea care face lucrurile sa creasca, le umple de mister si de farmec, le da greutate. Astepti, cu emotie, sa afli daca femeia pe care o placi va fi tandra sau jucausa, daca va sti sa te mangaie.

Cand aveam 14 ani, am plecat la pescuit pe valea Bistritei si am poposit sa dormim la unul din cei unsprezece frati ai familiei Chirileanu (fratele cel mare a fost editorul operelor lui Ion Creanga). In seara aceea se adunasera acolo vanatori si pescari sa-l asculte pe scriitorul Mihail Sadoveanu.

Imi aduc si acum aminte cum povestea cu vocea lui groasa si leganata: "Mai, copii, maaaaai, sa stiti un luuuuucru: la pescuit, la vanatooooare si in draaagoste, preliminariile sunt totul!". (rade)
Ai tras glontul, ai doborat caprioara! Actul sexual, in sine, reduce totul la nimic. Mai ales ca dupa aceea, in loc sa mai stea sa-si mangaie sotia, sa o copleseasca de afectiune, cei mai multi se intorc pe spate si sforaie.

- Totusi, de-a lungul unei casatorii, oamenii se schimba, nu mai traiesc emotia de la inceput, ca atunci cand si-au jurat credinta. Prietenia preliminara nu garanteaza mereu fericirea.

- Oamenii nu se schimba fundamental, ei raman aceiasi, ce se schimba sunt niste preocupari exterioare. Iar daca intr-adevar se schimba, raceala care apare e cel mai adesea din vina amandurora, ca n-au stiut cum sa hraneasca focul de la inceput si ca focul lor nu a avut si suport spiritual, in credinta. Oamenii ii acuza pe ceilalti ca s-au schimbat cand, de fapt, ei asa fusesera dintotdeauna, doar ca valvataia de la inceput i-a orbit. Si apoi se trezesc ca nu le mai place de cel pe care si l-au ales si incearca sa-l modifice dupa gustul lor. Asta e semnul ca lipseste iubirea adevarata. De aceea, repet, nu-i decat o solutie: deschideti bine ochii, inainte sa va legati la cap.

"Vibratia iubirii rezista si in moarte"

- Ce e de facut cand incep sa apara conflictele, cand intre soti intervin raceala si tradarea?

- Daca ai neglijat preludiul casatoriei, conflictele apar mai mult ca sigur!
Noi, in 52 de ani de casnicie, nu ne-am certat niciodata! N-am avut nici un conflict. Stiu ca pare greu de crezut. Am functionat numai pe concesie si intelegere reciproca. Dar pot intelege ca se intampla la altii si ca viata devine atunci insuportabila. Eu sunt pentru separare, nu pentru divort! Tu mergi pe calea ta, eu merg pe calea mea. Dar nu cu scandal, nu cu certuri, nu cu suferinta. Astepti si cugeti in liniste si tihna, vorbesti totul cu calm, fara nervi, iar despartirea sa fie in luciditate. Apoi, daca se ajunge la tradare, e si mai trist.
Libertatea e una, libertinajul e alta. Si libertinajul calca libertatea. De la tradare incep sa se strice toate.

Se sfarma si increderea, si misterul, si bucuria. Unii o fac pentru ca sunt inconstanti si in viata de zi cu zi, pentru ca se lasa foarte usor prada placerii si nu au suportul afectiunii spirituale, pentru ca sunt obisnuiti sa consume, nu sa daruiasca. Altii, pentru ca nu se potrivesc din punct de vedere sexual. Nu-i poti lua omului dorinta de mai bine, de o legatura mai stransa, de o intimitate mai profunda. Va cauta intotdeauna ceva mai adevarat, care sa-l implineasca mai adanc, care sa-i acopere golul pe care il are. Trebuie sa avem rabdare sa gasim pe cineva din acei 5% din oameni care gandesc la fel cu noi. In toata istoria civilizatiilor, oamenii nu au avansat prin gloata, prin turma, ci prin unicitate, prin singularitate. Apoi, nu suntem numai creier, nici doar spirit, nici doar trup. Suntem toate trei si avem nevoie in egala masura de toate trei. Fara una dintre ele, nu e intalnirea adevarata! Si va spun eu ca nu e minciuna, intalniri din astea chiar exista.

