Cel mai mult ii place sa se dea jos din pat.
Nu va speriati. Patul e de fapt o saltea pe care dormim toti in sufragerie.
In dimineata asta ma uitam la ea cum incerca sa "coboare din pat" . Pentru ca de cateva zile excecuta miscarea asta, deci are antrenament, am vazut ca azi era mai atenta la coborare si nu s-a mai grabit ca alte dati picand in cap. De data asta s-a aplecat mai mult, a pus capul singura jos si s-a impins de picioare. Dupa ce a ajuns jos, se uita asa la saltea parca zicand: " Oaww, eu am coborat de-acolo?" cu o fata foarte vesela si satisfacuta. A plecat dupa obiceiul ei bun in cercetare insa in loc sa se duca iar pe sub masa si dulapior a venit spre marginea covorului catre mine. S-a uitat ea atenta, a tras de el, l-a mai studiat, si in cateva momente de neatentie de-ale mele era in gura cu cablul de la prelungitor care iesea umpic mai incolo de sub covor. M-am dus imediat sa il iau din miini ceea ce s-a lasat cu proteste din partea ei; si desi am luat-o de acolo si i-am pus in calea ei alte jucarii ea tot incolo se indrepta atrasa de acel cablu. Ma uitam la ea ce hotarata pornea de fiecare data intr-acolo si incercam sa-mi imaginez cam cum va face peste cateva luni cand va merge in picioare.
Flaviu Mitar - Un copil mereu vei fi
Fiinta asta care ca stat 9 luni in burta mea, are trairi tot mai independente. Imi doresc sa fie fericita. sa cunoasca lumea asta intr-un mod neagresiv; sa nu fie ranita, jignita, sa nu cunoasca rautatea oamenilor asa cum am cunoscut-o eu. as vrea sa o feresc de toate suferintele si mizeriile din lumea asta. Sa pot indeparta de fiecare data din calea ei pericolele, insa stiu ca nu va fi chiar asa. Vreau ca nimeni sa nu-mi raneasca copilul indiferent cat de mic sau mare este el; vreau a fie respectat si apreciat; sa intalneasca oameni cumsecade nu tot felul de profitori si nesimtiti.
Dar uitandu-ma in jur -doar la ce se vede cu ochiul liber, nemaipunand la socoteala ce se petrece in culise- imi dau seama ca ar trebui sa ma concentrez la a o pregati sa faca fata cu brio tuturor acestor inconveniente, sa invete sa se fereasca sau sa le confrunte cu demnitate. Imi dau seama ca trebuie sa o invat niste valori si niste principii care sa o ghideze in viata, sa o ajute si sa o motiveze.
Da, as vrea sa nu sufere si sa cunoasca doar partea frumoasa a vietii. dar uitandu-ma in jur, in imediata apropiere vad ca potentiale pericole sunt peste tot si nu le pot indeparta pe toate. Sunt sigura ca asta isi doreste fiecare parinte care a dat nastere la un pui de om, care a stat la capataiul lui cand avea febra, sau la mangaiat cand a cazut si a facut buba.
Trec dincolo de oameni, de omenire, si ma gandesc la Dumnezeu; care este Parintele Perfect. La dragostea Lui pentru noi. pentru mine, pentru copilul meu. Daca eu care sunt un parinte normal, limitat, doresc fericirea copiilor mei, apai Dumnezeu?- care este Creator, Tata, Provider.
In Psalmul 32:7 scrie asa: "Tu esti ocrotirea mea, Tu ma scoti din necaz, Tu ma inconjori cu cantari de izbavire." Insa uitandu-ma in viata mea vad ca pe langa momentele in care Dumnezeu a dat la o parte obstacolele din calea mea sau "mi-a luat cablul din mana" trecand peste protestele mele, au fost si situatii in care a ingaduit pericolul in viata mea, m-a lasat sa sufar, si nu a intervenit miraculos sa ma scape dintr-un necaz. Acuma, pentru ca stiu ca Dumnezeu e bun (pot sa zic asta acum uitandu-ma in urma, insa atuncea nu puteam sa inteleg) si pentru ca vad cum e viata mea, caracterul meu, fiinta mea, imi dau seama ca tot ce a ingaduit El in viata mea la un moment dat a avut un scop. sa ma cunosc pe mine mai bine, sa Il cunosc pe El mai mult, sau sa transforme ceva in mine.
Dar nu ma mai gandesc la trecut, ci la viitor. Nu ma mai gandesc la mine -care, ca sa zic asa, mi-am trait aproape jumate din viata- ci la copiii mei, care au toata viata inaintea lor, la faptul ca imi doresc pentru ei o viata mai buna, si imi dau seama ca am o responsabilitate mare. Nu numai ca sa-i ajut sa se cunoasca mai bine, nu numai ca sa ma cunoasca pe mine mai bine sa stie ca pot avea oricand incredere in mine, ci si sa-i ajut in transformarea lor, in felul in care se adapteaza/raporteaza la lume. Nu doar pentru acum, cand sunt mici si pot sa le iau cablul din mana, ci pentru cand sunt mari si vor trebui sa decida singuri ce fac cu vietile lor si ale celor ce depind de ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu