Looking Back

Alaptarea dupa cezariana - I

Saptamana trecuta cand am aflat subiectul propus de Roxana pentru luna aceasta am stiut ca voi avea  mult de scris si in mintea mea deja prindea contur articolul acesta. Insa cu fiecare zi care trecea se adunau si motivele pentru care sa nu-l scriu, motive pentru care sa nu imi mai rascolesc amintirile.
Cineva spunea odata ca oamenii se uita inapoi in trecutul lor doar pentru a-si plange de mila sau pentru a se lauda; una din astea doua. Insa eu cred ca noi chiar avem nevoie sa ne intoarcem din cand in cand intr-un anumit trecut pentru a ne intelege mai bine,  pentru a recunoaste o anumita transformare in noi sau pentru a ne descarca de inca o parte din povara acumulata si acoperita de multe straturi de resentimente, vinovatie sau negare. Si in ceea ce ma priveste a fost o perioada destul de mare din viata mea in care evocarea trecutului si dezlantuirea amintirilor era singura metoda de supravietuire 

Pentru mine a vorbi despre alaptarea dupa cezariana (de fapt dupa 3 cezariene) ma duce involuntar cu firul povestii mult mai inainte de nastere, la perioada graviditatii care, spre regretul meu, in contextul vietii mele de atunci, nu i-am stiut insemnatatea. Am fost luata pe sus de o viata care nu mi-am dorit-o si m-am trezit in mijlocul ei fara skillurile necesare ptr ai face fata. Stiti acele expresii "daca ar fi fost altfel.." in care recompunem niste scenarii, sa le spunem, favorabile? De fapt nu facem decat sa strigam din tot sufletelul nostru chinuit ca viata e nedreapta si ca undeva a avut loc o eroare. Sufletelul meu si-a facut cunoscut mult timp strigatul, in felul acesta cautandu-si eliberarea. Si daca acum este impacat cu viata, este pentru ca a strabatut un lung drum al vindecarii. inca il strabate si in tot acest proces se transforma si se innobileaza.

Precum spuneam, cu prima mea sarcina nu am realizat importanta a ceea ce reprezinta graviditatea. Acum, cand privesc in urma si scriu aici, daca nu as simti aceasta durere surda in plex si nodul din gat, as avea impresia ca vorbesc despre o alta persoana, straina mie. O persoana care stia despre nasterea de copii doar ceea ce vedea in filme, si anume ca dureaza cateva minute, timp in care femeia depune putin efort,  transpirand, tipand si scremanduse, dupa care isi ia bebelusul in brate linistita si fericita. Da, asa credeam si asta asteptam sa mi se intample si mie. Tocmai de aceea in noaptea in care mi s-a rupt apa acea verde si o infiermiera incerca sa ma convinga sa merg la sala de operatii pentru a mi se face cezariana, m-am panicat si am luat-o la fuga pe coridoare cu un ciorchine de strugure in mana strigand ca eu vreau sa fiu lasata acasa si sa nasc altadata. Eram o copila speriata, careia nimeni nu i-a spus ca avea placenta previa, prezentatie pelviana, ca era importanta odihna si suprevegherea atenta, si mai ales ca nu trebuia sa fiu lasata pana la acea data cu copilul in mine. 