- Credeti ca e importanta potrivirea sexuala intre doi oameni?

- E foarte importanta! Face parte din natura umana. La toate animalele exista o perioada de rut, primavara sau toamna. Noi nu avem o asa perioada. Pentru ca noi, oamenii, dincolo de perpetuarea speciei, in lupta aceasta acerba pentru existenta, avem nevoie si de relaxare. Iar actul sexual e una din cele mai frumoase si mai depline desfatari. Dar sexualitatea nu e totul. Ca dovada ca atunci cand inaintezi in varsta si ea se stinge, ramane caldura acumulata a dragostei din toti anii de dinainte, e ca un cont in care ai facut economii. Raman tandretea, atingerile, mangaierile, luatul in brate si vibratia aceea profunda a unei iubiri care va rezista si in moarte. Pentru ca doua suflete care se iubesc se vor iubi la fel si dincolo. Viata adevarata nu e aici. Viata adevarata incepe de-abia dupa moarte. Iar eu sunt convins ca si acolo voi fi cu Mioara de mana.

- Ati avut, cu siguranta, si momente de cumpana. Cum mai poti pastra taina dragostei, cand viata te pune in situatii dificile?

-Daca trebuie sa treci un rau mare si involburat peste o punte foarte ingusta si il treci tinandu-te de mana cu celalalt, ajungi dincolo cu bine si ai cu cine sa te bucuri ca ai infruntat provocarea. Daca fiecare trece puntea singur, riscurile sunt si ele impartite. Se va simti fiecare lasat la greu, fiecare il va acuza pe celalalt, frustrarea va creste si o mare singuratate isi va face cuib intre ei. De dezamagire, vor impartasi tot mai putine lucruri, vor ajunge dincolo fiecare pe cont propriu, nu vor mai avea motiv sa se bucure si nici chef de vorba, o vreme vor mai merge poate alaturi, dar apoi fiecare va lua alt drum.

Si noi am avut foarte multe momente dificile de trecut. N-am fost o familie bogata. Tatal meu, desi fusese profesor de Stiinte Naturale (avusese doua catedre), a pierdut tot. Toata averea noastra a fost nationalizata. Socrul meu era mecanic pe locomotiva cu aburi. La inceput, de exemplu, cand Mioara era inca studenta, locuiam intr-un apartament din acela colectiv stalinist, alaturi de alte trei familii, cu baie comuna si toaleta comuna. Si am hotarat sa strangem bani, sa depunem la primarie, ca sa primim casa cu ajutorul statului. Au fost ani grei, in care ne-am rupt de la gura distractiile, placerile. Dar am ramas uniti, nu ne-am dezbinat. Mai tarziu, cand eu am devenit consilier si expert pentru dezvoltare industriala al Natiunilor Unite, in Katmandu, ca sa pot definitiva ultima faza a unui proiect de constructie a primei industrii farmaceutice pe baza de plante medicinale din flora nepaleza, a trebuit sa locuiesc acolo doi ani de zile. Baiatul meu era mic, avea 12 ani, nu puteam sa ma vad cu familia decat o luna pe an, cand ma vizitau ei acolo. Ne era foarte dor unuia de celalalt. Dar cand legatura spirituala e puternica, nici distanta nu te poate indeparta. Nu casnicia e grea, viata e grea! Si fiecare trebuie sa invete sa-si duca crucea. Efortul depus in viata asta nu ne coboara, ne face mai puternici, ne purifica, ne ajuta sa gasim in noi resurse continue, sa devenim mai buni, mai creativi. Totul e sa nu intri in starea de depresie, de deznadejde, de indiferenta. Sa suferi cu speranta, cu credinta, ca numai atunci suferinta are un folos. Exista si o ruga care mie imi e foarte draga:

"Doamne, fa din suferinta
pod de aur, pod inalt.
Fa din lacrima velinta
Pentru un pat afund si cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din cadere - scari si trepte
Pentru un urcus alpin

Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier
Fă din fiecare rană
O cădelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru
Si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
Si fă zâmbet înţelept."
- Metanie (versuri Radu Gyr)

Sa nu uitam ca viata noastra e un urcus pe munte. Cu cat urci mai sus, cu atat orizontul se largeste si cuprinzi din ce in ce mai mult.

