de Traian Dorz
Eram copil, trecea zăpada
Şi cu tristeţe-o petreceam.
Mi se părea că iarna trece
Mi se părea, dar eu treceam.
Eram copil, treceau cocorii
Priveam la ei până-i pierdeam.
Mi se părea că vara trece
Mi se părea, dar eu treceam.
Stam gânditor pe malul apei
Cu unda ei la pas mergeam.
Mi se părea că apa trece
Mi se părea, dar eu treceam.
Priveam ades cum zboară norii
Şi frunzele zburând priveam.
Mi se părea că ele zboară
Mi se părea, dar eu zburam.
Mi se părea cândva că alţii
Crezând se-nşală şi-i plângeam.
Mi se părea că-s ei pierduţii
Mi se părea, dar eu eram.
Azi vad cu-amar, Isus, tot harul
Ce l-am pierdut când n-ascultam,
Dar azi Isus Tu eşti cu mine,
Și-s fericit că-n veci Te am.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu