luni, 31 octombrie 2011

Purtat şi alăptat

Ce drag îmi eşti copil purtat
în scutece înfăşat,
şi la ţâţa-mi alăptat.

Ce dragă-ţi sunt, eu mama ta
o simt deplin, doar stănd aşa
cu mâna ta în mâna mea.

Ce drag îmi eşti, ce dragă-ţi sunt
nu-s alţii ca noi pe pământ
aş vrea să mă crezi pe cuvânt.

Capul ţi-l pui pe pieptul meu
aşa mă cucereşti mereu
cu gura cauţi sânul meu.

Căci tu de mine eşti legat
în siguranţă eşti purtat
de orice rău eşti apărat.

Te ştiu demult din alte dăţi
când te chemam să te răsfăţ
şi tu veneai să mă desfeţi

În pântecul meu locuiai
În dragostea mea te-ncâlzeai
şi zi de zi mare creşteai.

Şi tu mă şti tot de atunci
cănd răspundeai la vorbe dulci
grijile tu ştiai s-alungi.

Da, de pe-atuncea te purtam
în burta mea te legănam
şi tot mereu te alintam,

Cu trupul meu te apăram
cu dragoste te-nvăluiam
cu rugăciuni te ocroteam.

Tu inima îmi auzeai
şi respiraţia mi-o ştiai
şi glasul tu mi-l cunoşteai.

Pe numele tău te strigam
cu mâna burta mângâiam
răspunsul tău îl aşteptam.

Ştiam că va veni o zi
când tu pe lume vei veni
şi eu în ochi te voi privi,

Când cu drag te voi alapta
şi fruntea ţi-o voi săruta
când zi de zi te voi purta..

...Şi a venit şi ziua când
pe lume ai venit plângând
iar eu te aşteptam ...dormind

Aş fi vrut să te-aştept râzând
sau trează să fi fost, plângând,
să-ţi spun un "bine-ai venit" blând...

...eu aş fi vrut. cât mi-am dorit...
numai eu ştiu ce am simţit...
ce-a fost a fost. s-a ispravit.

Dar am recuperat apoi
când am rămas doar amândoi
aşa cu ştiam numai noi.

Eu te-aşteptam cu mare dor
iubitul mamei puişor
erai cel mai dorit odor.

Ce bucurie am avut
când şi tu m-ai reunoscut
chiar fără să mă fi vazut.

Cu gura-ţi mică mă chemai
şi sânul meu îl căutai
şi doar aşa te linişteai.

A trecut mult timp de-atunci
la mine-n braţe te arunci
şi-mi spui vorbe atât de dulci;

La sânul meu te linişteşti
purtat mereu cu mine eşti
cu ochii tăi mă cucereşti.

Copil ca tine altul nu-i
să stea mereu la mama lui
să bea nectarul sânului,

Şi fără cel mai mic efort
mama să-l poarte peste tot
ţinându-l mereu în confort.

Ştiu că te simţi protejat
cănd de mine eşti legat
şi la pieptu-mi alăptat.

Cu braţele mă înconjori
cu privirea-ţi mă-nfiori
iar eu simt că păşesc pe nori.

Sunt o mama fericită
mă faci să mă simt iubită
şi în toate împlinită.

Dumnezeu să te păzească
mare, mare să te crească
viaţa sa-ţi călăuzească.


duminică, 30 octombrie 2011

Frumuseţea dragostei

Pasagerii din autobus priveau compătimitori la tânăra femeie cu baston alb ce urcase cu grijă treptele de la uşa din faţă. Era frumoasă.
A plătit şoferului şi, pipăind numerele scaunelor de-a lungul intervalului, a găsit locul ce i-a fost indicat de acesta. S-a aşezat pe scaun, şi-a pus poşeta pe genunchi, sprijinindu-şi bastonul de picioare.

Susan, în vârstă de 34 de ani, orbise în urmă cu un an. O greşeală medicală o azvârlise brusc şi pe neaşteptate într-o lume a întunericului, a nemulţumirii, a frustrării şi a autocompătimirii. Cândva o femeie extrem de independentă, Susan se simţea acum condamnată, considerându-se o povară, o fiinţă neputincioasă şi neajutorată pentru toţi din jurul ei.

"Cum de mi s-a putut întâmpla aşa ceva?" se întreba ea mereu cu inima plină de amărăciune şi supărare. însă oricât a plâns, oricât s-a frământat, oricâte întrebări şi-a pus şi oricât s-a rugat, tot a trebuit să accepte adevărul necruţător că nu v-a mai vedea niciodată lumina zilei. Peste optimismul ei de odinioară atârnau norii grei ai depresiei. Simpla parcurgere a fiecărei zile era un exerciţiu frustrant şi extrem de istovitor. Şi nu avea pe nimeni altcineva pe care să se poată sprijini decât pe Mark, soţul ei.

Mark era ofiţer de aviaţie. Inima lui bătea pentru Susan, pe care o iubea din tot sufletul. Îşi văzuse soţia prăbuşindu-se în disperare când şi-a pierdut vederea şi era hotărat să o ajute să dobândească puterea şi încrederea ce-i puteau reda independenţa. Deşi pregătirea militară îl formase pe Mark să facă faţă chiar şi celor mai impresionante situaţii, el ştia că aceasta era cea mai dificilă bătălie cu care trebuia să se confrunte şi pe care trebuia să o caştige.

În cele din urmă, Susan s-a simţit pregătită să se reintoarcă la slujba ei, dar cum să ajungă la vechiul loc de muncă? Înainte lua autobusul, dar acum se simţea terorizată la gândul de a ieşi singură în oraş. Mark s-a oferit să o ducă în fiecare dimineaţă cu maşina, deşi lucrau în părţi diametral opuse ale oraşului. La început, aceasta a liniştit-o pe Susan, împlinind în acelaşi timp nevoia lui Mark de a-şi proteja soţia lipsită de vedere, care se simţea cumplit de nesigură când se punea problema să îndeplinească chiar şi cea mai mică sarcină.

Însă foarte curând, Mark şi-a dat seama că nu vor putea continua aşa pe termen lung - era prea obositor, şi mult prea costisitor. A fost nevoit să recunoască faptul că Susan va trebui să meargă din nou cu autobusul. Dar până şi numai gândul de a-i împărtăşi aceasta soţiei lui îi îngheţa inima. Era încă atat de fragilă, de plină de amărăciune. Cum va reacţiona? Exact după cum prevăzuse Mark, Susan a fost îngrozită la ideea de a merge din nou cu autobusul.
"Sunt oarbă, Mark! - a exclamat ea cu durere în glas. De unde să şiu unde trebuie să cobor? Mă simt de parcă m-ai abandona." I se frângea inima să o audă aşa, dar ştia ce trebuie să facă. I-a promis lui Susan că în fiecare zi, atât la plecare, cât şi la înapoiere, o va însoţi pe autobus, şi aceasta atât cât va fi nevoie, până ce se va simţi sigură pe ea.

Timp de două săptămâni, zi de zi, Mark - îmbrăcat în uniformă militară - a însoţit-o pe Susan la serviciu şi înapoi. A învăţat-o cum să se bazeze pe celelalte simţuri ale ei, mai ales pe auz, pentru a determina unde se află, şi cum să se adapteze la noua ei situaţie. A ajutat-o să se împrietenească cu şoferii, care o puteau urmări la urcare şi la coborare şi care îi puteau rezerva câte un loc în autobus. O făcea să râdă, chiar şi în acele zile mai puţin bune, când se împiedica la coborârea din autobus sau când scăpa poşeta pe jos. În fiecare dimineaţă mergeau împreună, iar Mark lua apoi taxiul până la locul lui de muncă. Cu toate că această practică era mai costisitoare şi mai epuizantă decât cea anterioară, Mark ştia că era doar o problemă de timp până ce Susan va fi în stare să meargă singură cu autobusul. El credea în ea, în acea Susan pe care o cunoscuse înainte ca ea să-şi piardă vederea, care nu se temuse niciodată de nici o provocare şi care absolut niciodată nu s-ar fi dat bătută şi nu ar fi renunţat.

Şi a venit ziua în care Susan a considerat că este pregătită să meargă singură cu autobusul. Luni dimineaţa, înainte ca să pornească la drum, şi-a aruncat braţele în jurul lui Mark - însoţitorul ei, soţul ei, prietenul ei cel mai bun. Ochii îi erau plini de lacrimile mulţumirii pentru loialitatea lui, pentru dragostea şi răbdarea lui.
Şi-au luat rămas bun şi pentru prima dată, fiecare şi-a văzut de drumul lui.
Luni, marţi, miercuri, joi...

Fiecare zi a decurs perfect şi Susan nu se simţise niciodată mai bine. Era din nou pe picioarele ei! Mergea singură la lucru!

Vineri dimineaţa, Susan a luat ca de obicei autobusul spre locul de muncă. Pe când a vrut să coboare, şoferul a murmurat:
"Măi să fie, chiar vă invidiez!" Susan nu era sigură că şoferul i se adresase ei.
La urma urmei, cine şi de ce să invidieze o femeie lipsită de vedere care de un an de zile se lupta să găsească curajul de a trăi mai departe?
Curioasă, l-a întrebat pe şofer:
"Nu vă supăraţi, de ce spuneţi că mă invidiaţi?"
"Trebuie să fie un sentiment tare plăcut să vă ştiţi atât de ocrotită", a răspuns şoferul. Neînţelegând la ce se referă, Susan l-a întrebat din nou nedumerită:
"Ce vreţi să spuneţi? Cum adică: atât de ocrotită?"
"Ştiţi, a venit răspunsul, azi e vineri. Şi de luni încoace, în fiecare zi, tot văd un domn bine, în uniformă militară, care vă urmăreşte de peste drum cum coborâţi din autobus. De fiecare dată se asigură că treceţi strada în siguranţă şi vă conduce cu privirea până ce intraţi în clădire. Apoi vă trimite un sărut din vârful degetelor, vă face cu mâna şi ia taxiul. Sunteţi tare norocoasă, stimată doamnă!"

Lacrimi de fericire se rostogoleau pe obrajii îmbujoraţi ai tinerei cu bastonul alb. Acum înţelegea: deşi nu îl putuse vedea cu ochii, Susan simţise în permanenţă prezenţa lui Mark. Era atat de fericită, nespus de fericită, fiindcă el îi făcuse un dar mai grozav decât vederea, un dar pe care nu trebuia să-l vadă ca să creadă - darul dragostei, ce poate aduce lumină acolo unde a domnit intunericul.

La fel veghează Dumnezeu asupra noastră. S-ar putea să nu ştim că este prezent. Nu avem cum să Îi vedem faţa. Însă cu toate acestea, El nu lipseşte de lângă noi, El este aici!
Fie ca acest gând să-ţi însenineze ziua: rămâi binecuvântat şi fii binecuvântare ştiind că Dumnezeu te iubeşte - chiar şi atunci când nu-L cauţi cu privirea!
(Autor necunoscut)

Primită pe email prin bunăvoinţa celor de la HeartStrings

vineri, 28 octombrie 2011

BUNĂ DIMINEAŢA VIAŢĂ

De câteva zile încoace dimineţile mele sunt cele mai frumoase momente din zi.
Nu vorbesc despre nopţi că pentru ele n-am cuvinte să le descriu şi nici nu vreau.

Deci. Dimineţile mele încep de un timp la ora 10 către 11, când de sub aripa mea un copil işi ridică capul şi anunţă cu un glăscior vesel "Mami, e ziuă".
Da, aşa se pare. Întorc capul spre geam unde văd că soarele e deja sus pe cer şi-şi trimite razele printre frunze prin fereastră la noi pe aşternut. Închid ochii într-o încercare de a mai prelungi puţin această placută senzaţie de căldură şi relaxare pisicească. Vreau să mai profit de sentimentul de linişte şi dragoste ce mi-o oferă trupuşoarele calde de lângă mine, când o mânuţă mică mă gîdilă pe la gene.

Chiar în faţa mea, doi ochi mari şi o faţă zâmbitoare mă anunţă fără cuvinte că n-o să mai stau mult timp aşa. Mă ascund sub pătură ca să le dau copiilor ocazia să mă caute şi să mă găsească; şi într-adevăr nu aştept prea mult şi feţişoarele vesele mă găsesc. Începe zbenguiala. Glasurile, privirile şi gesturile lor sunt exact ingredientele unei dimineţi superbe. În scurt timp cei doi copilaşi îşi găsesc liniştea şi satisfacţia la sânul meu lăsându-mă în felul acesta să mă mai bucur un picuţ de linişte, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru noaptea care a trecut şi încredinţându-mă în grija Lui pentru încă o zi.

Şi nu trece mult şi începe iar zbenguiala.
Liniştea a plecat. Dragostea a rămas.
Bună dimineaţa viaţă!