"Dragostea este un miracol. Casnicia, nu"

- Exista gesturi care pot inalta o iubire si pot s-o coboare?

- Orice gest care izvoraste din dragoste, din adancul sufletului, ridica iubirea. O pietricica, o frunza, un avion de hartie pe care il daruiesti cu toata dragostea e impregnat de tine. Altminteri, poti darui cadouri scumpe, golite de orice semnificatie. Mi s-a intamplat de multe ori sa nu am bani, si cand coboram de pe munte, sa aduc o floricica mica, presata, sau o crenguta inflorita. Primavara, ii aduceam Mioarei liliac de munte. Liliacul de munte e destul de rar in muntii nostri. E mov si alb, mai mic decat cel obisnuit, infloreste cand inca e zapada, nu are frunze, apar doar florile, in schimb ii simti parfumul de la o suta de metri. La inceputul verii, ii aduceam rododendron inflorit. Mai tarziu, aparea ghintura cu flori albastre. Dragostea e un miracol lasat de Dumnezeu pe pamant. Dar casnicia nu e un miracol. O casnicie fericita e o armonie care se cladeste in fiecare an, caramida cu caramida. Trebuie continuata pana la ultima clipa a vietii.
E o constructie, nu e o joaca. Nimic nu e dat de la sine.

"Lipiti-va de oameni bogati spiritual" .........................!

- Vorbeati la un moment dat de suportul spiritual. V-a ajutat credinta pe care o aveti amandoi in Dumnezeu?

- Credinta in viata vesnica esecretul oricarei iubiri si secretul tineretii la orice varsta. Cred in tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o tine de intelegerea vietii ca o piramida in varful careia se afla Dumnezeu. Eu nu sunt religios, dar sunt foarte credincios. Crezul meu, spre stupefactia multora, se opreste brusc.

"Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute." Punct. De aici incolo incepe religia. Pe Dumnezeu l-am simtit de zeci de ori, la marile inaltimi, acolo unde nu eram decat eu, El, bolta instelata si linistea universului. L-am mai simtit cu adevarat aproape in Himalaya, la ultima mea expeditie, in 1985, cand urcam varful Ganesh Himal (7300 m), Muntele Sacru, Lacasul Zeilor. Am fost primul european caruia i s-a dat voie sa patrunda acolo. Am dormit in cort, la baza muntelui, la 5000 de metri. M-am trezit noaptea pe la ora doua, cerul era plin de stele si luna plina. La noi nu se vede asa ceva, cand luna e plina, stelele se estompeaza. Am luat aparatul, l-am pus pe trepied si am facut o fotografie lenta. Am lasat zece minute diafragma deschisa. Cand am developat-o, se vedea in ea tot universul: stelele care erau aproape de centrul obiectivului erau puncte, cele care erau aproape de margini iesisera raze. Am pierdut fotografia la o expozitie, dar o am vesnic in minte. Pentru ca atunci am inteles ce inseamna divinitatea, fuga aceasta dupa cunoastere si perfectiune. Pe masura ce ajungi mai aproape de Dumnezeu, si El mai face un pas inainte. Si devenirea ta e continua. Apuci o cale care nu se epuizeaza niciodata, te creeaza si te innoieste continuu. La fel e si in iubirea adevarata. Nu-l poti epuiza pe celalalt, decat daca vezi din el doar exteriorul, daca divinitatea din el ti-e indiferenta. Atunci cand pornesti impreuna la drum, descoperi in fiecare zi alte frumuseti, alte bucurii, alte valori, care nu te despart de celalalt, ci te unesc si mai tare. Peste flacara aia a dragostei de la inceput se adauga intelegerea, prietenia, iubirea.

Exista trei mari virtuti: credinta, speranta, iubirea. Cand le ai pe toate, evoluezi spiritual alaturi de celalalt. Si atunci e splendid!

- Traim o epoca in care totul pare posibil, dar avem tot mai putine modele si suntem tot mai dezorientati. Poate de aceea si casniciile esueaza!

