Marsupi Plus = un port-bebe excelent

Nu stiu cati dintre voi sunteti familiarizati cu purtarea bebelusilor, insa si pentru cei care stiu si pentru cei care nu, sper sa va fie de folos postarea aceasta.
Va prezint mai jos experienta mea cu marsupi plus, port-bebeul care l-am castigat la campania de testate organizata de adelle.ro

Dupa cateva telefoane a ajuns curierul cu marsupi plus exact cand amandoi copiii mei aveau febra 39 si amandoi vroiau in brate. Cand a intrat pe usa baiatul cu pachetul, a ramas uimit de capacitatea fiica-mii de a-l impinge pe frate-su de la mine din brate. Am semnat repede si de-abia am asteptat sa-l desfac. Nici nu mai aveam maini sa ma ocup de toti. Si, hotarata sa rezolv problemele in ordine, dupa ce le-am introdus supozitoarele aferente fiecaruia, m-am pus sa ma uit pe pliantul cu care a venit marsiupiul.
O idee foarte buna cu instructiunile din pliant, ca la momentul ala chiar nu aveam cum sa aflu din alta parte montarea, cu amandoi copiii agatati de mine. Aveam niste emotii de nu-mi venea sa cred. Montarea marsupiului a fost usoara, mai mult mi-am facut eu griji decat era de legat. Simplu, simplu de tot. Scaiul s-a pris repede, greseala mea a fost ca am prins centura pe solduri si nu pe mijloc. Mi-am dat seama ca nu-i ceva bine de-abia cand am incercat s-o pup pe Gloria pe frunte si era prea jos. L-am desfacut din nou in timp ce cantam ca sa le acopar glasurile (al ei ca o dau jos din brate, al lui ca vroia si el in brate), si in timp ce la interfon suna iar cineva. A2a oara l-am prins mai sus, mai bine, si am si prins capsele de la clapeta. Ce sa va spun ca a adormit in cateva secunde printesa mea fara sa se mai oftice ca il tineam si pe frati-so in brate.
M-am dus asa sa deschid usa prietenei mele care a ramas mirata de posibilitatile mele de a cara 2 copii. I-am spus in cateva cuvinte ca "de vina" este purtatorul care-mi da posibilitatea sa fac asa ceva. In timp ce vorbeam cu ea a adormit si baietelul meu asa ca l-am lasat pe pat si am ramas doar cu Gloria prinsa de mine ca nu-mi venea s-o dau jos asa de bine statea acolo. Sa ma credeti ca a dormit 2 ore in marsupi, timp in care eu m-am apucat de facut pasta de linte - deci am lucrat cu blenderul si nu s-a trezit de la zgomot- si am preparat niste chiftelute de orez. Cele 2 ore cat am trebaluit prin bucatarie mi s-au parut mult mai putin. De-abia am asteptat sa se trezeasca ca s-o leg si pe sold. Cand in sfarsit s-a trezit a ridicat ochii spre mine si mi-a zambit. Ii trecuse febra si zambea toata la mine. Vreau sa va spun ca in cele 2 ore cat am facut treaba nu m-a durut deloc spatele, n-am simtit nici o jena si am fost foarte linistita ca i-am simtit inimioara si respiratia.

Ieri am reusit s-o pun pe sold. Ce m-am mai amuzat. De cand vroiam s-o port asa; si cu wrapul desi am incercat de cateva ori nu-mi iesea chiar bine. Iar ce-i mai minunat e ca am si alaptat-o din pozitia asta. Imi venea sa ma dau peste cap de bucurie, nu alta. Radeam incontinuu prin casa si ma tot uitam in oglinda sa vad ce faine suntem. Eram asa de incantata de parca eu l-am inventat. Asta mi se mai intampla cand vad anumite filme sau citesc anumite carti, ascult anumite predici si am sentimentul acela euforic ca as fi putut chiar eu sa inventez asa ceva. Da, stiu ca am o parere foarte buna despre mine :)