Filmuleţul acesta cu cai exprimă exact starea de care vă vorbeam mai sus.

miercuri, 26 octombrie 2011

Grocery Store Wars

De câteva zile am început terapia prin curăţenie (e tare benefica) însă în momentele de repaus mi-am făcut plăcerea de a revedea nişte filme foarte faine despre care am să vă scriu altă dată :)
Astăzi vă arăt un filmuleţ simpatic care l-am văzut imediat după ce m-am întors de la munte. E făcut în 2005 de către cei de la Free Range Studios care au contribuit şi la The Story of Stuff si The Story of cosmetics
Poate cu ani în urmă consideram asemenea chestii ca fiind de domeniul SF-ului dar acuma vedem că e realitatea prezentă.
Sper că vă descurcaţi în engleză că n-am găsit cu traducere. De asemenea vă recomand să vedeţi şi celelalte două filmuleţe. daţi click pe link doar.

duminică, 23 octombrie 2011

Vremea recunoştinţei

Iniţial am vrut să numesc acestă postare vremea roadelor gândindu-mă la cum sărbătoreau evreii serbarea recoltei, şi cum anumite popoare creştine serbează ziua mulţumirii. Dar mi-am dat seama de câteva lucruri. faptul că roadele sunt doar o parte a recunoştinţei mele, iar recoltă nu pot să o numesc ptr că eu chiar nu am semănat nimic ci totul am primit în dar.
Pentru noi ca şi familie anul ăsta a fost un an îmbelşugat. Şi plin de încercări dar şi îmbelşugat :)

Din primăvară de când au apărut primele verzituri şi m-am bucurat de plăsoaie pline cu leurdă şi spanac, până la gustoasele căpşuni; de la delicioasele roşii şi lubeniţe pe care le mâncam zi de zi cât am fost în vacanţă la mama până la murele, ciupercile de pâdure şi plantele medicinale culese în ce-a de-a 2a vacanţă; chiar şi după revenirea mea acasă când prietenii mei mi-au trimis plase cu legume, mere, ţuică de casă, astfel că mi-am putut face bulion, murături, vegeta, roşii deshidratate, ardei capia uscaţi pe sfoară, gogoşari si vinete deshidratate, oţet de mere, tincturi de plante; şi nucul din spatele blocului la care merg de câteva ori pe zi să culeg nuci căzute pe jos, şi smochinul care până acum 5 zile m-a servit cu delicioasele-i smochine într-o aşa mare abundenţă încât mi-am făcut şi smochine deshidratate ptr la iarnă. dar din care toot mâncăm în fiecare zi :) Toate acestea le consider un dar.

N-am făcut nimic să le merit. N-am contribuit la plantarea lor, la creşterea sau întreţinerea lor dar mă bucur de rodul lor.
Spuneam că a fost un an de încercări. în special în ceea ce priveşte starea de sănătate a copiilor mei care am încercat s-o întreţin printr-o alimentaţie sănătoasă, şi preparate naturale. Mă bucur că, deşi s-au mai imbolnăvit am reuşit să evităm spitalizarea, iar în ultima lună am reuşit să evităm chiar şi medicamentele tratându-i cu produse naturale.
N-am pretenţia că ştiu tot. Mi-am dat seama că majoritatea situaţiilor din viaţa mea au fost în aşa fel ca să invăţ ceva. Cel mai mult am învăţat din relaţia mea cu copiii mei. Cea mai provocatoare a fost relaţia cu soţul meu. Cea mai surprinzătoare relatie, relaţia cu Dumnezeu. Însă cea mai delicată a fost relaţia cu mine. Pentru că in tot acest timp şi spaţiu m-am (re)descoperit pe mine.

Despre partea financiară ce să mai zic... sunt bucuroasă că am reuşit să scăpăm de ratele de la bancă. E ceva ce ne doream demult dar a necesitat un efort în plus ca să putem încheia socotelile mai repede decât era termenul. Acest efort în plus a avut şi cosecinţe benefice deoarece ne-a determinat să ne administram mai bine bugetul si să luăm hotărâri importante. Ceea ce înseamnă că până şi o criză fie ea financiară poate avea efecte bune pentru cine vrea să găsească soluţii. E vorba de (re)ordonarea priorităţilor si de cumpatare. Nu înseamnă că doar am stat şi am răbdat/suferit/văicărit ci înseamnă că am trecut peste provocări încercând să ne schimbăm noi atunci când n-am putut schimba situaţiile. Însă recunosc că n-am reuşit din prima. Schimbările din viaţa mea din acest timp m-au făcut să apreciez mai mult ceea ce am, să am mai multă compasiune faţă de cei care au cu adevărat probleme, şi să nu mai judec superficial lucrurile/persoanele (asta a fost cel mai greu. şi încă e..)
Au fost situaţii când dincolo de incapacitatea sau inconsecvenţa noastră de a face ceva, am văzut cum Dumnezeu schimbă lucrurile, cum ne poartă de grijă şi cum ne învaţă lecţii valoroase. Nu mă consider o învăţată; nu pot da lecţii la nimeni. încă învăţ să trăiesc frumos şi să iubesc, să iert şi să cred.

Şi stau acum şi mă gândesc că este ciudat cum toamna îmi dă o senzaţie de percepere a trecerii timpului diferită faţă de alte anotimpuri. Poate că este şi din cauza vântului care tot timpul se manifestă împrăştiind frunzele, mişcând crengile copacilor chiar dacă e soare sau plouă.
Pe lângă asta, toamna îmi mai dă şi o senzaţie de mulţumire şi recunoştinţă. Ca şi cum parcă acum s-ar sfârşi anul şi nu în iarnă. Parcă acum ar fi timpul socotelilor, al bilanţului, al review-ului şi al celebrării reuşitelor. Al recunoaşterii slăbiciunilor şi al motivării pentru renaştere pentru depăşirea limitelor. Parcă este un anotimp făcut special de Dumnezeu pentru noi pentru a ne reaminti purtarea Lui de grijă şi bogăţia resurselor Lui pentru noi. Nu-i aşa? Suntem obişnuiţi să ne felicităm pentru realizările noastre dar uneori uităm sa fim recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce ne oferă, material, spiritual, relaţional, pentru protecţie şi pentru dragoste.

Deci mă uit în jurul meu şi mă uit la mine. Şi sunt recunoscatoare. Şi mă bucur.
Că trăiesc. Si-mi vine să îmbraţişez pe toată lumea. Ceea ce imi aduce aminte de oamenii care m-au influenţat fiecare în felul său, într-o anumită perioadă şi cărora nu am apucat până acum să termin şi să trimit nici măcar emailul în care le mulţumesc. Aşa că vă îmbrăţişez şi vă doresc o săptămână frumoasă frumoasă.

miercuri, 19 octombrie 2011

Pesto de spanac

Tocmai vin din bucatarie unde eu si copiii ne-am desfatat cu acest minunat, gustos si adevarat pesto. Asa ca pozele sunt proaspete dar reteta e veche. mai exact am mesterit-o prima data la ziua baietelului meu unde a avut un succes extraordinar si la copii si la mamici alaturi de preferatul meu pesto de leurda :)

Pentru acest pesto de spanac raw vegan am folosit
~spanac
~miez nuca inmuiat cateva ore
~seminte floarea soarelui inmuiate cateva ore
~ulei de porumb
~zeama de lime/lamaie
~usturoi
~sare

Spanac spalat tocat amestecat cu restul ingredientelor si blenduit. N-am pus cantitati deoarece de fiecare data fac din cat am si iese foarte bun. Eu azi am folosit in plus si o bucatica de ghimbir.
Si iata portia fiicei mele care are o preferinta speciala ptr germenii de seminte de floarea soarelui. asa ca...


Si portia fiului meu care a vrut neaparat sa manance pesto cu paste colorate. facute de mine bineinteles din faina integrala si suc de sfecla rosie :)
A fost foaaarte bun. bineinteles ca am mancat fiecare din farfuria altuia si ne-am distrat, si am lins farfuriile :)
Acuma mergem la somn. poate intre timp vine zana cea buna si curata bucataria in urma noastra :))

Castigatoare Giveaway Keratina Byphasse

Fetelor va multumesc foarte mult ca ati participat la giveaway, eu chiar sper ca sa mai fie si altele. Azi noapte am intampinat probleme in principal din partea computerului ;) de aceea n-am reusit sa termin postarea. stiu ca unele dintre voi ati vazut deja cat de incurcata eram si nervoasa.
Si pentru ca stiu ca de-abia asteptati sa vedeti rezultatul trec direct la treaba. Au fost 42 participanti, dupa ultima verificare au ramas 39. Imi pare rau ptr cele care n-au mai trecut pe aici sa vada mesajele de atentionare.

1. Oana B
2. Lucica
3. Niiic
$. Alina
5. Andreeabacau
6. Blue Roses
7. Oana Campeanu
8. MamaRo
9. Adela
10. LiLi
11. Ioana Alinta
12. MoGio
13. iirrisa
14. Mariiia B
15. Marianna
16. Alexandra
17. Ciubotaru Alina
18. Florentina Georgisna
19. susshine
20. mariana
21. Cris
22. Enamorarte
23. Adina
24. adryana
25. Elena
26. Lovely Make Up
27. Oana
28. irina m ibanescu
29. radulescu
30. Mimnie Angel
31. Iosif Maria
32. Hermina
33. roxana elena
34. ilda76
35. m_m
36. Mariuka
37. descude
38. federova
39. Anabela

Asadar

Lucica parul tau va beneficia de mult dorita keratina. Sper sa-ti faca bine si sa ne spui si noua cum ti se pare.
Astept un email de la tine pana in 21-10-2011 ora 16.

duminică, 16 octombrie 2011

SINCERITATE

"Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu" Matei 5;8

Odinioară, olarii confecţionau vasele şi le încredinţau negustorilor spre vânzare. În timpul transportului, vasele se ciocneau unele de altele şi deseori se fisurau. Uneori, fisura era aşa de fină că nu se putea vedea cu ochiul liber.
Atunci, negustorii au găsit soluţia cea mai bună.Topeau mulaă ceară şi lăsau vasele fisurate să stea un timp în ceară fierbinte şi subţire. Stratul depus ascundea orice fisură.
Totul era bine până cand ceara se topea şi fisura era descoperită.
Dupa câteva păcăleli, cumpărătorii au aflat şiretlicul şi întrebau înainte:

- "SINE CERA?" (fără ceară?)

Dacă răspunsul era "sine cera" atunci dădeau mâna şi încheiau tranzacţia.

Această expresie "SINE CERA" stă la baza cuvântului SINCERITATE.

Sursa resursecrestine.ro

vineri, 14 octombrie 2011

Ruladă de spanac

De câteva zile mi-e poftă de spanac, printre altele, şi n-am putut merge până la piaţă (copiii mei fiind bolnăviori), aşadar am folosit în smoothie doar brocoli şi praz. Deci am rămas cu pofta care mâine prevăd că mi-o voi satisface pentru că ai mei copilaşi se simt mult mai bine.
Azi mi-am amintit de această ruladă extraordinară făcută de ziua fiului meu şi aş dori ca cineva care are deshidrator să o facă şi în varianta raw-vegan şi să-mi spună şi mie cum i-a ieşit. Eu am speranţa că până la sărbătorile de iarnă, să am şi eu deshidratorul meu, dar până atunci mă bucur enorm de blenderul primit cadou care de 2 zile mă ajută să prepar nişte smothie-uri delicioase.

Reţeta aceasta am găsit-o pe blog la Izabela în căutările mele după ceva care să le placă copiilor.
Am folosit următoarele ingrediente:
~300 g de spanac proaspăt
~3 ouă
~150 g faină
~sare
Ptr umplutură:
~ brânză de kefir/amestec de branza cu smantana
~ ardei gras rosu/ gogosar
~ 1 lingură ulei de porumb
~ sare, busuioc

Spanacul spălat bine şi rupt bucăţi mai mici se amestecă în blender cu ouăle adăugate pe rând + sarea.

Adăugam făina si continuam pana se omogenizeaza bine
Turnam compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt si o punem in cuptorul preincalzit sa se coaca cam 15 minute.
Răsturnăm cu grijă aluatul (eu l-am pus cu tot cu hârtie) pe un prosop de bucătărie uşor umezit cu apă. Rulăm uşor şi lăsăm aşa până se răceşte complet aluatul.
Pregătim umplutura. Amestecăm brânza cu sarea, uleiul, busuiocul şi cubuleţele de ardei şi băgăm amestecul în frigider până la momentul potrivit.
Desfacem cu grijă alutul care s-a răcit şi întindem umplutura pe el.
Rulăm la loc tot cu grijă ;)

Punem rulada la rece până când o tăiem şi o servim.