- Tinerii au nevoie de modele. Eu insumi am avut trei mentori, de la care am invatat lucruri esentiale. Primul a fost doctorul Victor Bojor, fratele tatalui meu, de la Gherla, Episcop de Cluj. Al doilea a fost parintele Suciu, de la Targu Mures, preot tanar si filosof, ajuns Episcop, a facut puscarie comunista si a fost asasinat in Sighetul Marmatiei. De la ei am inteles cat de important e sa-ti traiesti viata in vecinatatea lui Dumnezeu. Cat de important e sa nu uiti ca in spatele tuturor lucrurilor care ne inconjoara, in spatele tuturor fiintelor, se afla El.

Bucuria de-a trai n-are varsta. Ca cel mai important lucru e sa iubesti si ca bucuria nu vine decat prin iubire. "Dieu donne a ceux qui se donnent". Dumnezeu daruieste celor care se daruiesc! O vorba pe care o stiu de la monseniorul Ghika, cel de-al treilea mentor spiritual al meu. Cunostea opt limbi, stia biologie, chimie, medicina. Era dotat cu toate calitatile si virtutile si era foarte credincios. Eram surprins sa ascult de la el niste lucruri formidabile, despre sufletul plantelor, despre afectiunea lor, despre o spiritualitate care exista in natura, la orice nivel. Imi vorbea despre terapia florala, despre energiile plantelor si despre comunicarea spirituala intre floare si om, lucru pe care il intuise in vremea aceea doctorul Edward Bach, care instituise terapia florala. Oameni ca ei au dus lumea inainte. Trebuie sa intelegem ca nu mai avem prea mult timp pentru evolutie. Suntem pe buza prapastiei, lumea sta sa se prabuseasca moral, etic si spiritual. Lipiti-va de oameni bogati spiritual! Si ancorati-va in franghiile puternice ale iubirii si credintei, in valorile adevarate si neschimbatoare ale vietii.
Si nu mergeti chiar la marginea prapastiei, veti vedea de departe cum multi vor incepe sa cada.

- Daca inchideti ochii cateva secunde, si va ganditi la iubirea pe care ati trait-o, ce imagine va vine in minte?

- O vad pe sotia mea, care e de o delicatete si de o finete deosebite. O vad tinandu-ma de mana, in vacantele noastre. Nu le-am intrerupt niciodata. Si anul acesta am fost la Vatra Dornei, am fost la Balcic si acum vom pleca la Malaga, in Spania. Ii vad gesturile ei de tandrete, grija pentru sanatatea mea, pentru ce pun in farfurie, ingrijorarea pentru excesele mele de scorpion, o vad cu cat drag ma tempereaza. Si ii vad lumina iubirii din ochi.
~ ~ ~ ~ ~ ~

miercuri, 1 februarie 2012

Giveaway aniversar

Precum spuneam blogul meu tocmai a implinit 1 an. nici nu stiu cum a trecut timpul. Parca atat de multe lucruri am facut intre timp, atat de multe am invatat, si atat de mult m-am bucurat ca as putea scrie o carte :)) dar mai astept.
Va multumesc tuturor care ati fost alaturi de mine si n-am vrut sa va zic dar am o surpriza pentru voi :)
Maine am un examen greu asa ca azi nu vorbesc prea mult si dau drumul la un giveaway frumos.
Sponsorul acestui giveaway este Nedeia o mamica creativa si indrazneata care am cunoscut-o anul trecut pe forumul super-parinti, Am ajuns sa ii admir munca si produsele care sunt prezente nu doar pe blogul personal ci si pe Breslo.
Eu folosesc balsamurile ei de buze despre care am scris aici. Nedeia ofera ca premiu un balsam de buze "Buttercream", un sapun "Sea Grapefruit" si o reducere de 5% la prima comanda personalizata.


Regulile sunt urmatoarele
1. Like pagini facebook La Nedeia
2. Abonare la blogul http://lanedeia.wordpress.com/ - butonul Sign me up!
3. Postare separata pe blogul personal cu poza si link activ catre acest giveaway sau share pe facebook (ptr cine nu are blog)
4. Comentariu aici in care mentionati numele cu care ati dat like, adresa de abonare & linkul catre postarea voastra.

Giveaway-ul este valabil doar pe teritoriul Romaniei si expira in 15-02-2012
Castigatorul va fi extras cu random.org
Sper sa va placa premiul si sa va inscrieti in numar mare.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...