Ieri am crezut ca sunt la apogeul rabdarii (daca exista asa ceva). Eram obosita, nedormita, nemancata, copiii agitati, plangaciosi, imi varsasera medicamentele nu mai stiam cum sa rezolv problemele. Stateam in pat cu amndoi catarati pe mine, framantandu-mi mintea. Imi doream asa de mult sa adoarma macar unul dintre ei, sau amandoi, sau toti 3. Aveau amandoi febra si mai aveam un singur supozitor. Am izbucnit in plans si eu cu ei. Imi venea sa urlu, de fapt urlam dar nu se auzea. Nu stiu acuma ce-mi doream mai mult: sa ma ascund intr-o groapa adanca, sa fug departe intr-o padure, sau sa ma transform intr-un vultur si sa-mi iau zborul. In timp ce baietelul meu imi stergea lacrimile am realizat cat sunt de daramata. De zburat n-aveam cum, groapa nu era in raza de acoperire, padurea nici atat, asa ca mi-am luat copiii in brate si i-am dus in baie unde ne-am spalat moacele toti, am folosit supozitorul pe baiat iar pe fata am pus-o in marsupi+ intr-o o pijama neincheiata, direct pe pielea mea si cu sosetele umede. Inca o data am simtit ca parca se monteaza singur fara sa ma efortez. Cu toate ca copila era agitata si se misca intr-una nelinistita, am pus-o usor si am lipit-o de mine rapid fixand bretelele strans pe spatele ei. Nu stiu ce ma faceam daca aveam de infasurat/desfasurat/legat/innodat. Ce-mi place e ca forma si sistemul de prindere face ca copilul sa faca parte din mine. :)
Mi-am luat o geaca care ne incapea pe amandoua si am iesit toti afara. Am iesit plangand (doar eu) in parc si ne-am pus pe banca la soare, ignorand privirile unui cuplu care era pe banca vecina. Cred ca era ciudat sa vezi pe vremea aia frumoasa o mamica cu ochelari de soare si geaca din care iesea capul unui copil si cu altul intins pe genunchi. In catva timp zana mi-a adormit iar printul s-a pus sa culeaga floricele si pietricele. Parca si soarele ma imbratisa si ma alinta. Plangeam iar, dar de data asta nu de disperare ci de usurare si multumire.
Cand m-am ridicat sa ma duc dupa baiat la nisip sa-i verific temperatura o mamica a observat ca am un copil sub geaca si nu-l tin cu mainile. M-a intrebat cum il tin si daca nu-i periculos. I-am aratat cum sta zana mea si doarme, explicandu-i contextul. I-am descris procedeul de prindere neputand sa-i arat prea mare lucru deoarece aveam geaca fara nimic pe dedesupt ca sa fim piele pe piele cu fiica-mea. care ii scazuse fabra intre timp. Nu stiu daca am convins-o despre metoda de purtare sau metoda de scadere a febrei, dar inainte sa plece mi-a spus ca-s o mamica curajoasa. Vaaai ce bine m-am simtit. Imediat m-am vazut cu alti ochi. Parca pana atunci nici n-aveam ochi ptr mine; decat pentru cei din jur si pentru rezolvat de situatii. Pentru mine, eventual sa-mi plang de mila. Asa ca, desi imi venea sa arunc geaca de pe mine, m-am multumit sa-i deschid doar fermoarul un pic mai mult si m-am pus si eu in nisip cu fiul meu sa facem o autostrada :)

Ieri m-am internat cu copiii in spital. Printre lucrurile care le iai de obicei in bagaj am bagat si marsupi plus. Am zis ca daca tot sunt in perioada de testare sa-l testez peste tot pe unde ma duc. Nici nu stiam eu cat imi va fi de folositor aici.
Dupa o ora de la internare trebuia sa mergem la pus flexule si la recoltat analize intr-o sala la marginea coridorului. Amandoi plangeau asa ca pe fata am pus-o in marsupi si pe baiat l-am luat de mana. Drumul pana acolo l-am facut rugandu-ma. A trebuit sa asteptam la usa deoarece era o urgenta inaintea noastra; timp in care noi am dansat in jurul unei masute verzi - masuta pe care fiul meu vroia s-o luam in salon la noi :) I-a trecut tot cheful de masuta din momentul in care am intrat in sala. dar asta nu-i de povestit. Drumul inapoi la salon l-am facut cu amandoi in brate si nici nu i-am mai dat jos nici in salon pana au adormit. Nu stiu cum ar fi fost toate astea ieri fara posibilitatea de a o purta pe fata in marsupi+ si avea mainile libere ptr baiat.

Azi dedimineata am facut din nou drumul la sala cu pricina pentru alte analize; de data asta cu mai multe zbierate si fara dansat in jurul mesei. Asistentele eu ramas uimite de cat de usor o manevrez pe fata in marsupi.
Am mai facut un drum cu amandoi pentru raze asa ca din nou am defilat cu purtbebeul pe coridoare. Un doctor indian s-a aratat interesat de noi si a venit de s-a uitat la fata si la purtator. A zis ca e ok s-o port asa si a plecat repede.

De 2 zile n-am mai iesit cu fata afara din salon insa azi dupa ce-am fost sa-i schimbe flexula am intrat in vorba cu cateva mamici despre purtarea copiiilor si despre alaptare. spre surprinderea mea niciuna n-a fost dornica sa probeze marsupi plus pe copilul ei; desi unele aveau copii de cateva luni, altele copii peste un an, nu au vrut niciuna sa-l incerce. De fapt nu mijlocul de purtare era baiul ci purtarea in sine. Nu erau de acord cu purtatul la fel ca si cu alaptatul, dar despre alaptare o sa vorbesc alta data.

De dimineata am aflat ca maine plecam acasa asa ca azi dupa somnul de pranz am iesit cu copiii pe coridor ca sa mai vorbim cu celelalte mamici. Am dansat din nou in jurul mesei verzi cu mai multi copii; de data asta am facut hora. ce-mi pare rau ca n-am dat cuiva sa ne faca poze :(
Gloria radea de numa-numa la mine in parsupi iar Gabriel era fericit ca se joaca cu copiii si tot imi zicea ca sa-i luam acasa. pe toti :)

Acum ca recitesc toate astea imi dau seama ca un ajutor important am gasit in marsupi in spital. Nu ca nu m-as fi descurcat fara el, ca doar au mai fost si alte mame cu doi copii; dar faptul ca l-am folosit mi-a largit posibilitatile de a-mi petrece timpul cu copiii si mi-a facut treaba mai usoara. Am avut mainile libere, am putut sa-i impac pe amandoi, mi-a distribuit greutatea fetei uniform fara sa simt tensiune in coloana, cand m-am grabit am pus-o si am dat-o jos repede; si in situatiile fericite si in cele mai putin fericite m-a ajutat sa ma descurc mai bine.

Cand am ajuns acasa si am iesit in parc cu ei parca eram pe alta lume.
Am facut si poze ca sa imortalizez momentele. In parc am cunoscut un tatic care isi purta si el bebelusul intr-un wrap elastic facut de o cunostinta insa nu mi-a dat voie sa-i fac poza. I-am spus despre marsupi insa a zis ca el e foarte multumit de wrap deocamdata. Wrapul se cam lasase dar a promis ca va rezolva situatia.

Am incercat s-o port si in spate insa nu i-a placut. Eu am parul cret si lung si oricum mi-l prindeam tot o incomoda. Si parca nici mie nu mi-a placut sa n-o pot vedea. Poate cand creste mai mare mai incercam.

Va doresc la toti o zi frumoasa de sambata. Pentru mai multe informatii despre purtarea bebelusilor aici
Multumesc pentru ocazia de a-l incerca. Chiar vreau sa am si eu unul.