joi, 13 octombrie 2011

Evergreen



~~~
In the grass
All around the real kingdom
In the ground
The heart of bi-urban rending
In the sky
Mystery of summer and storm
In the wild
Our days, our days, our days, our days

Evergreen around
Everlasting land
Evergreen of life
Evergreen around
Never let it down
Evergreen of life
Evergreen of life

Take a breath
Look at the air over your head
Take your time
Seasons always come every year
Take a part
Reason could be helpful and fair
Take along
Our days, our days, our days, our days

Evergreen around
Everlasting land
Evergreen of life
Evergreen around
Never let it down
Evergreen of life
Evergreen of life

miercuri, 12 octombrie 2011

Mamici purtatoare reuniti-va!

Haaha. Stiu ca va e cunoscuta sloganul de pe forumul Super Parinti dar l-am imprumutat deoarece se potriveste numai bine cu ce vreau eu sa zic mai departe. Sunt atatea lucruri care ne despart (in afara de distanta) incat nu se cade ca atunci cand avem ceva in comun sa nu profitam si sa nu ne (re)unim. Pentru ce? Pentru purtatea copiilor nostri. Si nu numai a nostri :)


In ultima vreme intalnesc tot mai multe mamici interesate de purtarea copiilor. Le intalnesc pe strada, prin parcuri, la rand la posta.. si discutind pe tema asta mi-am dat seama ce mare impact are internetul. Majoritatea dintre ele pe internet au citit prima data despre asa ceva sau au vazut pe cineva pe strada purtandu-si bebelusul mai altfel decat asa cum stiam toate cu clasicele portbebeuri care numai sanatoasee nu sunt. Am ajuns la concluzia ca cele mai admirate sunt wrapurile, deoarece ies in evidenta prin forma lor si modalitatile de purtare noi. Si de aici majoritatea mamicilor au inceput sa cerceteze si sa-si puna intrebari. De ce o esarfa e mai sigura, mai sanatoasa si mai comoda ca marsupiul care il am eu acasa?

Eu am aflat despre purtarea bebelusilor de pe forumul de mai sus si am gasit informatii utile care m-au ajutat in hotararea mea de a-mi purta copila. Nu aveam deloc cunostinte despre babywearing si acum cand privesc in urma imi dau seama ca intrebarile mele eu fost tare habarniste.
Primul meu mijloc de purtare a fost un wrap neelastic facut de Ioana si am avut mari emotii cand l-am pus prima oara. Tot cu ochii in videoclip l-am pus prea strans de n-a mai incaput copila inauntru :) Dupa cateva incercari si demonstratii in fata tuturor persoanelor care mi-au intrat in ziua aia pe usa, a 2a zi am fost pregatita sa ies in lume cu fata in wrap :) Intre timp am devenit experta (zic eu :)) mi-am si alaptat fetita in wrap si am invatat s-o port si pe sold doar cu purtarea in spate nu m-am descurcat.

Urmatorul carrier a fost MarsupiPlus castigat la campania de tstare de pe adelle.ro. Acesta m-i s-a parut si mai usor de folosit deoarece este usor de montat, usor de transportat, material mai putin, nu trebuie sa legi nimic, deoarece are arici. Mi-a fost de mare ajutor in spital cand amandoi copiii aveau nevoie de atentia mea, cand am mers cu copila la examene la facultate, deoarece o puneam si o dadeam jos repede, si in vacanta deoarece am avut drumuri lungi de facut, de traversat zone accidentale
Intr-o perioada cand n-am avut nici wrapul nici Marsupi Plus cu mine, mi-am taiat o rochie si am obtinut un sling fix si altadata am folosit un material mai lung un pic, pe post de wrap scurt legat ca un sling :) cam ca aici

In prezent, am tot spre testare un Manduca New Style tot de la adelle.ro si am folosit-o deja cu amandoi copiii. Mai multe despre Manduca New Style intr-o postare separata. Si pentru ca am fost intrebata de ce ii mai port inca si acum cand merg deja in picioare, o sa respund aici deoarece eu vorbesc mult si persoanele care m-au intrebat n-au avut rabdare sa ma asculte :)

O sa incep cu beneficiile copiilor. In primul rand acolo e locul natural unde ei se simt bine dupa perioada petrecuta in burta mamei; se simt aproape de mama fara ca sa-i ocupe mainile, fara s-o cocoseze si fara sa fie nevoie sa se tot agate de gatul ei. Fiind sus la nivel cu mine le confera un sentiment de importanta. Sunt aproape de fata mea, nu li se vorbeste de sus, ma pot atinge cu mainile pe fata cand vor. Faptul ca sunt langa inima mea si se misca odata cu mine le da un sentiment de protectie si siguranta. faptul ca stau intr-o pozitie sanatoasa pentru corpul lor le este benefic nu doar pentru acum ci si pentru mai tarziu. Faptul ca pot fi alaptati, mangaiati atunci cand au nevoie, chiar daca sunt pe drum, in parc, in magazin sau intr-un loc strain le da un sentiment de incredere si dragoste. Purtarea nu-i face rasfatati. Le da ocazia sa o simta pe mama, sa se cunoasca, sa se accepte, sa se bebeluseasca acolo unde le e locul.

Beneficiile memei?: Mama poate sa-si foloseasca mainile ptr a face altceva (ceva ce deja facea, sau altceva care ar fi vrut sa faca), poate sa lapteze din mers, discret, poate sa-i vorbesca copilului mereu, sa-i cante, sa-l atiga. De exemplu alaltaieri fiica-mea isi tot dadea jos caciula din cap. mai bine zis tot tragea de ea. Eu fiind cu o mana libera si ea fiind la nivelul meu, am putut s-ai aranjez caciula pe cap de fiecare data, si sa ma joc cu manuta ei, s-o pup pe frunte si sa-i dau miezul de nuca curatat fara sa fie nevoie sa ma aplec de fiecare data. Cand a adormit, i-am pus frumos gluga in cap asa cum statea pe pieptul meu si mi-am continut drumul impingand carutul cu celalalt copil care adormise si el, doar ca din cauza pozitiei carutului cu fata in exterior ii batea vantul direct in fata.
Mie cel mai mult imi place sa imi pot privi copilul in ochi sa ii cuprind fata cu mainile si sa-l dragalesc simtindui piciorusele in jurul meu cum si le misca de bucurie in timp ce ne invartim.
Ce sa mai zic de mersul la facultate? E lejer sa intru in tramvai cu fata legata de mine, ca urc 3 etaje si sa stau intr-o sala doar cu fata, fara sa car carutul dupa mine. Ceea ce-mi aduce aminte de perioda cand stateam intr-o chirie la etajul 8. Vaaai ce mai amintiri. Nu numai ca liftul nu mergea decat pana la 7, dar nici nu mergea de fiecare data. Asa ca suiam si coboram cu carutul...oftand.

Beneficiile celorlati?: In primul rand sotul poate merge pe strada de mana cu sotia lui indiferent care din ei poarta capilul. Daca e vorba despre un alt copil, la fel. Mie mi-a fost de mare ajutor si am mai scris despre asta faptul ca in spital am putut sa fiu deodata cu amandoi, sa ne jucam, sa topaim, sa dansam.

Ce vreau sa mai spun este ca purtarea bebelurilor inseamna mai mult decat ai lega de tine cu ceva. "Hai vino incoace sa te pun aici, ca acum am treaba si nu vreau sa plangi". Ca si cum n-ai avea incotro. Nu. E mai mult de atat. E o permanenta relatie de atasament, de interdependanta. Nu gasesc alt cuvant pentru a descruie ce vreau eu sa zic. Mama este lipita de copil, si ii poarta fizicul, emotiile, nevoile copilului, iar copilul isi educa mama pentru a fi un purtator bun. Atitudinea de atasament este dincolo de plimbatul intr-un carrier. Este in dedicarea parintelui, in disponibilitatea lui, in relationarea acestuia cu un copil care il ajuta in descoperirea de sine odata cu descoperirea copilului. Este vorba de comunicare, respect, empatie. Stiu ca sunt copii care din diverse motive nu s-au lasat purtati, altii care n-au beneficiat de purtare pentru ca parintii n-au stiut, n-au avut, n-au putut. De aceea am adus vorba de latura sufleteasca, de relatie, de atasament, de apropiere pentru a nu cadea in extrema cealalta. Stiti voi care.

Extremele nu sunt bune pentru ca dau eroare. Asta este parerea mea personala, din experienta proprie. Nu vreau sa dau impresia ca stiu totul, dar incerc sa fac tot ce e mai bine pentru copilul meu. Asa ca daca aveti completari, contraziceri sau sugestii, le astept.

Inca ceva vreau sa mai zic pana nu uit. Daca aveti ocazia sa cititi 3 carti despre importanta a ceea ce am scris mai sus, si care mie mi-au deschis ochii deoarece eram deja influentata de anumite invataturi nepotrivite.
*Le bébé est une personne de Bernard Martino -film si carte
*The continuum concept de Jean Liedloff tradusa aici
*The Best Place After the Womb de Elizabeth Antunovic tradusa aici(5capitole)

Era sa uit tocmai invitatia de a participa sambata 15 Octombrie, ora 16.00 la Hotel Arta de pe Calea Lugojului Timisoara in cadrul Baby Vest Fest ( imi pare rau, s-a schimbat locatia) unde vom avea ocazia sa facem cunostinta una cu alta, ne vom revedea cele care deja ne cunoastem :) si vom incerca diferite sisteme de purtare cu copiii nostri. Sper ca vremea va fi frumoasa si noi vom fi toti sanatosi.
De vizitat neaparat bebelusipurtati

duminică, 9 octombrie 2011

Răspuns la rugăciune

(autor necunoscut)

"Dumnezeu, cãruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Sãu, îmi
este martor cã vã pomenesc neîncetat în rugãciunile mele." (Romani 1:9)
***
Se povesteşte că din naufragiul unui mare vapor nu au rămas decât doi
supravieţuitori: Ted si Bob. Cu ultimele lor puteri, au reuşit să înoate până pe malurile unei insule, care din nefericire era pustie şi cu un relief deşertic.
Neştiind ce altceva ar putea face, Ted şi Bob au căzut de acord că singura lor posibilitate era să se roage. Şi pentru că tare ar fi vrut ei să ştie a cui rugăciune e mai puternică, au decis să împartă teritoriul insulei în două şi fiecare să se plaseze la un capăt al insulei.

Primul lucru pe care l-au cerut în rugăciune a fost mâncarea. În dimineaţa
următoare, Ted a descoperit pe teritoriul lui un pom roditor, ale cărui roade i-au stâmpărat foamea. Partea de insulă ce-i revenise lui Bob a rămas stearpă.
După o săptămână, Ted s-a simţit singur şi a decis să se roage ca Dumnezeu să-i dea o soţie. În ziua următoare, a mai naufragiat un vapor în apropierea insulei şi singurul supravieţuitor - o femeie - s-a salvat înot, ajungând pe teritoriul lui Ted.
În celălalt capăt al insulei, Bob nu s-a ales cu nimic.

Nu după mult timp, Ted s-a rugat ca Dumnezeu să-i dea o casă, îmbrăcăminte şi mai multe alimente. A doua zi, valurile oceanului au scos la mal mai multe lăzi în care Ted a găsit răspunsul la rugăciunile lui, şi din ale căror scânduri şi-a putut consolida coliba. Malurile lui Bob au rămas la fel de pustii.
În cele din urmă, încurajat de răspunsurile primite, Ted s-a rugat pentru un vapor, ca să poată pleca împreună cu soţia lui de pe insulă. A doua zi, a descoperit un vapor ancorat de partea lui de insulă. Ted şi-a urcat soţia pe vas, hotărât fiind să-l lase pe Bob pe insulă, considerându-l nedemn să primească binecuvântările lui Dumnezeu, de vreme ce toate rugăciunile lui rămăseseră fără răspuns.

Înainte ca vaporul să se desprindă de mal, Ted a tresărit înfricoşat la tunetul unei voci din ceruri:
- De ce-ţi laşi aproapele pe insulă?
- Binecuvântările mele sunt doar ale mele, fiindcă eu singur m-am rugat pentru ele, a murmurat Ted. Rugăciunile lui Bob au rămas toate fără răspuns, aşa că el nu merită nimic!
- Greşeşti! - spuse vocea. Bob a avut mereu o singură rugăciune, la care i-am răspuns de fiecare dată. De nu era rugăciunea lui, n-ai fi primit nici una dintre binecuvântările Mele.
- Şi care a fost rugăciunea lui Bob, de trebuie să mă simt îndatorat faţă de el?
- Bob s-a rugat mereu ca toate rugăciunile tale să fie ascultate.

-_-_-_-_-

Te simţi binecuvântat de Dumnezeu? Chiar eşti! Însă binecuvântările Lui pentru tine nu sunt doar rodul rugăciunilor tale, ci şi al acelora care se roagă pentru tine. Aminteşte-ţi asta ori de câte ori eşti binecuvântat de Dumnezeu şi adu-ţi aminte că astfel îi poţi şi tu - la rândul tău - binecuvânta pe alţii.

De prima dată de când am citit această scrisorică primită prin bunăvoinţa celor de la HeartStrings mi-am dat seama că e perfectă pentru potolirea mândriei şi egoismului meu. Şi de fiecare dată are acelaşi efect: De a mă aduce la recunoştinţă şi dărnicie. Vă doresc să aveţi parte de o săptămână plină de binecuvăntări

vineri, 7 octombrie 2011

Supă de roşii cu sos tahini

A venit în sfârşit rândul acestei reţete care numai prima oară când am făcut-o am folosit jumate de kg de roşii; în rest fără 1 kg nici n-am avut ce discuta la cât ne-a plăcut de mult. La începutul vacanţei am mâncat roşii olteneşti, pe urmă au apărut roşiile şi în grădinile prietenelor mele, şi am primit plase întregi cu roşii astfel că mi-am permis să fac şi bulion şi roşii uscate şi să şi mâncam pe săturate în fiecare zi

Deci vara asta roşiile au fost fructele mele preferate şi am avut din belşug. Nu, nu e o greşeală că am scris aşa. Din punct de vedere botanic roşiile sunt fructe dar din punct de vedere culinar noi le considerăm legume. Dar indiferent cum şi din ce soi or fi roşiile, ele sunt aliaţi ai sănătăţii. Pe langă vit A si vit C, acid folic, potasiu, magneziu, fier roşiile conţin o substanţă antioxidantă numită licopen care are rol de prevenire în apariţia cancerului, în special a cancerului de prostată şi sân. Licopenul este responsabil de culoarea roşie a fructelor şi legumelor (roşii, capşuni, gogoşari, kapia). Iarăşi ce e interesant la licopenul ăsta şi nu mi-a venit să cred prima oară cănd am auzit este că prin fierbere acesta işi sporeşte cantitatea de aproximativ 5 ori. Deci sucul de roşii, bulionul, supele şi sosurile conţin mai mult licopen decât roşia proaspătă.