Era ora 23, se schimba tura, nici nu mai stiu cum am ajuns intinsa pe o masa, un asistent (cred eu) imi spunea o poveste in timp ce-mi punea o perfuzie in brat iar eu il rugam sa aiba rabdare cu mine, sa imi spuna clar cand trebuie sa imping si cand sa respir pentru ca eu vreau sa nasc usor si repede. Si n-am mai vazut decat lumina aceea de deasupra.
M-am trezit cu dureri ingrozitoare, nu stiam ce se petrece, si credeam ca de fapt atunci ma duce sa nasc deoarece simteam cum ceva in burta mea se misca cu putere. Cand mi s-a spus ca bebele e bine si a fost dus la neonato iar eu  trebuie sa ma odihnesc am realizat de fapt ce s-a intamplat. Am izbucnit in plans pe langa faptul ca imi venea sa vomit si sa urlu de durere. Parca eram intr-un vis dureros.
Stateam intinsa in pat cu o greutate rece pe locul operatiei si ma simteam ca si cum as fi fost mintita. Mi se parea ca mi se facuse o nedreptate si vroiam sa vina cineva sa-mi explice ce-au facut cu mine si cu copilul meu. Asistenta a venit si mi-a facut un somnifer iar eu nu vroiam sa adorm. Aveam impresia ca este un complot impotriva mea de nimeni nu imi aduce copilul sa-l vad. Am adormit plangand incercand sa descifrez ce scria pe bratara legata la mana mea.

Dimineata am rugat o asistenta sa-mi spuna mai multe despre bebele meu. In timp ca ma ridica la orizontala mi-a zis ca am o fetita ca a avut nota 7 la nastere si ca o pot vedea doar daca ma duc eu la neonatologie. Vai, ce-am mai plans. Si de durere, si de neputinta si de suparare. De-abia asteptam sa ma pot ridica din pat si sa ma duc la ea. Nu mai stiu ce ora era cand am auzit ca pe coridor se cheama mamele la alaptat. Am strigat sa vina cineva sa ma ajute si cum n-a venit nimeni m-am ridicat singura si am pornit spre usa. A durat foarte mult pana am ajuns pe hol. Eram ametita si ma durea tare burta, mergeam cocosata si ma sprijineam de perete. Nici nu stiam unde era salonul copiilor. Coridoarele erau pustii si era liniste. Nici macar planset de copil nu auzeam. Pai cum sa planga ei, ca doar erau la sanul mamei. M-a gasit o infirmiera si m-a adus inapoi in salon chiar cand eram pe punctul sa ma pun jos. Mi-a spus ca era prea devreme sa ma deplasez iar eu nu mai aveam puterea sa ma impotrivesc.

La urmatoarea strigare m-am dus iar. De data asta eram mai puternica dar si mai disperata sa imi cunosc copilul. Pe coridor ajunsa nestiind unde trebuie sa intru, am luat la rand toate usile pana am ajuns la una care nu era cu nimic diferita de celelalte insa cand am deschis-o am vazut cateva mame cu bebelusii la san. Nu stiu daca va puteti inchipui bucuria mea si nerabdarea mea. Cea care dadea copiii pe un gemulet mi-a spus ca bebelusa mea nu era programata sa fie data la san acum si i se daduse deja lapte praf. dar daca vreau o pot tine in brate putin. Mi-am luat cu emotie copila in brate si mi s-a parut ca tot universul sta in loc si se uita la mine ce fac. Nici nu gaseam un loc unde sa ma asez asa ca am stat cu ea in brate in picioare, pana cand o mama a terminat alaptarea si s-a ridicat de pe scaun. M-am pus incet jos avand grija sa n-o trezesc insa vazand ceilalti bebelusi cum sug de la mamele lor mi s-a facut si mie pofta sa o pun la san. S-a trezit de indata ce a simtit sfarcul pe buze si spre uimirea si incantarea mea a inceput sa suga. Ma simtem asa de importanta ca fiinta aceea mica vroia sanul meu incat am si verbalizat ceea ce gandeam. Asa ca toate mamele acelea m-au felicitat si atunci am vazut ca eu eram cea mai mica dintre ele.
. 
 Am plecat ultima de acolo. Asistenta care mi-a luat bebelusa mi-a zis ca daca ma cred in stare, sa vin peste 3 ore din nou la alaptat, ceea ce am si facut. Vaai ce mai plangea fata mea cand am ajuns. Mi-a pus-o pe cantar si apoi mi-a dat-o prin geam. Am inceput sa-i vorbesc in timp ce ea cauta sanul cu gurita. S-a atasat singurica fara sa intervin eu cu nimic si si-a luat hrana pe care o dorea asa de mult. Eram asa de fericita si ma intrebam oare ce suge ea atat de acolo ca eu cand strangeam de sfarc in salon nu iesea lapte, ci doar un lichid galbui. Atunci am aflat ca primul lapte care vine este colostrul si este foarte valoros pentru bebelusi. De-abia la a 2-a nastere am aflat ca valoarea lui consta in faptul ca contine elemente care nu se gasesc in alte alimente ci doar in laptele matern. Acest colostru are foarte multe substante nutritive, anticorpi, vitamine si minerale, este usor de digerat pentru bebelusi si ajuta la eliminarea meconiului. Colostrul nu dureaza decat cateva zile de aceea este important ca bebelusul sa profite din plin de aceasta hrana perfecta pentru el prin faptul ca ii este adus mamei la scurt timp dupa ce l-a nascut sau chiar pus direct la pieptul ei asa cum v-am mai aratat si in filmuletul din postarea aceasta. 