Şi acum să vă prezint minunăţia de supă varianata gătită:
1 morcov
1 pătrunjel
1 ţelină
1 ceapa
1 kapia
1 kg roşii
1 lingură ulei masline
pătrunjel/busuioc
sos tahini
Am curăţat şi pus la fiert toate rădăcinoasele şi ceapa iar mai spre sfârşit ardeiul curăţat de cotor şi roşiile cărora le-am îndepărtat partea aceea verde. După ce-au fiert le-am blenduit împreună cu zeama în care au fiert. Am pus în farfurii şi am pus deasupra sosul de tahini făcut din seminţe de susan, ulei de măsline, lime, apă. Precum se vede pozele au fost făcute aseară la lumina becului pe fugă deoarece copiii de-abia aşteptau să facă şi ei desene în farfurie :)
Sursa reţetei aici
Şi aşa cum în ultimul timp îmi place să găsesc metode de transformare a reţetelor care îmi plac într-o formă negătită, deci crudă, vă prezint şi varianta raw:
1/2 kg roşii
1 gogoşar
1 buc dintr-un praz
1 avocado (optional)
1 lingură ulei masline
zeama lime/lămâie
1 busuioc
sos tahini
Roşiile tăiate cubuleţe fără partea verde, gogoşarul fără cotor, prazul tocat şi pulpa de avocado (n-am avut tot timpul deci se poate şi fără, ba chiar am folosit uneori câteva felii de dovlecel) le-am blenduit împreună cu uleiul şi zeama de lime. În castron peste minunăţia de supă am pus şi o roşie deshidratată de mine în vara asta în cuptor şi sosul de tahini.
Soţului meu i-a placut mai mult varianta gătită aşa că eu cu fiica mea ne-am delectat cu supa crudă şi i-am şi întrecut pe băieţi :)


Nu vreau să închei până nu va amintesc că în afara faptului ca e un bun aliment roşia mai e bună şi ca ingredient în diferite măşti pentru ten sau pur şi simplu aplicată direct pe faţă.

Chiar mi-ar place să aflu dacă aţi facut şi voi una din aceste reţete (sau alta) şi dacă v-a plăcut.

duminică, 2 octombrie 2011

Mulţumeeesc

Fetelor, frumoaselor, mămicilor, vreau să vă mulţumesc din toată inima ca v-aţi făcut timp să veniţi azi la întălnire să sărbătorim împreună alăptarea :)
Andreea, Emese, Cristina, mă bucur că v-am cunoscut şi că mi-ati împărtăşit din experienţele voastre.

Îmi dau seama că articolul acesta n-ar fi complet dacă n-aş aminti aici despre ajutorul dat de următoarele mămici deosebite şi dedicate.
Ama, Ralu, Lenuţa, vă mulţumesc că aţi promovat evenimentul şi m-aţi susţinut cu toate că totul a fost contratimp.

Toate sunteţi nişte scumpe şi de aceea vă dedic cântecul acesta vouă şi copiilor voştri.



A Mother's Prayer - Celine Dion

I pray You'll be my eyes
And watch her where she goes
And help her to be wise
Help me to let go

Every mother's prayer
Every child knows
Lead her to a place
Guide her with Your grace
To a place where she'll be safe

I pray she finds Your light
And holds it in her heart
As darkness falls each night
Remind her where You are

Every mother's prayer
Every child knows
Need to find a place
Guide her with your grace
Give her faith so she'll be safe

Lead her to a place
Guide her with Your grace
To a place where she'll be safe

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Ce n-am ştiut şi mi-ar fi plăcut să ştiu

De când am aflat care va fi subiectul ptr luna octombrie dat de Roxana am ştiut deja că va fi o postare lungă despre ce mi-aș fi dorit să știu despre alăptare. Pe măsură ce treceau zlilele, tot îmi mai aminteam alte şi alte lucruri despre care aş fi vrut să ştiu atunci la momentul potrivit. Chiar ieri am avut o conversaţie la telefon cu o mămică cu 3 copii care încerca să mă convingă că nu se poate alăpta în timpul sarcinii. Ba se poate. Dar să revinm la ordinea cronologică a evenimentelor.

În primul rând aş fi vrut să ştiu că după o cezariană veche de 10 ani nu e obligatoriu să urmeze tot o cazariană. Însă eu am găsit un doctor bun şi ieftin care mai avea 1 an până la pensie şi care pe tot parcursul sarcinii mi-a cântat în strună şi mi-a spus că am solduri, coapse, etc... bune ptr născut natural; dar care la ultima consultaţie s-a sucit şi mi-a spus că îmi va face cezariană. Trec peste amănuntele surprizei care am avut-o atunci şi vă spun că o buna informare despre doctorii din localitatea/ maternitatea unde veţi naşte e absolut necesară. Să găsiţi un doctor care nu numai să asculte ce tu povesteşti acolo, ci care să fie sincer de la început, să arate că e interesat în a-şi face treaba bine şi mai ales care să vrea cooperarea între voi doi. Să ştiţi că sunt şi doctori din-aceştia şi se lasă gasiţi :)

Poate vă intrebaţi ce legătură are cezariana cu alaptarea dar o să vedeţi că are. După o cezariană copilul îţi este adus cam dupa 3/ 6 ore; depinde şi asta de mai mulţi factori - tipul de anestezie făcută, dispoziţia asistentei de la neonato, timpul cât/dacă mama rămâne pe terapie intensivă...
Pe când la o naştere normală copilul îţi este adus după ce l-ai născut. La unele mămici li s-au pus copiii pe burtică chiar atunci, iar altele au alăptat prima oară în timp ce le făcea epiziotomia.
Cât de mult mi-am dorit să nasc natural nici nu pot să vă spun acum, doar vă pun un filmuleţ care atunci când l-am văzut pe blog la Lore, am plâns de n-am mai putut. Aşa am vazut şi eu ce-am pierdut.
                        

Următorul lucru care mi-ar fi folosit să-l ştiu e că un bebeluş trebuie alăptat la cerere, cât vrea el, când vrea el, şi nu are nevoie să i se facă proba suptului; deoarece capacitatea stomacul lui în primele zile este foarte mică. De aceea suge des. Nu pentru ca e alintat, nu pentru ca vrea sa ne manipuleze.

Alt lucru care nu-l ştiam şi l-am învâtat abia la a2a sarcină este că nuonăscutul nu are nevoie de ceai, apa, alte suplimemnte. Laptele este suficient cât să ţină şi de sete şi de foame. Hidratează şi hrăneşte bebeluşul perfect. Laptele ca şi compoziţie şi cantitate se adaptează dupa cererea copilului. Copiii sunt diferiţi, unii mănâncă mai mult, mai des, dorm mai putin, alţii mănâncă mai puţin , mai rar, dorm mai mult. nu e un prototip după care sa ne luam. De aceea programele de supt la bebelaşi când vine vorba despre alăptare n-ar trebui să fie o regulă. Cu laptele praf probabil că e altfel, nu ştiu. Eu n-am folosit laptele praf decât la unele prăjituri; asta până când am început să fiu mai atentă la ingredientele de pe cutie.