A 3-a zi de la cezariana sanii mei s-au umflat si erau tari ca doua pietroaie; ma dureau asa de tare ca am si uitat de durerea operatiei. Nu stiam altceva ce sa fac decat sa plang. O asistenta m-a vazut si i s-a facut mila de mine. Mi-a spus ca asta e furia laptelui si m-a invatat sa ma mulg. Era dureros dar strangeam din dinti si ma rugam sa scap mai repede desi eram foarte speriata si imi imaginam tot ce e mai rau. Nu puteam dormi bine nicicum ca sanii imi erau sensibili si indiferent de pozitia in care stateam curgea lapte din mine de udam tot pe mine si pe sub mine. Ma duceam la alaptat impreuna cu celelalte mame si ma bucuram ca bebelusa nu refuza sanul. Ma durea la primele supturi dar dupa aia simteam cum presiunea se diminueaza. Ii dadeam doar dintr-un san pentru ca aveam foarte mult lapte si vroiam sa fiu sigura ca prin suptul ei imi descongestioneaza macar un san. Dupa aia, in salon, o luam iar de la capat cu mulsul si de regula umpleam un borcan de 800 ml cu laptele meu. Bebelusa mea era o mancacioasa si lua in greutate foarte bine. Cand am ajuns acasa cu ea am incercat eu sa ma tin de programul din  maternitate cu suptul insa nu am reusit. Copila mea plangea des si orice (altceva) ii faceam nu se oprea din plans numai daca o puneam la san. Ma speriam foarte usor  pe-atunci si cum nu era altcineva sa ma invete altceva asta era singura metoda de a o linisti si asa ma linisteam si eu.

Si-am continuat asa aventura noastra in pofida multor piedici de tot felul deoarece n-am avut sprijinul nimaniu ba chiar am avut impotriviri. Mi-am alaptat primul copil la cerere pana la 1 an si vreo doua luni, dupa care datorita anumitor conjuncturi din viata mea am intarcat. Mi-a parut rau. Simteam ca n-am luat decizia corecta, ca multe altele de altfel, insa acum uitandu-ma in urma vad ca am facut ceea ce puteam eu la vremea aia sa fac.
Stiam cumva ca voi avea in viata si alte sanse, ceea ce s-a si intamplat, insa despre asta si despre ce au insemnat urmatoarele cezariene pentru mine voi vorbi in alta postare.

< Daca vreti sa aflati mai multe despre cezariana va invit sa cititi review-ul facut de Raluca aici cartii "Cezariana" de Michel Odent sau chiar cartea intreaga daca aveti posibilitatea. Sunt si chestii cu care nu-s de acord din ce a scris el sau poate ca nu le inteleg eu deoarece nu am citit toata cartea ci doar ce a scris Raluca.
< Daca vreti sa cititi povestirile altor mamici care au alaptat dupa experienta unei cezariene le gasiti aici toate adunate.

Va urma partea a2a  :)