E adevărat că unii bebeluşi cer singuri să sugă dupa un anumit program. am şi eu o prietenă a cărei fiică aşa făcea; puteai să-ţi pui ceasul dupa ea. Dar asta a durat câteva săptămâni. dupa aia fetiţa cerea mai des şi mămica s-a speriat. a crezut că a făcut ea ceva ce nu trebuia. După un timp a acceptat faptul că bebele vrea să sugă în alt ritm şi s-a obişnuit cu noul "neprogram".

Puseuri de creştere - iar un lucru despre care ar fi trebuit să mă informez la timp fără să mă sperii, deoarece după câteva zile şi nopţi în care umblam ca un zombi m-am lămurit într-o discuţie prin telefon că copila mea era chiar într-o fază cu pricina. Puseele de crestere sunt anumite perioade când bebelusul îţi dă impresia că e cel mai nesatisfăcut şi năzuros de pe pământ. Dar nu este aşa. Gândiţi-vă că în corpul copilului se petrec nişte schimbări pe care el nu le înţelege dar le simte. Noi ca oameni mari nu ştim de multe ori să ne explicăm şi să ne exprimăm corect stările prin care trecem - deşi avem un limbaj adecvat, experienţă şi educaţie. Apăi copiii mici care doar simt că se petrec anumite schimbări in fiinţa lor şi se exprimă şi ei cum pot. La noi puseurile astea se manifestau prin faptul că copiii sugeau mai des, se trezeau mai des, erau mai agitaţi; asta câteva zile. câteva dar obositoare. Aş putea zice că acelea sunt zile decisive în care eşti tentată să crezi că gata. nu mai ai lapte. s-a terminat cu alăptatul şi e timpul să treci pe lapte praf. Dar nu e aşa. Tocmiai atunci ai nevoie mai mare de ajutor, de informare, de sprijin, de încurajare. Or să treacă, şi încrederea în tine ca mamă va creşte. şi zici. "am trecut şi peste asta. sunt mai puternică." Cam cu fiecare copil după 6/7 luni mi-a fost mai uşor în privinţa puseurilor (dar au venit altele la rând: dinţii...) Mie cel mai greu mi-a fost cu ultimul copil -deşi aveam mai multă experienţă- pentru că in cea mai mare parte a zilei eram singură cu copiii acasă şi trebuia să-mi împart atenţia la toţi.

Un lucru foarte controversat cu care m-am întâlnit iar, este co-slipingul. Mărturisesc că cu baieţelul meu am încercat să practic ceea ce fusesem educată: să îl las în pătuţul lui să stea, să doarmă, să se obişnuiască. Ce mai harababură era în capul meu. Instinctul meu de mamă âmi spunea să-l iau lângă noi în pat dar ţineam neapărat să urmez sfaturile celor care au avut copii bine educaţi înaintea mea. În prima săptămână noptile erau adevărate plimbări între pat şi pătuţ, cu trezirea tuturor. Într-o noapte m-am hotărât să nu mai fiu aşa neînţeleaptă şi pe la ora 4 am lasat copilul sa doarmă langa mine în pat. A fost prima dimineaţa/zi în care m-am odihnit, de fapt în care ne-am odihnit toţi. Aşa că de atunci bebele a dormit cu noi, am strâns pătutul care oricum ocupa loc în plus, noi stând atunci într-o garsonieră mică, şi am fost toţi foarte fericiţi. Noaptea numai îi băgam ţâţa în gură, şi îl hrăneam; adormeam la loc. Între timp am aflat că sunt şi copii care vor ei să doarmă singuri şi se simt mai bine aşa. precum am mai spus, copiii sunt diferiţi.

Înca un lucru pe care nu l-am ştiut şi l-am aflat abia la ultimul copil este că alăptatul este bun în caz de diaree şi nu trebuie întreruptă alaptarea aşa cum m-a învăţat pediatra mea. Facuse odată fiul meu o viroză intestinală şi printre altele am fost sfatuită să întrerup alaptarea pentru câteva zile, şi s-o înlocuiesc cu ceai şi lapte praf. Ei, şi uite aşa n-am fost eu ascultătoare şi mi-am alăptat copilul seara deoarece îmi pocneau sânii. Mi-am zis că a 2a zi voi merge să cumpăr lapte praf. Aşa că am încercat o zi întreagă să-i dau cu biberonul şi ceai şi lapte praf şi laptele meu îl mulgeam. Însă tot copilul mi-a fost profesor şi de data asta. În timp ce mă plimbam cu el in braţe mi-a îmbrăţişat sânul şi s-a aplecat spre el. Cum să rezist eu la aşa ceva? Imediat sânul a a juns acolo unde îi era locul adică în gura copilului meu, şi de-atunci by-by lapte praf şi ceai.
Ultima oară când mi s-a propus să opresc alăptarea pe motiv ca copila mea făcuse diaree de la medicamente a fost când eram cu ea in spital. Atunci am fost hotărâtă şi am alăptat încontinuu şi nu i-am dat deloc lapte praf, nici ceai, nici pliculetele acelea cu praf. Eram o pacoste pentru asistente deoarece nici nu vroiam să folosesc sticlele lor sterile cu biberon, nici nu vroiam să-mi cumpar. Fata mea şi-a rezolvat diareea doar cu laptele din sânul meu. Cele câteva linguriţe de orez pe care încercam să i le dau şi-or fi făcut şi ele efectul însă eu ce vreau să subliniez e că copila mea s-a facut bine fără celelalte adaosuri.

Alt lucru despre care n-am ştiut şi nici nu credeam că mi se va întâmpla mie dar m-a luat prin surprindere a fost mastita. Mi-aduc aminte acum ce greu mi-a fost primele zile când habar n-aveam ce să fac, eram ca prinsă într-un vartej. Dar despre asta am scris aici

Iar ultimul lucru pe care aş fi vrut să-l ştiu mai devreme dar l-am aflat tot graţie fiului meu, de la care învăţ multe, este că nu e obligatoriu ca atunci când ai un bebe nou în familie să nu-l mai alaptezi pe celălalt copil. Eu experimentez asta de câtva timp şi ce am eu de spus despre subiectul ăsta e numai de bine. La scurt timp după ce fiul meu a întâlnit noua membră a familiei, a avut ocazia s-o vadă şi sugând "la ţâţa lui". Dintr-o mişcare simplă şi eficientă i-a tras ţâţa din gură şi i-a luat locul (el fiind înţărcat de mai mult de un an). Am început eu atunci cu nu-i voie, acum tu eşti mare, ea-i mai mică. Mi-a răspuns că s-ăi dau ei să mănânce cu lingurita că el vrea să sugă . Şi uite-aşa a urmat o perioadă în care atunci când o alăptam pe fată, trebuia să-i găsesc lui ceva cu care să se ocupe ca să nu o tot împingă pe ea încercând să-i ia locul. De la un timp, mai ales că dormim toţi împreună, când venea rândul poveşti de adormit, el de-abia aştepta să îl iau în braţe şi pe el deoarece zâna mea mică adormea la sân. Şi într-o seară nu şi-a mai aşteptat el rândul şi a venit de a început să caute sânul celalalt şi să sugă. La început am crezut că e doar o joacă insa intre timp a reînceput şi el sa sugă corect aşa că acum imi e mai mare dragul sa îi alăptez pe amândoi deodată. Nu ştiu cît va mai vrea, dar ce ştiu acuma e că îi place, de fapt le place la amândoi, ne se mai ceartă care a cui îi, iar eu am şi mai mult lapte :)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...